Ziua internațională a pădurilor

Forest-WallpapersZiua internațională a pădurilor se marchează anual la 21 martie și are drept scop conștientizarea importanței pe care o au pădurile în viața noastră de zi cu zi. Conform site-ului oficial al ONU, www.un.org, 1,6 miliarde de oameni depind de păduri pentru a-și asigura mijloacele de trai, medicamentele, carburanții și alimentația. Pădurile acoperă 31% din totalul suprafeței de uscat și joacă un rol important în eradicarea sărăciei, dezvoltarea durabilă și siguranța alimentară, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat rezoluția de instituire de acestei zile la 21 decembrie 2012, încurajând toate statele membre să organizeze activități pentru promovarea rolului pădurilor și pentru protejarea acestora. De regulă, aceste activități includ campanii de plantare a arborilor, festivaluri, expoziții, dar și reuniuni pe această temă, scrie Agerpres.

Forumul Națiunilor Unite pentru Păduri (UNFF) a fost desemnat de către Adunarea Generală ONU pentru a facilita marcarea Zilei internaționale a pădurilor, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cu guvernele, cu organizațiile internaționale și regionale, precum și cu părțile interesate, inclusiv cu societățile civile.

Omenirea nu și-a pus problema rolului pădurii în mod științific decât foarte târziu, începând cu secolul al XIX-lea, ca urmare a modificărilor socio-economice ce au determinat o creștere importantă în utilizarea și exploatarea lemnului.

Tema de anul acesta aduce în prim plan ”Pădurile și schimbările climatice”. Pădurile reprezintă cele mai diverse ecosisteme biologice de pe suprafața terestră, găzduind peste 80% din speciile terestre de animale, plante și insecte. Ele joacă un rol-cheie în lupta noastră de adaptare la schimbările climatice și de diminuare a acestora și contribuie la menținerea echilibrului de oxigen, dioxid de carbon și umiditate din aer. Totuși, în ciuda tuturor acestor beneficii ecologice, economice, sociale și medicale, distrugem o mare parte a pădurilor de care avem nevoie pentru a supraviețui. Defrișările la nivel mondial continuă într-un ritm alarmant, 13 milioane de hectare de pădure fiind distruse anual. Acestea provoacă între 12 și 20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, care duc la schimbările climatice.

Anul acesta, cu prilejul Zilei internaționale a pădurilor, vor fi organizate o serie de campanii de plantare a arborilor, galerii artistice, de pictură, fotografie și prezentări de filme, cât și alte evenimente pe această tematică organizate la nivel național sau comunitar.

În mesajul său cu prilejul sărbătoririi ediției din 2015 a Zilei internaționale a pădurilor, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, declara că ”pentru a construi un viitor durabil, rezistent la schimbările climatice, trebuie să investim în păduri. Aceasta necesită implicare politică la cel mai înalt nivel, proiecte inteligente, susținere legislativă, parteneriate inovatoare și finanțare”.

Ana Grama

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here