Vremurile pe care le trăim

0
1562

vremuriMulţi bătrâni spun că vremurile pe care le trăim sunt vremurile de pe urmă, sunt vremurile când ,,satana’’ umblă pe pământ, sunt vremurile când normalul a devenit anormal şi anormalul, normal. Trăim întro lume în care nu mai sunt respectate valorile morale şi spirituale ale strămoşilor noştri, sunt vremuri în care consumăm orice, fie bun, fie rău, pentru a fi în pas cu moda acestei lumi, sunt vremuri în care trăim precum roboţii, insensibili şi dornici de a agonisi doar lucruri materiale, de a sluji plăcerilor lumeşti de tot felul. 

Credinţa, religia, familia nu mai au pentru noi aceeaşi însemnătate care o aveau pentru strămoşii noştri, pentru bunicii noştri. S-au construit o mulţime de biserici şi mănăstiri frumoase, nu mai este îngrădită libertatea de a-ti exprima credinţa, dar paradoxal, ne e ruşine să facem cruce în prezenţa semenilor noştri, ca să nu atragem ironiile lor, ne ruşinăm să vorbim de Dumnezeu, ne e  ruşine să Îl mărturisim din toată inima şi cu dragoste pe Stăpânul, Creatorul, Dumnezeul nostru. Ne e ruşine şi ne e frică să ne apărăm credinţa dreaptă, strămoşească, suntem laşi şi fără credinţă, nu conştientizăm că toate darurile noastre, că pâinea noastră cea de toate zilele o avem pe masă datorită iubirii, bunătăţii, purtării de grijă ale Lui Dumnezeu şi că suntem datori să mulţumim pentru aceasta în fiecare clipă. ,,O rusinei Azi credinţa la poporul românesc/…. S-a uitat credinţa sfântă cu tradiţii strămoşeşti/ Azi la modă-i desfrânarea şi slujirile trupeşti!/ Să tenchini azi ,,e ruşine’’, lumea râde de păcat/ Dumnezeu e-nchipuire, fiindcă de …ne-am cultivat!/ De! Strămoşii din vechime nu erau prea cultivaţi,/ Astăzi merg să se închine numai cei înapoiaţi!’’ (Vasile Militaru)

Ne complicăm viaţa, suntem într-o goană nebună pentru a agonisi şi iar agoni cele trecătoare ale lumii acesteia. Sufletul? Ce e acela? Aici e Raiul, pe pământul acesta, dacă reuşeşti să ai de toate aici şi să îţi satisfaci toate plăcerile, aici e Raiul. Nu există viaţă după moarte, de ce să mă chinui eu acum, când pot să trăiesc bine? ,,Azi, cu-atâta învăţătură, cum să crezi în Dumnezeu/, Când cunoşti perfect atomul şi-i despici nucleul său!/ Azi, când munca grea cu braţul e făcută de motor/, Azi, când vezi în casă lumea, privind la televizor?!…/Ce câştig ai din credinţă când azi ai tot ce doreşti?/ Cum, tu om cu-nvăţătură, iarăşi să te umileşti?…(Vasile Militaru)  Iată, aşa gândim marea majoritate dintre noi. ,,Iată cum cinstim credinţa şi pe Bunul Dumnezeu/ Noi românii, creştini de astăzi, am ajuns popor ateu!/ Iată cum cinstim strămoşii şi pe toţi ai noştri Sfinţi/ Tăvălindune în rele şin spurcatele dorinţi./ Pentru ce-au luptat străbunii să ne scape de păgâni,/ Dacă noi trăim ca Hunii, dar ne socotim creştini…???’’ (Vasile Militaru) Şi atunci ce să ne mai mire paradoxurile lumii în care trăim? 

Totul se rezumă la a alerga pe pământul acesta pentru aţi asigura un trai îmbelşugat. Cum ajungi la acest lucru e o altă poveste. Poţi da din umeri şi din coate, dărâmând totul în calea ta, şi familie şi copii şi alţi semeni, rănindule inima şi sufletul cu răutăţile tale, poţi ,,călca peste cadavre’’ fiind fără scrupule pe drumul îmbogăţirii materiale, poţi sluji domnului celui rău, care te ajută să ai inima lipită de partea materială a lumii acesteia. Poţi face orice rău doar să îţi atingi interesul. Scopul scuză mijloacele. Vrei să devii un om bogat, dar paradoxal eşti din ce în ce mai sărac, fiindcă a fi cu adevărat bogat înseamnă să îngrijeşti de sufletul tău, cea mai de preţ comoară şi nu să fii rob al banului.

