Zapping prin științe – Medicina va fi experimentală…

0
60

Zapping prin științe – Medicina va fi experimentală…

Schimbare de direcţie!
Până în secolul al XlX-lea, medicina nu putea fi decât o știință de observare, redusă la constatarea bolilor atunci când se prezentau. Cercetările naturaliştilor, care se dedicau experimentelor de fiziologie pe animale, sau activitatea lui Lavoisier referitoare la respiraţie au constituit premisele medicinei experimentale, deşi legătura cu medicina umană nu fusese încă stabilită.

Magendie inaugurează Toxicologia prin studiul exact al acţiunii anumitor otrăvuri, în 1809, arată, de exemplu, că nuca vomică (al cărei principiu activ, stricnina, va fi izolat în 1818) acţionează fixându-se pe măduva spinării.

Francois Magendie este considerat iniţiatorul fiziologiei experimentale, în secolul al XlX-lea. După el, medicina trebuia să exploateze resursele chimiei, ale fizicii şi ale fiziologiei pentru a progresa în domeniul terapeuticii şi pentru a deveni o ştiinţă veritabilă.

Nervii simpatici ai creierului desenaţi de Charles Bell, predecesorul lui François Magendie.

Frangois Magendie îşi consacră o mare parte din activitate fiziologiei sistemului nervos.
În 1822, el stabileşte funcţia senzitivă a nervilor proveniţi din coarnele posterioare ale măduvei spinării.

Odată cu Claude Bernard, în secolul al XlX-lea, medicina experimentală păşeşte drept în edificiul ştiinţelor.

Asistent preparator al lui Magendie, căruia îi succedă la Collăge de France, el îşi efectuează experimentele la domiciliu, nedispunând de niciun laborator. Face demonstraţia funcţiei glicogenice a ficatului, care stochează zaharurile sub formă de glicogen, pentru a le elibera în circulaţie la nevoie. De asemenea, evidenţiază rolul pancreasului în digestia grăsimilor, ca şi pe cel al nervilor simpatici.

Manifestul medicinei moderne

În Introducere în studiul medianei experimentale (1865), Claude Bernard expune un veritabil „Discurs asupra metodei”, pe tema noii medicine ştiinţifice, care, după opinia sa, trebuie să cunoască mecanismele intime ale funcţionării organismului pentru a putea spera să îl vindece. Claude Bernard prezintă experimentul ca o „observare provocată”, menită să testeze o ipoteză, și invocă modelul fizicii şi pe cel al chimiei. Lucrarea sa a avut o influenţă uriaşă, care a depăşit graniţele lumii ştiinţifice.
De exemplu, scriitorul Émile Zola se referă la ea în eseul Romanul experimental (1881).

Chestiuni de etică

 

Cercetarea medicală se loveşte, fireşte, de problema spinoasă a experimentelor pe fiinţe umane. Cu excepţia testării clinice a anumitor medicamente, realizată pe bază de voluntariat, experimentele pe oameni, în special vivisecţia, sunt, desigur, excluse. Unele „experimente” revoltătoare au fost făcute totuşi în numele ştiinţei, precum vivisecţiile efectuate pe osândiţii la moarte, începute în Antichitate, sau atrocităţile din lagărele morţii care l-au făcut celebru pe doctorul Mengele. Denunţat în 1970, studiul asupra sifilisului efectuat la Tuskegee (Alabama) de câţiva medici americani pe lucrători agricoli afro-americani, cărora li se refuzase orice tratament pentru a observa progresia bolii, a dus la o conştientizare şi la o încadrare a cercetărilor medicale într-un cod de etică.

Știința sau viețuitoarele?

Redusă de cele mai multe ori la experimente pe animale , fiziologia s-a lovit foarte curând de protestele „antivivisecţioniştilor”, care se opuneau oricărei forme de violenţă asupra vieţuitoarelor. Însăşi soţia lui Claude Bernard, Marie-Françoise „Fanny” Bernard, cu numele de fată Martin, l-a numărat printre primele militante pentru cauza animalelor! Nimeni nu s-a mirat când a divorţat, în 1870, pentru a intra în rândurile Societăţii pentru Protecţia Animalelor, înfiinţată în 1845!

Dacă unele mişcări pentru protecţia animalelor s-au soldat cu acţiuni violente, în special în Marea Britanie, militanţii mai moderaţi atrag, pe bună dreptate, atenţia asupra suferinţelor inutile la care sunt supuse mai multe specii în laboratoare.

Dar, odată cu progresul fiziologiei in vitro (culturi celulare, studii biochimice, organe artificiale etc.), experimentele pe animale pot fi, în mare parte, evitate.

 

Alte articole puteți găsi și aici.

Zapping prin științe, Ivan Kiriow și Léa Milsent

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here