Vom putea scăpa de intervenții la dentist?

0
133
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Teeth brushingÎn curând, medicii dentiști ar putea ajuta dinții cariați să se autorepare prin remineralizare, datorită unui nou dispozitiv aflat în dezvoltare și care a fost conceput de un grup de cercetători londonezi. Nu este însă clar dacă metoda cercetătorilor a fost până în prezent testată la pacienți, nici dacă dispozitivul ar fi util şi pentru cariile mai profunde, care au depăşit deja smalţul şi au avansat cu gradul de deteriorare nivelul dentinei.

Însă, în mod normal tratamentul cariei presupune îndepărtarea, deseori sub anestezie, cu freza a țesutului compromis și obturarea sau plombarea cavității cu amalgam sau rășină compozită estetică. Dar noua metodă în doi paşi concepută de o echipă format de profesorul Nigel Pitts și colegul său, doctorul Chris Longbottom de la King’s College din Londra, presupune mai întâi prepararea zonei de smalţ dentar afectate, după care cu ajutorul curentului electric de mică amplitudine care nu este simţit de pacient, mineralele sunt conduse spre dinte pentru a repara locul defectului.

Metoda accelerează deci procesul natural prin care calciul şi fosfatul reintră în dinte pentru a repara caria, fiind de altfel botezată “remineralizare electrică accelerată şi intensificată”. Potrivit comunicatului companiei care se ocupă de dezvoltarea metodei, produsul ar putea face ca anestezia, frezele şi materialele de obturaţie să devină inutile. El ar putea fi disponibil pe piaţă în următorii trei ani.

Profesorul Pitts, de la Institutul Dentar din cadrul King’s College, a declarat că „felul în care tratăm astăzi dinţi nu este ideal: când reparăm dintele printr-o obturaţie, el intră într-un ciclu de frezare şi reobturare, deoarece, în cele din urmă, orice reparaţie eşuează. Dispozitivul nostru este nu doar mai suportabil pentru pacient şi mai bun pentru dinţi, dar ne aşteptăm să fie cel puţin la fel de cost-eficient ca şi actualele tratamente dentare. Pe lângă combaterea cariei dentare, dispozitivul nostru poate fi folosit pentru albirea dinţilor”.

Sursa: sanatateatv.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here