Violonistul Mihai Neniţă: „Un muzician este un călător prin sufletele oamenilor ‟

0
494
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

mihai-nenitaLoreta Popa

Dacă un copil nu ascultă muzică, nu merge la muzee şi nu citeşte cărţi, îi lipseşte jumătate din educaţia pe care ar trebui s-o primească. Iar când el se naşte cu un har anume atunci este nevoie să-l sprijini şi să-l susţii cu tot ce-ţi stă la îndemână.

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]
[fblike url=”http://bit.ly/HeOJqg” style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”] Există uneori o prudenţă în faţa precocităţii, iar criticii sunt primii care-şi cenzurează entuziasmul. Aceştia au o întrebare care nu le dă pace: „Dacă nu se certifică vocaţia?‟. În ceea ce mă priveşte am avut norocul să-l cunosc pe unul dintre „cei aleşi‟ în plină efervescenţă creatoare.

Mihai Neniţă are toate coordonatele certitudinii. Un foarte bun tehnician al viorii, el este înainte de toate un artist emoţionant, care pare că urcă şi coboară din Ceruri aducându-ne acorduri atât de minunate, de neatins de către noi, oameni simpli.

Mihai Neniţă demonstrează mereu, prin lejeritatea cu care rezolvă magic pasajele greu de descifrat, aproape de nepătruns de către profani, cât de frumoasă este muzica. Uneori ai sentimentul că a tăiat nodul gordian care era legat strâns în jurul viorii, aidoma lui Alexandru Macedon.

04concertducubertzi2Născut la 11 septembrie 1977, la Chişinău, Mihai a visat de mic să devină muzician de calibru, iar astăzi se poate mândri cu o carieră nemaiîntâlnită la noi. Poate că multor critici li s-ar fi părut imposibil că Mihai Neniţă, care a început să studieze vioara la vârsta de 4 ani, după studiile de la liceul „Ciprian Porumbescu” din Chişinău, putea obţine la doar 12 ani o bursă în România.

Şi totuşi, a fost posibil. La îndemnul părinţilor, a ales să studieze vioara la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, aceştia ştiind cât de greu se putea ajunge la statutul de muzician la Chişinău şi doar la Bucureşti, ar fi avut şansa de a creşte profesional.

1230067_479865472110451_1453321513_nA venit în România alături de sora lui, care la rândul ei intrase la Conservator. Ca basarabean în România poţi spune că e uşor doar dacă nu eşti, pentru că atunci când ştii cum stau lucrurile vorbele ar putea să rămână undeva în spatele tău.

Mihai trebuia să facă faţă mai multor probleme, inclusiv indiferenţa celorlalţi, dar şi împingerea lui spre marginea societăţii, la fel ca mulţi dintre colegii lui, care au şi cedat nervos. Nu a renunţat şi nu s-a dat bătut. Desigur nu a fost uşor, dar a dovedit că are nervii tari şi coloană vertebrală.

Familia s-a reîntregit când părinții săi, Ion şi Ecaterina Neniţă, s-au mutat la Bucureşti. Mai târziu, Luminiţa Neniţă, sora lui, a devenit concert-maestru la Filarmonica din Madrid.

IMG_02861Încă de pe băncile liceului  printre cei cu care a colaborat au fost Valeriu Sterian, Paula Seling, Ovidiu Lipan Țăndărică, Ducu Bertzi, Anca Parghel şi Nicu Alifantis. Mihai a avut de asemenea marea şansă de a studia la Universitatea de Muzică din Köln.

În acea perioadă l-a cunoscut pe marele regizor Emil Loteanu, care i-a propus rolul principal în filmul despre viaţa lui Georges Boulanger, marele violonist născut la Tulcea, pe numele său adevărat Vasile Pantazi.

Pentru a juca rolul principal în filmul lui Emil Loteanu, Mihai Neniţă a renunţat să rămână în Germania. Nu a fost întâmplător, pentru că destinul a avut alt gând cu el, pentru că exact cu două zile înainte de începerea filmărilor, regizorul pleca spre o lume mai bună.

Încet, încet, datorită tenacităţii şi perseverenţei cu totul ieşite din comun, Mihai Neniţă a reuşit să le spună tuturor cu ce har a fost înzestrat, a susţinut numeroase spectacole în toate colţurile lumii şi nu a uitat niciodată de unde a plecat, ceea ce spune totul despre el.

Cântă de ceva vreme alături de prietenul lui, Ducu Bertzi, iar împreună au răspândit lumina muzicii lor în întreaga lume. Este căsătorit cu Alexandra Drăguşin şi au împreună o fetiţă, Ariana. Ele sunt minunile la care Mihai nu ar renunţa niciodată.

nenita3Se simte vioara acasă în mâinile tale?

Fiecare spectacol în sine are o coerenţă, este un tot unitar, iar scopul prim şi ultim este muzica. Nu voi face niciodată un compromis în ceea ce o priveşte. Vioara este un instrument polivalent, care se simte la ea acasă oriunde, în orice context ar fi.