Avem pretenţia că suntem oameni educaţi, că nu suntem precum bunicii noştri, oameni ,,fără carte’’,  dar şcoala vieţii constă în învăţarea lecţiilor: iubirii, prieteniei, solidarităţii, credinţei, simplităţii, bunului simţ, smereniei. Avem ani grei de şcoală în spate, dar suntem corigenţi la multe lecţii de viaţă, bătrânii noştri ne pot fi profesori cu mult succes. Viaţa trăită de bunicii nostri cu simplitate ne arată că ei sunt mai sănătoşi, fiindcă trăiesc în armonie cu natura, fiindcă mănâncă mai sănătos, fiindcă ei cunosc leacurile naturale pentru diferite boli, din moşi-strămoşi. Ei nu au avut doctori de familie precum noi, ei nu au fugit când au avut probleme de sănătate la farnaciiile pline de tot felul de medicamente sofisticate, dar paradoxul e, că deşi astăzi avem mai multă medicină,  avem mai puţină sănătate.

E grav. Suntem uneori mai răi decât animalele sălbatice, ne devorăm unii pe alţii, ce iubire, ce e aceea? Iubirea e pentru ….. nu pentru noi. Să spun eu: Te iubesc? Nu, aştept să îmi spună mie alţii acest lucru, dacă o spun eu, sunt slab şi nu vreau să par slab, eu sunt puternic. Eu nu vreau să dăruiesc iubire, doar vreau să primesc iubire. Suntem egoişti în relaţiile pe care le avem. Să reflectăm puţin la cele spuse de Octavian Paler: ,,Aminteşteţi săţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate. Aminteşteţi săl îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic. Aminteşteţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inimă. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere. Aminteşteţi săi ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că întro zi acea persoană nu va mai fi lângă tine. Făţi timp să iubeşti, făţi timp să vorbeşti, făţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.’’

Să mă joc cu copiii? Când să mă joc?

Nu am timp, eu trebuie să mă duc să fac bani să le iau calculator, să le iau telefon de ultimă generaţie, să le iau haine de firmă. Eu nu am avut nimic din toate acestea şi măcar ei să aibă tot ce le trebuie. Dar oare de asta au nevoie copiii? Oare nu tânjesc după afecţiune, oare nu tânjesc după îmbrăţişări, după o bucăţică din timpul părinţilor, dăruită lor, special, pentru a se juca cu ei, pentru a se plimba cu ei? Oare copiii nu îşi doresc să ia în fiecare zi masa împreună cu părinţii săi, să povestească în jurul mesei tot ce au făcut ei bun sau mai puţin bun în ziua respectivă (ce note au luat la şcoală, care sunt profesorii lor preferaţi, care e materia la care excelează, ce pasiuni au, ce frici au, ce planuri de viitor au)? Cu siguranţă sunt şi copii care preferă dragostea părinţilor în locul lucrurilor materiale. Cred, că majoritatea aţi citit emoţionanta povestire în care un copil îl întreabă pe tatăl său cât câştigă  într-o oră şi când află, că 50 de dolari sunt necesari pentru al avea o oră pe părintele iubit alături, face tot posibilul săi adune, cere chiar cu imprumutt de la acesta. Tatăl îl repede, crezând că îi trebuie pentru achiziţionarea unui lucru nefolositor şi când îşi dă seama ce greşeală imensă a făcut, încearcă să îşi schimbe comportamentul faţă de copilul care tânjea după afecţiunea, atenţia şi dragostea lui. Octavian Paler nea dat următorul sfat, pe care ar fi minunat să îl urmăm: ,,Aminteşteţi să spui o vorbă bună copilului care te venerază, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.’’ Paradoxul vremurilor de azi e, că părinţii doresc să asigure binele copiilor lor, muncind mai mult, oferind mai mult timp carierei, pentru a câştiga mai mulţi bani, necesari unui trai decent, uneori pleacă şi la muncă în străinătate pentru a câştiga pâinea de toate zilele, dar de multe ori nu reuşesc să le asigure binele copiilor, ci din contră, unii dintre ei devin mai alintaţi, mai snobi, alţii mai trişti, mai însinguraţi, alţii din cauza lipsei controlului social, datorat lipsei părinţilor mult timp de lângă ei, adoptă un comportament deviant în familie, la şcoală, în comunitate şi societate.

