Zapping prin ştiinţe – Vaccinul învinge boala?

0
22

Zapping prin ştiinţe – Vaccinul învinge boala?

Preistoria vaccinului

La originea principiului vaccinului stă observaţia că unele boli nu recidivează: bolnavii care au fost infectaţi o dată devin rezistenţi pe termen lung. Deci este suficient ca primul contact să fie provocat pentru a imuniza un subiect contra bolii. Variolizarea, care consta în a-i inocula unui individ sănătos puroi de la un bolnav uşor infectat, era practicată în China în secolul al XVI-lea şi poate chiar înainte. Dar această metodă, foarte incertă, nu permitea controlarea virulenţei bolii şi se putea dovedi fatală. Totuşi, era destul de eficientă şi s-a răspândit până în Turcia, înainte de a ajunge în Europa, la începutul secolului al XVIII-lea.


Vaccinul şi vacile

Vaccinarea este denumită astfel de la vaccină (din latinescul vacca, „vacă”), folosită pentru imunizarea contra variolei.

Memoria celulelor

Succesul înregistrat de primele vaccinuri este cu atât mai frapant, cu cât Pasteur şi Jenner, înaintea sa, nu ştiau nimic despre fenomenul care îi asigura eficienţa: memoria imunitară.
Altfel spus, capacitatea unui organism de a-şi aminti o substanţă străină.

BCG

În 1882, bacteria care provoca tuberculoza este descoperită de neamţul Robert Koch, curând după revoluţia iniţiată de Pasteur, marele său rival. În onoarea sa, este numită „bacilul lui Koch”. Dar el nu crede în posibilitatea unui vaccin şi eşuează în dezvoltarea unui tratament preventiv eficient. La începutul secolului XX, medicul Albert Calmette şi veterinarul Camille Guérin pun la punct „vaccinul biliat al lui Calmette şi al lui Guérin”, prescurtat BCG. Această formă atenuată a bacilului lui Koch este testată cu succes pe om începând din 1921.

De la vaccină la vaccin

Edward Jenner, şi nu Pasteur, aşa cum cred mulţi, este cel care poate fi considerat „inventatorul” vaccinului. El observă, ca şi alţii înaintea sa, că fermierii contaminaţi cu vaccină – sau variola vacilor, o boală benignă la om – devin ulterior rezistenţi la variolă sau la vărsat, o afecţiune mult mai gravă. În 1796, după câteva teste izolate la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Jenner îi inoculează unui băiat de 8 ani, perfect sănătos, puroi prelevat de pe mâna unei fermiere infectate cu vaccină. Îi injectează după trei luni variolă „cobaiului” său, care iese teafăr din această operaţiune, fapt interzis ulterior de comitetele de etică. Însă acest prim succes a dus la răspândirea practicii în întreaga Europă.

Edward Jenner vaccinând un copil.

95%

Acesta este procentajul persoanelor care trebuie vaccinate pentru ca populaţia să fie protejată.

 

Un subiect supărător

Vaccinul este, chiar şi astăzi, o prioritate majoră a politicilor de sănătate publică şi un subiect de dispute şi controverse. Efectele nedorite imputate anumitor adjuvanţi şi pierderea încrederii publicului în industria farmaceutică şi în autorităţile medicale au stârnit un val de neîncredere sau chiar de respingere a principiului vaccinului, care însoţeşte această practică de la apariţia sa.

 

Un vaccin universal?

De ce nu există un vaccin pentru toate bolile?
O problemă o reprezintă capacitatea anumitor microbi şi virusuri de a suferi mutaţii rapide, un eventual vaccin fiind inoperant pentru că nu va fi adaptat la noua formă mutantă. Este în special cazul virusului HIV, pentru care au fost testate totuşi unele vaccinuri, cu o eficacitate limitată şi efemeră.
Este şi cazul virusului gripei, care suferă mutaţii încontinuu. Vaccinul trebuie deci reinventat în fiecare an! Alte boli, precum cancerul, ridică o dilemă şi mai mare: principiul vaccinului funcţionează contra agresiunilor venite din afară, or, aici trebuie combătute propriile celule ale individului bolnav, când acestea, devenite canceroase, se înmulţesc în mod necontrolat.

Ajutarea vaccinurilor

Adjuvanţii concură la eficacitatea multor vaccinuri, ameliorând răspunsul imunitar al organismului. Există mai multe tipuri de adjuvanţi: poate fi vorba despre hidroxid de aluminiu gel, de suspensii bacteriene moarte sau de diverse emulsii…

Înţepătură pentru toată lumea

Vaccinurile obligatorii variază în funcţie de gravitatea epidemiilor. În Franţa nu există în prezent decât trei: împotriva difteriei, tetanosului şi poliomielitei.

Alte articole puteți găsi și aici.

Zapping prin științe, Ivan Kiriow și Léa Milsent

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here