Violonistul ar trebui să aibă destulă flexibilitate cât să facă faţă unor condiţii care nu sunt totdeauna ideale, din punct de vedere sonor. Dar, dincolo de acest ideal al acusticii, există acea comunicare, acea comuniune muzicală între cel care cântă şi cel care ascultă şi acest lucru încerc eu să-l creez de fiecare dată.

Am acasă o vioară mai veche, la care cânt doar la concertele de muzică clasică. Cea electroacustică cu care mă vedeţi mai des pe scenă a fost meşterită în America acum ceva ani, special pentru mine. Sunt foarte atașat de ea, căci ştiu că asemenea viori nu mai sunt. Este instrumentul pe care-l iubesc cel mai mult.

A vrut destinul altceva pentru tine, dacă mă gândesc la faptul că regizorul Emil Loteanu a murit înainte de începerea filmărilor la pelicula despre viaţa lui Georges Boulanger, în care tu ai fi avut rolul principal. Am dreptate?

Da. Cred că ai dreptate. A fost o şansă unică şi mi-am dorit să profit din plin de ea. Făcusem deja probe, repetiţii… Acest film pur şi simplu mă acaparase cu totul.

Am avut însă un mic rol în filmul lui Lucian Pintilie, „Prea târziu”, am compus muzică de film şi de balet şi am fost şi concert-maestru al unei orchestre vieneze. Am rezistat doar un an. Era mult prea obositor. Susţineam concerte zilnic, în diferite ţări. Ca să faci faţă acelui ritm aveai nevoie de răbdare şi multă sănătate.

nenita 2Avem amintiri minunate din copilărie cu toţii. Ai vreuna mai frumoasă pe care vrei să ne-o împărtăşeşti?

Am foarte multe amintiri frumoase din copilărie. Nu cred că este vreuna mai frumoasă ca şi cealaltă. De exemplu, erau momentele muzicale în familie, mai ales că având părinţii şi fraţii muzicieni era foarte frumos să stăm şi să cântăm cu toţii, chiar încropeam micile noastre reprezentaţii. Mai sunt tot felul de întâmplări în şcoală şi în liceu, dar nu cred că ajunge spaţiul pentru toate.

Ai adus vorba despre părinţii tăi. Spune-mi, ce sfat ţi-a rămas aproape de suflet din cele pe care aceştia ţi le-au dat?

Când am ales acest drum al muzicii am fost încurajat şi îndrumat. La vârsta de 4 ani, atunci când am făcut primii paşi în muzică, nu cred că ştiam exact ceea ce vreau să fac în viaţă. Părinţii mei au ştiut să mă îndrume.

Un singur lucru mi-a rămas întipărit în minte din miile de sfaturi date de părinţii mei: „Când tu dormi, cineva studiază‟. Este mai degrabă o zicală care pe mine m-a motivat forte mult.

1235199_479865458777119_178367837_nDe-a lungul timpului, viaţa ne poartă prin multe locuri şi întâlnim oameni şi „O‟ameni. Ai rămas prieten cu mulţi dintre aceştia din urmă. Crezi că puţini sunt cei aleşi care să fie prieteni? Există vreun secret bine păstrat în ceea ce priveşte prietenia?

Am cunoscut foarte mulţi „O‟ameni din copilărie până acum şi trebuie să spun că de la fiecare am învăţat câte ceva. Tot ce pot să spun este că secretul prieteniei este încrederea. Fără încredere nici o relaţie nu funcţionează.

Este talentul ceva ce moşteneşti sau îl primeşti ca pe un dar la naşterea aici, pe pământ?

Un artist e un om ca oricare altul, poate că e ceva mai sensibil şi are o viziune mai colorată despre viaţă.Talentul se moşteneşte. În cazul meu s-a moştenit (genetic).

Trebuie să completez că este necesar să nu luăm această moştenire ca fiind garantată, nu e de ajuns să ai talent, este mai mult decât vizibil faptul că trebuie să ştii să-l modelezi şi să-l exploatezi.

maxresdefaultCe contează cu adevărat pentru un artist?

Nici nu ştiu ce să-ţi răspund. Contează, ca şi pentru ceilalţi oameni, să ai o libertate de exprimare, să ai cui să împărtăşeşti din trăirile tale. Artistul atunci când e pe scenă, dăruieşte şi primeşte în acelaşi timp.

Dăruieşte şi transmite toate stările prin care trece în acele momente şi primeşte chipurile fericite ale celor prezenţi. Mai primeşte şi aplauze…

imagesViaţa unui muzician este una complexă. Un muzician munceşte foarte mult de la o vârsta fragedă, este tot timpul pe picior de plecare. Un muzician este un călător prin sufletele oamenilor.

Care este acel ceva la care nu renunţi?

Nu renunţ la multe lucruri. Nu renunţ la familie, la vioară, la muzică şi la tot ceea ce mă face fericit.

De când te ştiu, rar te-am văzut vorbind peste măsură. Pot spune că eşti un ascultător extraordinar. Taci mult, aşa e?

Oare nu poţi spune totul numai prin intermediul muzicii?

01-17

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here