Vorbeşti singur? Eşti pe drumul cel bun!

1
5925
Vorbitul
Vorbitul de unul singur
Vorbitul de unul singur este luat în batjocură. Semn de minte slabă, se spune. Când colo, psihologii afirmă că, dimpotrivă, vorbitul cu tine eliberează energii incredibil de mari şi te motivează în tot ce faci.

”Ocupă toată strada cu rabla lui”. Asemenea izbucniri de nemulţumire ne uşurează, chiar dacă par cam ciudate, atunci când suntem singuri în maşină. Acelaşi sentiment îl avem şi când stăm în faţa computerului şi ne trezim murmurând: “Deci cum era? Apăs mai întâi pe tasta asta şi pe urmă…”. Ciudăţenii ale vârstei? Primele semne că mintea începe să dea rateuri? Nici vorbă!

Dialogul cu noi înşine este ceva absolut normal. O „poveste” pe care creierul nostru şi-o spune lui însuşi, afirmă psihologii americani. Cu alte cuvinte, fără aceste monologuri cotidiene, rostite cu glas tare, n-ar exista conştiinţa de sine. De regulă, „convorbirea” are loc atunci când suntem singuri, în prezenţa altora, „egologul” amuţeşte, transformându-se, de obicei, într-un monolog interior.

Platon considera gândirea un „monolog al sufletului”. Iar scriitorul Oscar Wilde aprecia la maximum aceste dialoguri cu propriul eu. „Îmi place să mă aud vorbind”, spunea el deschis. “Este una din plăcerile mele cele mai mari”. Într-o asemenea „companie selectă”, nimic nu trebuie să ni se mai pară penibil.

Un studiu recent, efectuat în SUA, confirmă faptul că 96 din 100 de adulţi vorbesc singuri în mod regulat. Monologul personal este unul din instrumentele cele mai importante cu care ne putem dirija comportamentul. Patru domenii de utilizare au fost deja stabilite: autocritica (“Ar fi trebuit să acţionez altfel”), autogestionarea („Să nu uit să-mi iau medicamentele”), autoconfirmarea ( „Am făcut o treabă bună”) şi evaluarea unor situaţii sociale ( „Fii atent la ce ai de gând să vorbeşti la şedinţă”).

Lăsaţi copiii  să vorbească singuri

Copiii par să ştie toate acestea intuitiv. Gânditul cu voce tare este ceva firesc pentru cei între 3 şi 5 ani. De pildă, când au de rezolvat o treabă complicată (de exemplu legatul şireturilor) sau de „rânduit” impresiile de peste zi, seara, la culcare. Dialogul cu ei înşişi îi ajută să-şi focuseze propria atenţie. Se izolează de lumea exterioară, aşa de solicitantă, ridicând cortina de pe universul lor interior, care se animă şi prinde viaţă.

„Copiii de trei ani care vorbesc cu ei înşişi pot rezolva mai uşor aceleaşi probleme decât cei de patru ani care nu poartă acest «dialog»”, spun specialiştii. Sfaturile adresate de ei părinţilor, educatorilor şi profesorilor sunt foarte clare: “Lăsaţi-i să vorbească singuri. Copiii au nevoie de acest monolog, pentru a-şi limpezi evenimentele de peste zi. E o condiţie de care au nevoie ca să poată evolua”.

Foarte bine, dar dacă şi oamenii de peste 30 sau 40 de ani continuă să o facă, la birou sau acasă, expunându-se ironiilor publice? Nu e nimic de luat în râs. Vorbitul cu glas tare e ca o recapitulare mentală a ceea ce ai de făcut. Un soi de re¬petiţie generală care te ajută să iei o decizie!

Gândurile difuze devin brusc cât se poate de clare.

Exprimarea gândurilor în cuvinte durează, ce-i drept, mai mult decât gânditul în tăcere, dar vorbind tare cu noi înşine, înţelegem mai bine ceea ce ne prin minte, lămurim ce gândim. Gândurile sunt – în general – difuze, nestructurate. Adeseori, exprimarea lor aduce clarificare. “Ghemul’ de gânduri se descâlceşte. Cel mai bun exemplu este învăţatul cu voce tare. Studii comparative au dovedit că subiecţii unui test care au rostit cuvintele cu voce tare, atunci când le-au învăţat, au obţinut rezultate mult mai bune decât cei care au învăţat în minte.

Cercetătorii de la Universitatea din Viena le-au dat ca temă subiecţilor participanţi la un test să realizeze un proiect de construcţie a unei case, şi i-au urmărit pe video, înainte, însă, i-au îndemnat explicit să gândească cu voce tare ce au de făcut. Rezultatul? Cele mai bune proiecte au fost realizate de cei ce-şi limpeziseră proiectul cu voce tare.

