Zapping prin ştiinţe – Memoria şi uitarea
Uitarea face parte integrantă din memorie fiindcă, dacă am reţine tot, ne-am încărca inutil conştiinţa. Creierul efectuează deci o triere şi păstrează doar ceea ce este util. Astfel, amintirile de până la vârsta de doi ani sunt şterse către şapte ani şi celebra „madlenă a lui Proust” este, în realitate, un biscuit! În acelaşi fel, un sistem de compresie a amintirilor este efectuat pentru a nu reţine decât esenţialul dintr-un eveniment, pentru a retrăi amintirea mai rapid decât a durat evenimentul în realitate.
Memoria pe termen lung: cunoştinţe şi amintiri
Memoria pe termen lung înregistrează informaţiile utile provenite din memoria pe termen scurt.
Se disting mai multe tipuri de memorie pe termen lung:
• procedurală, pentru abilităţi (mersul pe bicicletă, încheierea nasturilor, origami…);
• semantică, pentru cunoştinţe (vocabular, geografie, cultură generală…);
• episodică, pentru amintirile personale şi contextul lor;
• perceptivă, pentru percepţiile celor cinci simţuri.
În funcţie de situaţie, dacă fac sau nu apel la conştiinţă, ele sunt considerate explicite (sau declarative) sau implicite.
Exerciţii de memorare
Memorarea implică codificarea datelor, stocarea şi, apoi, restituirea lor. Ea rezultă dintr-o modificare a conexiunilor dintre neuroni sau din producerea unora noi, ceea ce reprezintă plasticitatea neuronală. Fiecare persoană are o configuraţie neuronală diferită. Cu antrenament, o persoană poate reţine până la 2 000 de date pe oră.
Anatomia memoriei
Memoria nu are, în creier, un centru precis. Şi totuşi, putem menţiona cortexurile frontale şi temporale, ca şi sistemul limbic. Acesta, aflat în centrul creierului, este alcătuit din diverse structuri, printre care hipocampul, amygdalaşi corpurile mamilare, legate de emoţii şi memorie.
Povara hipermneziei
Aurelien Hayman este una dintre cele două persoane hipermnezice din lume. Capacitatea sa îi permite să-şi amintească, în cele mai mici detalii, fiecare zi din viaţă, începând din copilărie, dar îi este imposibil să uite amintirile neplăcute… O hipermnezie legată de evenimentele dureroase este observată, de exemplu, la veteranii de război sau la deportaţii din lagărele naziste – sindromul Targowla – şi poate duce la paranoia, coşmaruri si insomnii.
Când uitarea devine patologică
Prima tulburare de memorie este dificultatea sau incapacitatea de a reţine fapte noi şi/sau de a-şi aminti o informaţie. În cazurile benigne, aceasta se poate datora se poate datora oboselii sau consumului anumitor medicamente. în cazurile mai grave, cauza o reprezintă un traumatism, o tumoare, un accident vascular, dar şi degenerescenta neuronală (Parkinson, Alzheimer, Huntington…).
Noaptea este un sfetnic bun
Somnul joacă un rol considerabil în memorie: când dormim, creierul triază informaţiile, le înregistrează pe cele importante pentru a le integra în circuitele deja prezente şi lucrează la planificare.
Amnezia cauzată de carenţă
Sindromul Korsakoff este legat de carenţa de tiamină (vitamina Bl), consecinţa unui alcoolism cronic sau a unei subnutriţii extreme. Lipsa acestei vitamine lezează regiuni cerebrale şi cauzează tulburări de memorie. Pacientul este atunci dezorientat şi îşi poate inventa amintiri pentru a-şi acoperi deficienţele.
Boala Alzheimer
În Franţa, boala Alzheimer afectează 900 000 de persoane, iar îmbătrânirea populaţiei, asociată cu creşterea speranţei de viaţă, ar putea ridica la 1,2 milioane numărul persoanelor afectate în 2020, această boală atingând în general indivizi de peste 65 de ani. Patologia începe de obicei cu pierderi de memorie şi continuă cu tulburări de memorie procedurală datorate formării de plăci de amiloid (acumulări fibroase între neuroni) şi încâlcelii neurofibrilare formate la nivelul neuronilor.
Alte articole puteți găsi și aici.
Zapping prin științe, Ivan Kiriow și Léa Milsent
