Violonistul Alexandru Tomescu ovaționat la Istanbul

0
101
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

violonistCatedrala Sent Antuan din Istanbul a fost luni, 28 octombrie, gazda recitalului special oferit de Alexandru Tomescu.

În fața unui public numeros, avizat și receptiv, violonistul român a concertat pentru prima dată pe malul Bosforului, concertul fiind prilejuit de festivalul Istanbul Bach Days, festival dedicat muzicii baroce și aflat la cea de-a zecea ediție, informează ICR Dimitrie Cantemir-Istanbul, într-un Comunicat transmis AGERPRES.

Peste 500 de persoane au savurat acordurile din Bach în interpretarea specială a lui Alexandru Tomescu. Concertul s-a desfășurat cu casa închisă, publicul aplaudând și felicitând îndelung violonistul român.

Anul acesta Alexandru Tomescu a inițiat proiectul Bach to Basics, proiect în cadrul căruia a concertat în 12 catedrale din România, interpretând integrala Sonatelor și Partitelor de Johann Sebastian Bach într-un spectacol de muzică și lumină. Concertul de la Catedrala Sent Antuan din Istanbul se înscrie astfel firesc în preocuparea violonistului român către întoarcerea la serenitate si simplitate.

Din programul recitalului au făcut parte Sonata No. 1 în sol minor, BWV 1001, Sonata No. 2 în la minor, BWV 1003 și Partita No. 2 în re minor, BWV 1004.

Istanbul Bach Days este organizat anual de Hakan Erdogan Productions, fiind unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale istanbuliote. Prin locațiile sale mai puțin convenționale și prin campaniile de promovare bine țintite de către organizatori, festivalul și-a câștigat popularitatea în rândul iubitorilor de muzică clasică. De-a lungul anilor, pe afișul festivalului s-au regăsit nume sonore ca Gustav Leonhardt, Sigiswald Kuijken, Bob van Asperen, Andreas Staier, Reinhard Goebel, Pierre Hantai sau Roel Dieltiens. Hakan Erdogan Productions este un partener consacrat al ICR Istanbul, fiind de asemenea principal organizator al festivalurilor Jazz at Breakfast, Ramazan Jazz, Mozart Days, unele dintre cele mai prestigioase evenimente muzicale din Istanbul.

Anul acesta ICR Istanbul a devenit pentru prima dată partener al festivalului Istanbul Bach Days. Festivalul Istanbul Bach Days 2013 este inclus în agenda clusterului EUNIC Turcia, a cărui președinție este asigurată de directorul ICR Istanbul, Silvana Rachieru.

Sursa: Agerpres

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here