Marți, 3 martie 2015, în jurul orei 03.00 (08.00, ora României), a erupt vulcanul Villarica, unul dintre cei mai activi vulcani din America de Sud. Astfel, autoritățile au fost puse în fața faptului împlinit: lava s-a scurs și zăpada s-a topit, motiv pentru care mii de persoane din sudul Chile au fost evacuate.
Biroului naţional pentru situaţii de urgenţă a emis o alertă roşie şi a ordonat evacuarea. Lava care înainta în pantă era tot mai pregnantă, iar norul de cenușă se ridica spre cer.
„Până în prezent, datorita eruperii vulcanului, un număr de peste 3.500 de persoane au fost evacuate, inclusiv turiști”, a declarat ministrul de Interne Rodrigo Penailillo.
Conform mediafax.ro, ministrul chilian a avertizat că erupţia vulcanului a cauzat topirea gheţarilor şi a zăpezii, iar debitele a numeroase râuri din zonă urmează să crească.
În aceeași măsură, autoritățile au tras un semnal de alarmă asupra riscului producerii unor alunecări de teren.
Anunțul unei deplasări în zonă a fost făcut de către președinta Michelle Bachelet. În primă instanță, aceasta a cerut popoluației să-și păstreze calmul și echilibrul. Au fost si urmeaza sa fie adoptate măsuri de siguranță.
Menționăm că vulcanul Villarica este situat în sudul Chile, în apropiere de orăşelul turistic Pucon. Orasul are 22.000 de locuitori si se afla la 670 de kilometri sud de capitala Santiago. Acesta are 150 de metri adâncime şi un crater cu un diametru de 200 de metri, care erupe periodic. Parcul National Villarica se afla la 36 de km distanta de orasul Villarica.
În anul 1984 a fost cunoscută ultima erupție majoră a acestuia. Specialiștii ne informează că Chile numără peste 2.000 de vulcani, dintre care aproximativ 90 sunt activi.
Alexandra Gîrbea