Vitamine și minerale naturale pentru sănătatea ochilor

0
196

vitaminaVitamina A, vitamina B și alte vitamine și minerale. Rolul lor în menținerea sănătății oculare.

Folosirea intensivă a calculatoarelor, stresul zilnic şi modul de viață dezechilibrat determina apariția diverselor afecțiuni oftalmologice, afecțiuni ce uneori nu pot fi vindecate, influențându-ne întreaga viață.

Este deosebit de important ca atunci când o perioada mare de timp ochii sunt folosiţi intensiv sau când simţim o oboseală cronică a ochilor datorată unor deficiențe din organism să luăm măsurile necesare pentru a evita apariția unei afecțiuni oculare.

Pe lângă gimnastică oculară, vitaminele şi mineralele naturale va pot ajută în acest sens, întărind sănătatea ochilor. În cele ce urmează voi pune în evidență pe cele ce influențează în mod deosebit starea ochilor.

Vitamina A – influențează câmpul vizual și globii oculari

Printre semnele evidente ale deficienței de vitamina A se numără lipsa acomodării la vederea în lumina crepusculară şi pierderea luciului corneei care poate ajunge uscată şi insensibilă la atingere (xeroftalmie). Persoana ţine ochii închiși pentru a evita lumina. În stadii avansate apar ulcerații ale globului ocular, care pot avansa rapid, necesitând tratament urgent. Se mai pot constată opacifieri ale cristalinului şi îngustarea câmpului vizual.

Vitamina A împiedică procesul de degenerare a corneei precum şi degenerarea funcționarii retinei. De obicei tratamentul se face cu betacaroten. Acesta este transformat de către ficat în vitamina A, în funcție de necesitățile organismului. Printre sursele importante de vitamina A amintesc: unt, gălbenuș de ou, ficat, ulei de peste, etc.

Vitamina B2 – sau riboflavină – contribuie la menținerea vederii

Deficiența de B2 determină tulburări vizuale că lăcrimare; senzație de mâncărime şi arsură a globilor oculari; scăderea acuității vizuale; congestionarea pleoapelor şi aderarea una de altă datorită prezenței unui exudat vâscos; apariția conjunctivitei. Toate aceste deficiențe pot dispărea printr-un tratament adecvat, în timp de câteva zile sau câteva săptămâni. Vitamina B2 atenuează procesul de oboseală a ochilor şi mărește acuitatea vizuală. Ea se găsește în: ficat, rinichi, lapte, drojdie de bere, brânzeturi, orez nedecorticat, fulgi de ovăz, tărâțe de grâu, majoritatea legumelor.

Inozitol – este un component al complexului vitaminic B, care asigură echilibrul structural şi funcțional al ochiului. Trebuie remarcat faptul că citricele conțin o mare cantitate de inozitol.

El se mai găsește în: fructe, nuci, semințe germinate, lapte, carne, drojdie de bere.

Întrucât administrarea pe timp îndelungat a oricărei vitamine B singure se poate solda cu deficitul major al celorlalte (în plus, o doză mare de B2, în lipsa celorlalți antioxidanți poate provoca sensibilitate la razele solare) se recomandă administrarea complexului B (de obicei 50 mg de două ori pe zi). În general complexul B este benefic atât pentru maculă cât şi pentru cristalin şi conjunctivă. În acest sens se poate folosi drojdia de bere proaspătă (timp de câte două-trei săptămâni) sau cură de grâu încolțit.

Vitamina C – sau acidul ascorbic – are un rol deosebit de important pentru sănătatea organismului

Vitamina C întărește sistemul imunitar, eliminând oboseală, favorizând vindecarea infecțiilor şi rănilor, întărind țesutul conjunctiv, protejând cristalinul şi menținând integritatea capilarelor sanguine.

Cercetătorii au constatat că persoanele care consumă cantități mici de vitamina C pot prezenta o presiune intraoculară crescută, condiție ce poate provoca apariția glaucomului.

De asemenea, cercetările științifice au dezvăluit faptul că bolnavii de cataractă aveau un nivel scăzut de vitamina C în plasmă sanguină. Deficiența de vitamina C nu este un rezultat al bolii, ci una din cauzele formării cataractei. Printre multiplele manifestări ale deficienței de vitamina C (că oboseală, astenie, etc) se evidențiază şi manifestările hemoragice (că în cazul retinopatiei diabetice). Tratamentul corect duce la oprirea hemoragiilor şi a celorlalte tulburări. Vitamina C se găsește aproape în toate alimentele proaspete (citrice, kiwi, varză, broccoli, ardei, măceș, etc).

Vitamina E – încetinește procesul de îmbătrânire a celulelor, datorat oxidării

Vitamina E s-a dovedit eficientă în prevenirea formării cataractei. Ea are efecte deosebite şi în miopie.

Surse naturale de vitamina E: germeni de grâu, ulei vegetal, nuci, varză de Bruxelles, verdețuri, spanac, cereale integrale, ouă, etc.

Citiți și 5 fructe galbene cu beneficii pentru sănătate.

Calciu

Calciu – este un ingredient de baza în țesuturile conjunctive purtătoare de colagen, inclusiv în sclerotică – stratul exterior, opac şi dur al ochiului.

Trebuie remarcat faptul că nivelul acuității vizuale este determinat şi de abilitatea de coordonare a mușchilor ce înconjoară globul ocular, iar fibrele musculare contractate nu se pot decontractă fără calciu. Cantități importante de calciu se găsesc în: mazăre, spanac, lapte, iaurt, brânză de vaci, fasole, soia, migdale, smochine.

Zinc

Zincul influențează metabolizarea vitaminei A şi sensibilitatea olfactivă. Deficitul de zinc contribuie la apariția cataractei. Suplimentarea cu zinc poate opri pierderea progresivă a vederii. Zincul reglează circuitul vitaminei A în celule şi, împreună cu ea, influențează benefic retina. El se găsește în: carne, ficat, alimente de origine marina, germeni de grâu, drojdie de bere, semințe de dovleac, ouă, etc.

Seleniu

Seleniu ajută la menținerea elasticității țesuturilor, influențând benefic retinopatiile şi degenerarea maculară. Seleniul este necesar în desfășurarea optimă a activității vitaminei E.

El se găsește în alimente de origine marina, rinichi, ficat, germeni de grâu, tărâțe, ton, ceapă, roșii, broccoli.

Sursa consultată: copilul.ro

Jurnal Spiritual

Citiți și Litchi sau Lychee – Delicii pentru mesele festive și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here