Se apropie toamna – Iată visul unui strugure! – Fantezie

0
174

visul unui strugureDespre drumul ciorchinelui de strugure la vin – Fantezie – Visul unui strugure – Eleganța vinului în paharul de cristal – Vinul sfânt

Visul unui strugure

Când sosi vremea, se afla acolo, auriu și rotunjor, prins în ciorchine, cu boabele încântate că stau la soare. Mai mult decât vestea propriu-zisă erau însă vocile. Le purta vântul, sub formă de fluturași viu colorați, de păienjenei zburătăcind ici și colo, de insecte multicolore. El, strugurele, simți obișnuitul zumzet, glăscioarele atât de plăpânde, încât păreau doar murmure. Dar, în cele din urmă, sincronizându-se pe aceeași lungime de undă, începu să le descifreze, să înțeleagă. Iar vestea era importantă, vocile erau pline de conținut.

Se zvonea că a doua zi vor sosi sătencele să culeagă toți acei ciorchini… Că o să-i transporte într-unul din coșurile frumoase ale viticultorilor. În fine, era posibil ca, de această dată, în drumul strugurilor de masă și al celor destinați vinificării, să sfârșească și el într-o sticlă. Gândul acesta îl umplu dintr-o dată de mândrie. Nu i se mai întâmplase niciodată. Aici începe… visul unui strugure. În lunga sa existență, lungă deoarece era clădită din mici etape, ca sămânță, ca tulpină, bob, ciorchine, apoi ca aliment și iar de la capăt, în cercul vicios al cultivării viței de vie, nu i se mai întâmplase vreodată să fie și vin. Strugure de masă da, de nenumărate ori: fusese ciugulit, molfăit, devorat, înfulecat, ca toți strugurii care se respectă. Dar, nu ajunsese încă în vin…

Cunoscuse struguri de o frumusețe rară, care i-au relatat întreaga filieră. Resimțeau niște sentimente oarecum contrastante și amintiri confuze, unii spunând că fuseseră fericiți, alții că suferiseră traume excesive, că suportaseră greutăți, zdrobiri, fiind călcați în picioare. Și apoi suportau adaosurile din pliculețe cu prafuri stranii, cam sărate ori cam dulci. Dar, toți povesteau despre bucuria îmbutelierii.

Eleganța vinului în pahar

În fine, să sfârșești într-o sticlă frumoasă, cu propriu-ți suc și să te simți important, ceva de mâncat, pardon!, de băut cu calm, cu atenție, mai mult chiar, cu eleganță! Trecerea de la sticlă la pahar constituise pentru toți un mare moment. Iar strugurele cel frumos se vedea deja curgând proaspăt într-un cristal transparent, dus la buze de o doamnă distinsă. Ce satisfacție! „Dar – îi șoptea vântul de la asfințit, sub formă de polen auriu – așteaptă, nu se știe niciodată care este adevărata soartă a unui ciorchine de strugure! Nu-ți face iluzii, nu lăsa visele să o ia razna…” Și așa mai departe…

În fine, veni și dimineața următoare, iar odată cu ea veniră și sătencele, care îl culeseră. Îl puseră în coșul mare, îl transportară în furgoneta nu prea plăcut mirositoare. A ajuns, în sfârșit, exact în bazinul de fermentație unde spera să stea. Mici torturi, samavolnicii inevitabile, restrângeri de spațiu, întuneric, lumini excesive, utilaje ciudate. La început, toate îl tulburară, după care se obișnui, în fond, dacă vrei să pari frumos… vorba proverbului…

Vinul sfânt

Momentul îmbutelierii se dovedi exaltant, avea să și-l amintească de-a pururi. Dar, ceea ce i-a plăcut cel mai mult a fost etichetarea: acel peticuț de hârtie adezivă pe care un braț mecanic îl aplică pe suprafața netedă a recipientului său… Citi acolo, cu oarecare osteneală, în lumină, un nume, probabil cel al producătorului, al celui care a trudit atât cu el și, ca să zicem așa, titlul.

Și știu, în cele din urmă, că devenise vin, dar nu unul oarecare, nu cu un titlu așa și așa, nu de o producție cu origine controlată sau protejată. Nu, dimpotrivă, mult mai mult, devenise un vin atât de bun, dar atât de bun, încât avea să ajungă pe masa cine știe cărei persoane importante, desigur, a vreunui preot, dacă nu chiar a vreunui episcop sau cardinal. Fantezia și dorința sa arzătoare de a se remarca se înaripară într-atât, încât strugurele visa să ajungă de-a dreptul pe masa Papei.

Pe de altă parte, oare era sau nu vorba despre un ciorchine producător de vin sfânt?”

Acesta a fost Visul unui strugure de Simona Fasuleo – „Povestioare și rețete culinare” citite de autoare în cadrul emisiunii Pepe, Nero e gli altri transmisă de Radio Uno în perioada 1995-1999

Te invit să citești și Povești de vacanță – Legenda șarpelui.

A consemnat Mihaela Mușetescu