Voia Domnului sau voia mea?

0
298

voia 2Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este învăţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi. Dar rareori se întâmplă ca învăţătorul sufletului să fie Domnul însuşi prin harul Duhului Sfânt, şi puţini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vieţuiesc după voia lui Dumnezeu.

Omul mândru nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă el însuşi şi nu înţelege că omul nu are destulă minte ca să se conducă pe sine însuşi, fără Dumnezeu. Şi eu, când trăiam în lume şi nu cunoşteam încă pe Domnul şi Duhul Său Cel Sfânt, nu ştiam cât de mult ne iubeşte Domnul şi mă încredeam în mintea mea proprie.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară, pentru că şi atunci când e în boală, în sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: “Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

Lucrul cel mai preţios pe lume e să cunoaştem pe Dumnezeu şi să înţelegem, măcar în parte, voia Lui.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie să se predea întru toate voii lui Dumnezeu şi să trăiască înaintea Lui în frică şi în iubire: în iubire, pentru că Domnul este Iubire; în frică, pentru că trebuie să ne temem să nu întristăm pe Dumnezeu prin vreun gând rău.

Cum ştii dacă vieţuieşti după voia lui Dumnezeu? Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ţie ţi se pare că vieţuieşti după voia Lui.

Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijeşte de nimic. Şi dacă are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine însuşi şi lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu-l dobândeşte, rămâne la fel de liniştit, ca şi cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întâmpla, el spune: “Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu”. Dacă e bolnav, gândeşte: “înseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”. Şi aşa se păstrează pacea în suflet şi în trup.

voia 3Cine-şi face griji pentru sine însuşi, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui să aibă pace în Dumnezeu. Dar sufletul smerit se preda voii lui Dumnezeu şi vieţuieşte înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, ca să nu întristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, căci sufletul ştie cât de mult ne iubeşte Domnul. Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu şi să înduri întristările cu nădejde. Iar Domnul, văzând întristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre.

Dar dacă considerăm că întristările noastre sunt mari, aceasta înseamnă că nu ne-am predat încă voii lui Dumnezeu. Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu întru toate şi se odihneşte în El, pentru că ştie din experienţă şi din Sfânta Scriptură că mult ne iubeşte Domnul şi veghează asupra sufletelor noastre, ca toate să se facă vii prin harul Său în pace şi iubire.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se întristează de nimic, chiar dacă ar fi bolnav, sărac şi prigonit. Sufletul ştie că Domnul poartă grijă de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului dă mărturie Duhul Sfânt, pe Care sufletul îl cunoaşte. Dar cei mândri şi neascultători nu vor să se predea voii lui Dumnezeu, fiindcă le place să-şi facă voia lor, lucru atât de vătămător pentru suflet.

Marele Pimen zicea: “Voia noastră este zid de aramă între noi şi Dumnezeu şi nu ne lasă să ne apropiem de El sau să vedem mila Lui”.

Întotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să împlinim mai uşor poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeşte pe cei ce se străduiesc să împlinească voia Lui şi astfel ei află mare odihnă în Dumnezeu.

Cel ce împlineşte voia lui Dumnezeu e mulţumit de toate, chiar dacă e sărac, bolnav sau se chinuie, pentru că îl veseleşte harul Domnului. Dar cel nemulţumit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care l-a supărat, acela e bine să ştie că în el se află un duh de mândrie care a luat de la el mulţumirea faţă de Dumnezeu.

Chiar dacă e aşa, nu te mâhni, ci străduieşte-te cu tărie să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu şi cere de la El duh smerit; şi atunci când vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, îl vei iubi şi-ţi vei găsi odihna, chiar de vei avea întristări. Sufletul care are smerenie îşi aduce aminte întotdeauna de Dumnezeu şi gândeşte aşa: “Dumnezeu m-a făcut, a pătimit pentru Mine, îmi iartă păcatele şi mă mângâie, mă hrăneşte şi poarta de grijă de mine. De ce să-mi fac atunci griji sau de ce să mă tem, chiar dacă m-ar ameninţa moartea?”

Domnul povăţuieşte orice suflet care se predă pe sine voii lui Dumnezeu, fiindcă El a zis: “Cheamă-Mă în ziua necazului şi te voi izbăvi, şi tu Mă vei preamări” (Ps 49,16). Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, şi Domnul îl va povăţui. Şi aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire şi tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.

voiaBun lucru e a ne învăţa să vieţuim după voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul rămâne neîncetat în Dumnezeu şi are mare odihnă; şi din această bucurie omul se roagă ca tot sufletul să cunoască pe Domnul; să cunoască cât de mult ne iubeşte şi cu câtă bogăţie ne dă Duhul Sfânt Care veseleşte sufletul în Dumnezeu.

Şi atunci sufletul e în întregime drag, pentru că e în întregime al lui Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv îl povăţuieşte pe om că trebuie să îndure întristările cu mulţumire. În toată viaţa mea n-am murmurat o singură dată pentru întristări, ci le-am primit pe toate din mâinile lui Dumnezeu ca pe un leac mântuitor şi am mulţumit întotdeauna lui Dumnezeu, şi de aceea Dumnezeu mi-a dat să îndur cu uşurinţă toate întristările.

Toţi oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat şi îi supără, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu. Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi îi călăuzeşte cu harul Său, şi ei îndură totul cu bărbăţie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc şi împreună cu Care vor fi preamăriţi în veci.

Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu uşurinţă. El vede întristările, dar nădăjduieşte în Domnul, şi întristările trec.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu nu se preocupă numai de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu îl ajută să rămână întotdeauna în rugăciune. Chiar dacă lucrează sau vorbeşte, sufletul lui e preocupat de Dumnezeu, pentru că s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu şi pentru aceasta Domnul îl are în purtarea Sa de grijă.

Toţi ne chinuim pe pământ şi căutăm libertatea, dar puţini sunt cei ce ştiu în ce anume stă libertatea şi unde se găseşte ea. Şi eu doresc libertatea şi o caut zi şi noapte. Am înţeles că ea este la Dumnezeu şi e dată de Dumnezeul inimilor smerite care s-au pocăit şi şi-au tăiat voia proprie înaintea Lui. Celor ce se pocăiesc Domnul le dă pacea Lui şi libertatea de a-L iubi. Şi nu e nimic mai bun pe lume decât a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele,  în aceasta îşi găseşte sufletul odihna şi bucuria. (Sf. Siluan Athonitul)

Sursa: ortodoxia.md

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here