Copiii au calculatoare performante, au telefoane de ultimă generaţie, au haine de firmă, dar au oare o copilărie fericită? Mai trăiesc ei bucuria jocurilor de odinioară, mai este copilăria pentru ei un tărâm de poveste? Copiii sunt în ton cu tehnologia, dar ştiu ei, că a fi copil înseamnă joc, vise, bucurie, libertate, lipsa grijilor, creativitate? Ştiu ei, că nu e bine să lase copilăria să treacă pe lângă ei precum o pasăre în zbor, că era mai frumoasă copilăria părinţilor lor, cu poveşti cu Feti Frumoşi şi Ilene Cosânzene, cu jocurile în aer liber, cu jucăriile simple, cu păpuşi confecţionate din haine vechi, cu prieteni cu care împărţeau şi un biscuite ieftin? De ce preferă acum copiii să socializeze doar cu prieteni virtuali, de ce personajele din poveste precum zmeul cel fioros sunt înlocuite cu monştri şi personaje science-fiction? De ce nu citesc mai mult copiii noştri, acum când cărţile sunt mai uşor de procurat? Nu ştiu cum erau alţi copii de vârsta mea, dar eu când eram copil şi aveam posibilitatea să am o carte frumoasă nu dormeam noaptea până nu o terminam de citit. Personajele cărţilor citite erau prietenii mei, împreună cu ei trăiam sentimente de iubire, de tristeţe, de dor, cărţile mă purtau într-o lume minunată, întro lume plină de mister şi frumuseţe, întro lume plină de istorie şi cultură. Am colindat prin toate epocile şi timpurile, am colindat pe întreg globul pământesc, citind poveşti, basme, legende şi romane şi era aşa frumos! Ne bucuram de lucruri simple şi eram atât de fericiţi, atât de lipsiţi de griji!

Mai socializăm în adevăratul sens, astăzi?

Mulţi spun: Dar nu socializez destul pe internet? Ne ajunge, nu avem timp de întâlniri cu prietenii, suntem sătui de discuţiile acestora! Ne plictisim în compania lor. Mai bine stăm în faţa televizorului cu o bere în faţă. ,,Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copii ca niciodată, dar comunicăm din ce în ce mai puţin. Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar. Neam multiplicat averile, dar neam redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa, dar nu cum să ne facem o viaţă, am adăugat ani vieţii şi nu viaţa anilor. Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari, dar nu şi mai bune. Am curăţat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre. Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.’’ (Octavian Paler)

Ne mai vizităm vecinii, fraţii, părinţii, rudele? Îi mai aşteptăm pe aceştia cu drag la noi, cu uşa casei mereu deschisă? Nu, nu îi mai aşteptăm, neam înstrăinat de tot, unii de alţii, nu mai suntem uniţi, nu ne mai bucurăm împreună în momentele fericite, nu ne mai susţinem unii pe alţii în momentele mai dificile ale vieţii. E perfect adevărat ce spunea Octavian Paler: ,,Am ajuns până la lună şi înapoi, dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin.’’ Acum când avem mai multe bucate de pus pe masă ca odinioară când magazinele erau goale, am devenit mai puţin ospitalieri şi mai neprimitori. Din nou îl citez pe  Octavian Paler, care spunea foarte corect: ,,avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puţin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp.

Mulţi spunem că ne iubim ţara, că suntem patrioţi, dar aruncăm doar vorbe goale în vînt, ne contrazicem prin faptele noastre, ne contrazicem prin amorţeala care ne-a cuprins, prin individualismul nostru, ne contrazicem prin lipsa simţului civic, prin dorinţa ascunsă în gândurile şi inimile multora de a părăsi ţara in care s-au născut, au trăit şi muncit şi de a se stabili în alte ţări mai bogate, unde curge lapte şi miere. Nu avem grijă de natura minunată ce ne înconjoară, nu trăim în armonie cu ea, nu ne comportăm într-un mod responsabil şi civilizat cu mediul în care locuim şi trăim.

Concluzionând pot spune fără să greşesc, că foarte mulţi dintre noi, suntem oameni cu un suflet sărac, suntem oameni cu o credinţă de faţadă, suntem oameni falşi, suntem oameni cu zeci de măşti pe chipuri, suntem oameni fără iubire de Dumnezeu şi semeni, suntem roboţi, nu oameni, trăim într-o lume a paradoxurilor de tot felul.

 

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here