Vremea alegerii

0
121

29eCele mai recente descoperiri ale ştiinţei ne conduc către o viziune a lumii, nu prea diferită de cea a primelor civilizaţii, în care se considera că fiecare obiect material din Natură avea un spirit. Universul încă mai este considerat ca fiind Unul, de către un număr mare de aborigeni care au supravieţuit. Culturile aborigene nu fac distincţiile obişnuite între pietre, aer şi oameni; toate sunt pătrunse de spirit, de energia invizibilă. Nu vă sună cunoscut? Aceasta este lumea fizicii cuantice, în care materia şi energia sunt pe deplin întreţesute una cu cealaltă. Şi este lumea Geei, despre care am vorbit în Capitolul 1 – o lume în care toată planeta este considerată ca fiind un singur organism ce trăieşte şi respiră şi care trebuie protejat de lăcomia, ignoranţa şi de proasta planificare a omului.

Niciodată n-am avut mai multă nevoie ca acum, de dezvăluirile unei asemenea viziuni despre lume. Când Ştiinţa s-a îndepărtat de Spirit, misiunea acesteia s-a schimbat considerabil. în loc să încerce să înţeleagă „ordinea naturală” – astfel încât fiinţele omeneşti să poată să trăiască în armonie cu această ordine – Ştiinţa Modernă şi-a propus ca ţintă controlul şi dominarea Naturii. Tehnologia care a rezultat din această filosofie a adus civilizaţia umană la marginea prăpăstiei, aproape de combustia spontană, pentru că a rupt reţeaua creată de Natură. Evoluţia biosferei noastre a fost punctată de cinci „extincţii în masă”, inclusiv cea care i-a ucis pe dinozauri. Fiecare val de extincţie aproape că a măturat tot ce era viaţă pe planetă. După cum am menţionat în Capitolul 1, unii cercetători cred că ne aflăm foarte aproape de cea de a şasea extincţie în masă. Spre deosebire de celelalte – provocate de forţe galactice, cum ar fi cometele – extincţia de acum este cauzată de o forţă mult mai aproape de casă – de oameni. Acum, când staţi pe terasă şi priviţi apusul, observaţi-i culorile spectaculoase. Frumuseţea de pe cer reflectă poluarea din aer. Pe măsură ce lumea pe care o cunoaştem, decade, Pământul ne promite un spectacol de lumini, încă şi mai măreţ.

 Între timp, noi ne ducem vieţile în afara oricărui context moral. Lumea modernă a trecut de la aspiraţiile spirituale, la războiul pentru acumularea materială. Cine are cele mai multe jucării, învinge. Imaginea mea favorită pentru oamenii de ştiinţă şi tehnologii care ne-au adus în această lume, în care spiritul este absent, vine din filmul lui Disney, Fantasia. Vă amintiţi de Mickey Mouse, pe când era nefericitul ucenic al unui vrăjitor puternic? Vrăjitorul îi spune lui Mickey să facă toate treburile în laborator, până se întoarce el. Una dintre sarcini este să umple o cisternă uriaşă cu apă, dintr-un puţ din apropiere. Mickey, care îl privise pe vrăjitor şi magia acestuia, încearcă să sară peste sarcină, aplicând o vrajă unei mături şi transformând-o într-un servitor care cară apă.

Când Mickey adoarme, mătura robot umple cisterna şi aduce apă mereu, până ce inundă laboratorul. Când se trezeşte, Mickey încearcă să oprească mătura, însă cunoaşterea sa este atât de limitată, încât nu reuşeşte, iar situaţia se înrăutăţeşte. Apa se răspândeşte peste tot, până ce vrăjitorul, care ştie cum să liniştească mătura, se întoarce şi restabileşte echilibrul.

Iată cum este descrisă în film, situaţia neplăcută în care se afla Mickey: „Acest film este o legendă despre un vrăjitor care avea un ucenic. Acesta era un tânăr deştept, foarte nerăbdător să înveţe. De fapt, era un pic prea deştept, deoarece începuse să practice câteva dintre tru¬curile magice ale şefului, încă înainte să înveţe cum să le controleze.” Savanţii foarte deştepţi din zilele noastre se joacă cu genele şi cu mediul nostru, ca şi Mickey Mouse, fără să înţeleagă cât de interconectate sunt toate pe pla-neta noastră – iar acest mod de a acţiona este menit să aibă rezultate tragice.

