Dacă voia omului se asociază cu voia lui Dumnezeu, biruieşte binele

0
234

biruieste bineleCu ajutorul lui Dumnezeu, biruieste binele. A treia cerere din rugăciunea Tatăl nostru, pe care o găsim în Evanghelia după Matei, sună aşa: “Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ”. Voia lui Dumnezeu să se facă precum în cer şi pe pământ. În cer întotdeauna este împlinită voia lui Dumnezeu; lucrul acesta noi, credincioşii, dorim să se întâmple şi pe pământ.
Sfântul Apostol Pavel, referitor la voia lui Dumnezeu, ne spune în prima Epistolă către Timotei că: “Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”. Aceasta este voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este ca oamenii să se mântuiască, ca toţi oamenii să fie fericiţi.

“Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul, fiţi fericiţi, fiţi stăpâni…”

Ne aducem aminte că atunci când l-a creat pe om, Dumnezeu l-a aşezat în Eden şi l-a binecuvântat, spunându-i lui şi femeii sale: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul, fiţi fericiţi, fiţi stăpâni…” Din nefericire, omul a căzut în păcat. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. În Sfânta Treime, înainte ca omul să fie creat, a fost un sfat. Cele trei Persoane divine, sfătuindu-Se, au zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”. Deci omul este creat de Dumnezeu „după chipul Său”, după chipul Sfintei Treimi. Şi – se adaugă în versetul următor – Dumnezeu l-a făcut pe om „după chipul Său”.

Chipul este un dat. Omul poartă în el, de la zidire, chipul lui Dumnezeu. Simplist analizând lucrurile s-ar putea spune că numai sufletul este chipul lui Dumnezeu. Sfântul Irineu, analizând bine această afirmaţie, spune că şi trupul este creat după chipul lui Dumnezeu. Pentru că bunul Dumnezeu, atunci când l-a zidit pe om, avea în minte chipul pe care-l va lua Fiul Său, Domnul Hristos, atunci când va intra în istorie. Deci şi cu trupul şi cu sufletul suntem zidiţi după chipul lui Dumnezeu. Destinaţia la care trebuie să ajungem, este asemănarea cu Dumnezeu.

Voia lui Dumnezeu e bună.

Aceasta este voia lui Dumnezeu, să ne mântuim, să ajungem asemenea cu El, să ne îndumnezeim după har. Din nefericire, omul creat de Dumnezeu cu voinţă liberă şi-a întrebuinţat rău această libertate şi a încălcat voia lui Dumnezeu. Omul are libertatea să încalce voia lui Dumnezeu, are libertatea să se abată de la drumul care l-ar duce la asemănarea cu Dumnezeu.

Voia lui Dumnezeu e bună. Ne spun părinţii că în om, de fapt, se împletesc trei voinţe: voinţa lui Dumnezeu care este întotdeauna bună; voinţa diavolului care este întotdeauna rea şi voinţa omului care nu este nici bună nici rea, însă poate deveni bună sau rea, depinde în care parte înclină omul. Dacă voia omului se asociază cu voia lui Dumnezeu, biruieşte binele. Atunci această voinţă fermă de înaintare pe cărarea binelui îl duce pe om la asemănarea cu Dumnezeu, la îndumnezeire. Dacă voia omului înclină înspre voia celui rău, omul rătăceşte cărarea şi nu mai ajunge asemenea cu Dumnezeu, nu se mai îndumnezeişte. Omul are voie liberă: în aceasta stă măreţia, grandoarea, dar tot de aici îi vine şi căderea. În aceasta stă şi vulnerabilitatea lui, pentru că îşi poate întrebuinţa rău voia liberă.

Faceti binele  “Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi (…)”

Noi îi cerem lui Dumnezeu, Tatăl nostru, ca să se facă voia Lui „precum în cer şi pe pământ”. Să se facă voia Lui, voia cea bună a lui Dumnezeu să ne călăuzească paşii întru toate.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Filipeni, zice aşa: “Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi, şi ca să voiţi, şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă“. Dumnezeu este Cel care ne ajută şi să voim, şi să săvârşim. De aceea, Îl rugăm să se facă voia Lui „precum în cer aşa şi pe pământ”. Îl rugăm lucrul acesta pentru că El este Cel care întăreşte voinţa noastră slabă, El face şi să voim binele şi să-l înfăptuim.

Morala Împărăției, Andrei Andreicuț

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here