Pana de cauciuc – Umor

0
331

zâmbeteRidurile ar trebui, pur și simplu, să arate numai unde au fost zâmbete (Mark Twain) – Haideți să ne întâmpinăm mereu unul pe altul cu zâmbete, pentru că zâmbetele sunt începutul iubirii (Maica Tereza) – Dacă vrei mai multe zâmbete, zâmbește mai mult (Sandy Forster)

zâmbetePana de cauciuc

Un tip face o pană de cauciuc când traversa cu mașina o zonă foarte pustie. Din fericire, a văzut undeva în depărtare o casă și s-a gândit imediat că poate o să găsească ajutor acolo. Pe drum însă a început să se gândească: „Dar oare o să vrea omul de acolo să-mi dea pompa? Ce-o să spună când o să mă vadă pe mine, un necunoscut? Parcă văd că o să fac drumul ăsta degeaba!”
Și cum mergea el așa, cuprins din ce în ce mai mult de îndoieli, a ajuns la ușa omului. A sunat și, când gazda a ieșit, i-a spus dezgustat:
– Auzi, știi ce, nu am eu nevoie de pompa ta!

Țigara „minune”

Un preot, la slujba de duminică:
– Copiii mei, nu fumați! Fiindcă o țigară duce la un pachet, un pachet duce la un pahar, un pahar la mai multe pahare, mai multe pahare la o femeie, o femeie la mai multe femei…
Unul din biserică îl întrerupe, curios:
– Unde ați spus că se vând țigările astea?

Valentine’s Day

La o librărie:
– Bună dimineața! Aveți felicitări sub formă de inimioară pe care să scrie „Ești unica mea iubire”?
– Desigur!
– Buun! Dați-mi 12 bucăți!

Cadoul…

– Iubito, îi spune un tânăr logodnicei, am să-ți ofer câte o perlă la fiecare aniversare a ta. Când te-ai născut?
– Într-o joi.

Posibilitate riscantă

Soțul o întreabă pe soție:
– Iubito, spune-mi, te rog cum ai reacționa dacă m-ai vedea cu altă femeie pe stradă?
Soția:
– Cum să-ți spun… Ca o soție grijulie ce sunt, te voi vizita în fiecare zi la spital.

Petrecerea

Un ardelean, un moldovean și un bucureștean plănuiesc o petrecere.
Ardeleanul:
– Eu aduc mâncarea- pită, slană, toate cele…
Moldoveanul:
– Eu aduc vinul!
Bucureșteanul:
– Eu aduc nevasta și copiii!

Cu exactitate

– Câți oameni lucrează aici?
– Aproximativ jumătate… Știți, e criză…

Nu uita să porți un zâmbet pe față. Astfel, dacă te observă cineva, vei fi sigur că ai la tine cea mai frumoasă îmbrăcăminte pentru chipul tău! (M.M.)

„Cele mai multe zâmbete sunt provocate de un alt zâmbet.” (Frank A. ClarK)

Mai multe glume poți citi aici.

A consemnat Mihaela Mușetescu