Fosta soţie a lui Nelson Mandela și-a publicat jurnalul detenţiei sub Apartheid

0
129

Winnie Madikizela-MandelaFosta soţie a lui Nelson Mandela, Winnie, a publicat o carte despre detenţia sa sub regimul apartheidului, despre care a declarat că a fost “perioada cea mai întunecată a vieţii” sale, informează AFP.

Cartea, intitulată “491 de zile: deţinuta nr. 1323/69”, este scrisă pornind de la jurnalul pe care ea l-a ţinut când era încarcerată la Pretoria de regimul rasist sud-african între 1969-1970.

Winnie Madikizela-Mandela reia în acest volum pagini din jurnalul ei.

El include de asemenea corespondenţa cu soţul său, Nelson, care la vremea respectivă se află în temniță de şapte ani.

“M-am gândit că trebuie să povestesc această istorie pentru generaţiile următoare, pentru ca aceasta să nu se repete”, a declarat ea. Lansarea cărții a avut loc la Johannesburg.

Ea a fost arestată în 12 mai 1969 ca activistă antiapartheid; a fost deţinută izolat în închisoarea centrală din Pretoria. Ea a fost eliberată în 14 septembrie 1970.

“Detenţia la izolare este mai rea decât munca silnică”, a spus ea.

“Când întinzi braţele şi atingi zidurile, te simţi redus la mai puţin decât nimic”, a adăugat Winnie.

Winnie Madikizela-Mandela și-a putut revedea jurnalul deoarece văduva unuia dintre avocaţii săi l-a a păstrat și i l-a restituit după 41 de ani.

Winnie Madikizela-Mandela mărturiseşte că recitirea acestui text a fost pentru ea o experienţă extrem de dureroasă. I s-au activat în memorie suferinţele pe care le-a îndurat familia sa, în special cele două fiice ale sale, pe atunci mici copii, Zindzi şi Zenani.

“Nu puteam să citesc decât un singur paragraf din jurnal, apoi îl respingeam”, povesteşte ea.

“Cuvintele nu pot descrie sentimentele şi durerea, mai ales în acest moment când tatăl lor este în spital”, a mai spus prima doamnă de culoare a Africii de Sud.

Winnie şi Nelson Mandela au divorţat în 1996. S-a intamplat după doi ani de când el a devenit primul preşedinte negru al Africii de Sud.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here