Dar experimentul a mai arătat ceva: că şi felul în care vorbim este foarte important. Rezultatele cele mai bune le-au avut mereu acele persoane care-şi puneau întrebări concrete legate de calea de urmat. („Oare dacă înşurubez aşa, o să ţină mai bine?”) în schimb, afirmaţiile depreciative despre propria persoană, ca de pildă: „Doamne, cât sunt de prost!”, n-au ajutat deloc la dezvoltarea creativităţii. În egolog, oamenii ar trebui să se concentreze asupra problemei, să aibă în vedere rezolvarea ei, să-şi dea curaj, iar nu să se autoflageleze.

Îndreptar pentru vorbitul de unul singur

Fiecare dintre noi poate trans¬forma egologul într-un obicei sta¬bil. Important este însă modul în care o facem. Cei ce respectă câte¬va reguli simple, îşi influenţează pozitiv creativitatea, îşi sporesc capacitatea de performanţă şi rezolvă problemele mai uşor şi mai repede.

-Pentru rezolvarea unor probleme curente, cele mai eficiente sunt întrebările legate de efectele propriilor acţiuni, ca de exemplu: „Dacă procedez aşa, o să fie bine?”. „Ce alte variante am?”.

-Cei ce vor să pună în practică o intenţie pozitivă (de ex. să facă mai mult sport, să mănânce mai echilibrat) ar trebui să se autosugestioneze cu glas tare. „De luni, am terminat-o cu carnea şi cu proteinele animale. Dacă poate atâta lume, eu de ce să nu pot?”. „Nu sunt om, dacă nu fac 30 de minute de mişcare pe zi”.

-Nu faceţi complimente doar altora. Şi egoul dvs. se bucură de autoremarcile pozitive rostite cu glas tare („Bravo, am reuşit!”.)

-Cei ce vor  să dea un ajutor memoriei în viaţa de zi cu zi ar trebui s-o intervieveze fără jenă: „Ce vreau să fac acum?”. „îmi trebuie cafea şi mai ce?”.

-În caz de înfrângeri, evitaţi să spuneţi „Asta n-o s-o rezolv niciodată”, pentru că vă demotivează. Priviţi cu optimism înainte. „Data viitoare o să-ncerc aşa, şi-aşa, şi-aşa…”.

Ajutorul egologului -punct cu punct

Primul şi cel mai apropiat partener al nostru de dialog suntem noi înşine. Motiv suficient pentru a ne menţine eul în bună dispoziţie şi pentru a scoate tot ce-i mai bun din “discuţia” cu el. Sună a nebunie, dar chiar nu este. Deloc!

-Dialogul cu noi înşine ne ajută să menţinem “cadenţa”. Ne împiedică să ne zăpăcim şi să ne pierdem cu firea, atunci când prin cap ne trec miile de gânduri. în felul acesta, putem aşeza problemele în ordinea lor firească, mai ales în situaţiile stresante.

-Cei ce-şi cer părerea în mod regulat îşi ţin mai bine sub control impulsurile. In acest context, specialiştii vorbesc despre o autoreglare. („Eu stăpânesc realitatea, nu ea pe mine”).

-Când ne aflăm în faţa unei decizii dificile, dialogul cu noi înşine poate uşura greutatea alegerii, pentru că ceea ce ne dorim de fapt devine mult mai limpede când ne exprimăm gândurile cu voce tare.

-Egologurile sunt o supapă, deoarece ne permit să dăm glas atât sentimentelor pozitive, cât şi celor negative. Ceea ce ne face bine, fiindcă împiedică acumularea frustrării, care, la un moment dat, ar putea provoca hiper-reacţii violente.

-Şi, în sfârşit, egologurile sunt motivaţie pură!

Dimineaţa, cât mai sunteţi încă în pat, faceţi-vă în minte un scenariu de învingător, rostit cu glas tare. „Am mai primit în dar o zi, o să mă bucur de ea din toate puterile. Sunt viu, sunt bine. Voi privi cu atenţie toate frumuseţile care mă înconjoară şi voi munci de drag, bucuros că îmi place ceea ce fac”. Planurile concrete ne scot imediat din lipsa de formă.

AS verde –Anul XI, nr. 119, iunie 2014

Jurnal Spiritual

1 COMENTARIU

  1. Excelent ma regasesc total aici ca bărbat 33 ani grecoarman 178 cm singur pe lume pe cont propriu de ceva timp…am avut un bunic arman tatăl mamei..orfan de părinți biologici zero părinți in viața mea..diploma in geografie…5 limbi străine.. 20 țări europene vizitate…ce i al meu e pus deoparte..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here