Cum am ajuns în acest punct? A fost o vreme când era necesar ca oamenii de ştiinţă să se separe de Spirit -sau, cel puţin, de procesul de corupere a Spiritului, pe care îl practica Biserica. Această instituţie puternică se ocupa cu suprimarea descoperirilor ştiinţifice, atunci când acestea erau contrare dogmei bisericeşti. Nicolaus Copernicus, un politician iscusit şi un astronom talentat, a fost acela care a iniţiat separarea dintre Spirit şi Ştiinţă, atunci când a făcut cunoscut publicului profunda sa lucrare, De revolutionibus orbium coelestium (Despre mişcarea de revoluţie a sferelor cereşti). Manuscrisul din 1543 declara cu mult curaj că Soarele – şi nu Pământul – era centrul „Sferelor Cereşti”. Acest lucru este evident în zilele noastre, însă în vremea lui Copernicus, era o erezie, pentru că noua lui cosmologie contrazicea o Biserică „infailibilă”, care declarase că Pământul este centrul firmamentului lui Dumnezeu.

Copernicus a crezut că Inchiziţia avea să-l distrugă atât pe el, cât şi credinţele lui eretice, aşa că a aşteptat prudent până ce a ajuns pe patul de moarte, ca să îşi publice lucrarea. Preocuparea sa pentru propria-i siguranţă era pe deplin justificată. Cu cincizeci şi şapte de ani mai târziu, Giordano Bruno, un călugăr dominican care a avut curajul să vorbească şi să apere cosmologia lui Copernicus, a fost ars pe rug pentru această erezie. Copernicus a fost mai deştept decât Biserica – e greu să torturezi un intelectual care se află în mormânt. Neputând să ucidă mesagerul, în cele din urmă, Biserica a trebuit să se ocupe de mesajul lui Copernicus.

Cu un secol mai târziu, matematicianul şi filosoful francez Rene Descartes a insistat să folosească metodologia ştiinţifică, pentru a analiza validitatea tuturor „adevărurilor” acceptate anterior. în mod clar, forţele invizibile ale lumii spirituale nu s-au lăsat implicate într-o astfel de analiză. În era post-Reformistă, oamenii de ştiinţă erau încurajaţi să studieze lumea naturală, iar „adevărurile” spirituale erau surghiunite în tărâmul religiei şi al metafizicii. Spiritul şi alte concepte metafizice au fost devalorizate ca fiind „neştiinţifice”, deoarece valoarea lor de adevăr nu putea fi evaluată, folosind metodele analitice ale ştiinţei. Lucrurile importante despre viaţă şi Univers au devenit domeniul savanţilor raţionali.

Dacă separarea dintre Spirit şi Ştiinţă mai avea nevoie de vreo întărire, a primit-o în 1859, atunci când teoria lui Darwin despre evoluţie a făcut, instantaneu, valuri. Teoria lui Darwin s-a răspândit pe tot globul, ca şi zvonurile de pe internet de astăzi. Ea a fost acceptată imediat, deoarece principiile ei se potriveau cu experienţele oamenilor în ceea ce priveşte creşterea animalelor de casă, a celor de fermă şi în cultivarea plantelor. Darwinismul atribuia originile omenirii jocului de întâmplări al schimbărilor ereditare, ceea ce însemna că, în viaţa sau în ştiinţa noastră, nu era nevoie să fie invocată intervenţia Divină. Oamenii de ştiinţă moderni nu erau mai puţin copleşiţi de uimire în faţa Universului, decât clerul ori savanţii dinaintea lor, însă cu teoria lui Darwin ca stindard, nu mai vedeau nicio nevoie să invoce Mâna lui Dumnezeu, ca „designer” măreţ al ordinii complexe a Naturii. Eminentul darwinist Ernst Mayr a scris: „Când ne întrebăm cum apare această perfecţiune, se pare că nu găsim decât ceva arbitrar, fară plan, la întâmplare şi accidental…” [Mayr 1976]

Deşi teoria lui Darwin precizează că scopul luptelor vieţii este supravieţuirea, ea nu specifică şi ce mijlocul ar trebui folosit pentru a asigura atingerea acestui scop. Aparent, această luptă este percepută ca „merge orice”, pentru că scopul este simpla supravieţuire – prin orice mijloace. în loc să încadreze caracterul vieţii noastre între legile moralităţii, neo-darwinismul lui Mayr sugerează că ne trăim vieţile după legea junglei. În esenţă, neo-darwinismul conchide că cei care au mai mult, merită să aibă mai mult. În Occident, noi am acceptat caracterul inevitabil al unei civilizaţii caracterizată prin „ce avem” şi „ce nu avem”. Nu ne interesează că, în această lume, totul are un preţ. Din păcate, pe lângă planeta bolnavă, asta îi include şi pe cei fară casă, şi pe copiii care muncesc ca să ne confecţioneze jeansii de marcă… ei sunt perdanţii, în această luptă.

 Bruce H. Lipton, PhD, Biologia credinţei

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here