Vocaţia de mijlocire a Bisericii: diaconia

Diaconia - slujirea bisericii

0
318
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

diaconDiaconia – slujirea bisericii

Diaconia -Ce înseamnă aceasta în termeni practici? Înseamnă că noi, ca şi comunitate a Bisericii, trăim într-un tărâm aparte, că suntem cumva detaşaţi de realitate? În mod cert, răspunsul la această întrebare trebuie să fie atât „da”, cât şi „nu”. Biserica Ortodoxă este o Biserică cu graniţe bine definite, de exemplu, cum ar fi neacceptarea împărtăşirii cu alte comunităţi. Însuşi botezul creştin creează o linie de demarcaţie între cei care L-au primit pe Hristos şi au fost primiţi de către Hristos, şi cei care nu L-au primit pe Hristos şi nu au fost primiţi de Hristos.

Dar, în timp ce aceste realităţi – Biserica şi lumea

Diaconia -Sunt distincte, ele sunt şi interconectate. De aceea aş vrea să evidenţiez alt aspect al Sfintei Liturghii. Care mi se pare a fi de o mare importanţă pentru înţelegerea modului în care sunt conectate. Acesta este rolul diaconului. Este un mare privilegiu atunci când o eparhie are un număr mare de diaconi. Și fără nici o îndoială, natura Liturghiei este înţeleasă cu mai mare uşurinţă atunci când la ea participă şi un diacon.

Unele dintre aspectele pe care le am în vedere pot fi cel mai bine evidenţiate

Diaconia -Dacă analizăm modul în care Sfântul Maxim Mărturisitorul înţelege arhitectura bisericii. Imaginaţi-vă că acum ne aflăm într-o biserică, cu iconostasul său. În spatele catapetesmei se află sanctuarul şi în el este Sfântul Altar, care este ascuns de naos, corpul bisericii. În Mistagogia, care este o explicaţie a semnificaţiei profunde a Liturghiei euharistice. Sfântul Maxim comentează şi cu referire la structura în sine a construcţiei bisericii. El spune că dacă corpul bisericii reprezintă trupul uman, atunci sanctuarul reprezintă sufletul, şi altarul din cadrul lui reprezintă nous-ul uman, intelectul spiritual al omului.

În acelaşi timp, dacă corpul bisericii reprezintă lumea văzuta, sanctuarul o reprezintă pe cea nevăzută

Diaconia -Dacă corpul bisericii reprezintă pământul, sanctuarul reprezintă cerul. Dacă corpul bisericii reprezintă această lume, sanctuarul reprezintă lumea ce va sa vină: Împărăţia lui Dumnezeu. Acum, semnificaţia diaconului constă din faptul că el este cel care, dintre toţi slujitorii altarului, trece cel mai des, înainte şi-napoi, între aceste două lumi.

Rolul liturgic al diaconului, care este atât de vizibil aici, este păstrat cu fidelitate de către Biserica Răsăriteană

Diaconia -Dacă aţi avut vreodată ocazia să vă aflaţi în Rusia şi să luaţi parte la o slujbă somptuoasă, aţi văzut probabil un diacon foarte priceput. Mişcându-se mult mai repede decât oricine altcineva, înainte şi-napoi, între sanctuar şi mulţime. Rolul liturgic al diaconului, care este atât de vizibil aici, este păstrat cu fidelitate de către Biserica Răsăriteană. În timp ce diaconia a dispărut aproape complet din conştiinţa şi practica liturgică a Bisericilor Apusene. În Biserica Răsăriteană rolul diaconului a fost apreciat mult mai mult. Căci diaconul funcţionează ca un mediator între cele două lumi.

Dacă acest rol este reflectat liturgic în această pendulare a sa,  această existenţă „între” se reflectă şi prin faptul că el nu este nici  preot, dar nici laic

Diaconia -Pe de o parte, el este capabil să treacă prin  Sfintele Uşi, şi totuşi, la moarte, el este înmormântat ca un laic.  Pe de o parte, el poate să conducă pe oameni în rugăciune, să le spună să-şi aplece capetele sau să facă una sau alta. Dar, în acelaşi timp, el este capabil să spună şi clerului să facă anumite lucruri.  Diaconul lucrează în două lumi deodată şi o face fară greutate.  Aceasta se reflectă şi în însăşi etimologia cuvântului „diacon”. După cum am descoperit recent, cuvintele diakonos – „diacon”. Și diakonein – „a sluji ca diacon” – sunt înrudite cu cuvântul „mişcare” – kinesis. Diaconul este cel care se mişcă înainte şi-napoi, între doi oameni sau două locuri.

Acum, dacă privim în Noul Testament, găsim exemple interesante ale acestui gen de „diaconie”

Diaconia -Din păcate, ele sunt neclare  în traducerile englezeşti, dar răsar înaintea ochilor, cu claritate, imediat ce citeşti versiunea grecească. Dacă citiţi, de exemplu,  prima minune a lui Hristos, din Cana Galileii, veţi observa că diaconii joacă un rol foarte important. Ei nu apar în Versiunea Autorizată, unde sunt numiţi „slujitori”; în greacă, totuşi, ei sunt denumiţi „diaconi”. Măria le spune slujitorilor, diaconilor: “Faceţi orice vă va spune (Ioan 2, 5).

