Arheologii care efectuau lucrări de restaurare în cadrul castelului Tokat din Turcia au descoperit un tunel secret care leagă adăpostul militar de băile romane Pervane din acest castel și două temnițe în care ar fi fost ținut prizonier domnitorul Vlad Țepeș, conform www.dailymail.co.uk.
Arheologul Ibrahim Cetin este sigur că domnitorul poreclit Dracula a fost închis într-una dintre aceste temnițe descoperite. Arheologii susțin că acest castel era înconjurat de foarte multe tuneluri secrete, fiind învălui într-o aură de mister.
Domnitorul Vlad al-III-lea s-a născut în anul 1431, tatăl său fiind Vlad al-II-lea Dracul. Supranumele înseamnă, de fapt, „dragon”, și face referire la un ordin militar, Ordinul Dragonului, din care acesta făcea parte. În anul 1442, în urma unei întâlniri între Vlad al-II-lea și sultanul Murad al-II-lea, cei doi fii ai domnitorului au fost luați ostatici. Ei au fost eliberați după moartea tatălui lor, în 1447. Porecla ulterioară de „Țepeș” a domnitorului Vlad al-III-lea al Valahiei a fost generată, cel mai probabil, de la momentul din anul 1462, când, în apropiere de Târgoviște, a tras în țeapă peste 200.000 de oameni. În urma acestor pedepse sângeroase, au apărut numeroase legende, iar scriitorul Bram Stoker a scris în anul 1897 romanul „Dracula”.
Mihai Parfeni
Jurnal Spiritual