Deci aceşti diaconi sunt cei care aleargă între musafiri şi gazda ospăţului

Diaconia -Și astfel Iisus le spune: „Nu mai este vin, aşa că  umpleţi cu apă acele vase şi duceţi-le nunului.” Aceasta este o acţiune absolut firească, oricum, ea este proprie diaconilor. Ei ar aduce diferitele feluri de mâncare şi de băutură la stăpân, ca apoi acesta să privească prin încăpere şi să spună: „Duceţi-le acolo -se pare că nu mai au nimic de băut”. Sau: „Se pare că acei oaspeţi ar fi  încântaţi de asta – duceţi-le acolo”. Astfel, stăpânul ceremoniei ar avea totul sub control. Dar diaconii sunt cei care ar trebui să alerge încoace şi-ncolo.

Din nou, în ispitirea din pustie, după ce satana L-a ispitit fară reuşită pe Hristos, citim:

Diaconia -Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii, venind la El, Îi slujeau (Matei 4, 11). Ceea ce spune el este faptul că îngerii au venit şi L-au „diaconii”. Ei s-au purtat ca şi diaconi ai Săi.Cu alte cuvinte, I-au fost aduse cele necesare pentru a supravieţui în deşert.

Aceasta înseamnă că diaconia este, prin însăşi natura sa, un fel de realitate bipolară. Şi acest fapt poate duce la o anumită ambiguitate, chiar şi în zicerile lui Iisus. De exemplu, la Matei 20, 26, Hristos spune: Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare săfie slujitorul vostru (diaconul vostru). Chiar şi Fiul Omului nu a venit să I se slujească (să fie „diaconii”), ci să slujească (să fie diacon, să acţioneze El însuşi ca diacon).

Hristos refuză rolul de a fi slujit. El este Cel care slujeşte

Diaconia -Totuşi, Hristos mai spune: Dacă-Mi slujeşte cineva (literal, dacă cineva se poartă ca şi diacon al Meu), să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu (diaconul Meu). Dacă-Mi slujeşte cineva (dacă cineva este diaconul Meu), Tatăl Meu îl va cinsti (Ioan 12, 26). Hristos refuză-şi totuşi şi insistă-ca cineva să-I slujească ca diacon. Ceea ce se subliniază aici este faptul că, atunci când Hristos acţionează ca diacon, El administrează darurile  pe care Tatăl le-a dat, prin El, celor pe care El îi slujeşte. Dar atunci când diaconul care-L urmează pe Hristos slujeşte, el administrează  darurile Pe care Hristos le-a dat. Prin el, altora. Hristos Diaconul are diaconii Săi,  slujitorii Săi, dar şi aceştia poartă darurile lui Dumnezeu înspre lume.

Printre  puţinele comentarii pe care le avem referitoare la Liturghie se află şi cele descoperite în scrierile Sfântului Ignatie de Antiohia. Aş vrea să citez din acestea, întrucât mi se par a fi foarte importante pentru a înţelege ceea ce este un diacon şi ce înseamnă pentru noi diaconia.

În relaţie cu trăirea în Hristos, în această lume. De exemplu, în Epistola sa către Magnezieni, Sfântul Ignatie scrie:

Diaconia -Vă îndemn să fiţi zeloşi spre a face toate lucrurile în armonie cu Dumnezeu, cu episcopul ce domneşte în locul lui Dumnezeu (cu alte cuvinte, în locul Tatălui). Și cu preoţii, în locul soborului Apostolilor, şi cu diaconii, care-mi sunt cei mai dragi, cărora li s-a încredinţat slujirea lui Iisus Hristos.

Epistola către Magnezieni, 6.1

Diaconia -Aici, slujirea este diakonia – „diaconia” lui lisus Hristos. Cu alte cuvinte, atunci când Sfântul Ignatie priveşte la Liturghie, el nu vede pe Hristos în episcop sau în preot. Ci Îl vede în diacon. Şi iarăşi, în Epistola către Tralieni, el scrie: „În mod asemănător, fie ca toţi să-i respecte pe diaconi ca pe Iisus Hristos. Chiar dacă episcopul este prototipul Tatălui, şi preoţii, ai soborului lui Dumnezeu şi ai adunării Apostolilor.”

Pentru el, lucrurile stau foarte clar, căci în Epistola sa către Filadelfieni el îi încurajează să „numească un diacon spre a merge ca sol al lui Dumnezeu în Biserica din Antiohia”

Diaconia -Acesta este rolul cel mai adecvat al diaconului, de a servi ca „mijlocitor”. Unind biserica din Filadelfia cu biserica din Antiohia. Astfel, diaconul oferă o imagine a lui Hristos în slujba euharistică, după cum înţelege Sfântul Ignatie.

Viaţa în Hristos, care ne-a fost dată la Cincizecime

Diaconia -Aceasta este ceea ce vreau să subliniez aici: viaţa în Hristos, care ne-a fost dată la Cincizecime. Și care ne este dată din nou,  acea reiterare a Cincizecimii care este Liturghia euharistică. Miezul experienţei noastre în ceea ce priveşte viaţa Bisericii, şi trăirea Ortodoxiei este o viaţă în Cincizecime. Este o viaţă în care rolul şi prezenţa Sfântului Duh . Sunt absolut esenţiale pentru ca noi să fim ceea ce suntem chemaţi să fim. Şi, în acelaşi timp,este o viaţă de diaconie. Deoarece Biserica există într-un mod mediator între Dumnezeu şi lume, precum Hristos însuşi a acţionat mediind între Dumnezeu şi om.

În acest sens, viaţa noastră presupune o rodire a darurilor, dar şi o oferire a lor. În minunea din Cana, slujitorii, în rolul lor de diacon, aduc vinul stăpânului nunţii. I-l oferă şi pentru a afla ce trebuie să facă cu el: „Unde să-l ducem, ce să facem cu el?” Aşadar aici avem un proces de mediere bidirecţionat — o oferire şi o dăruire.

Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Episcopul Vasile de Sergievo

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here