Vinul roşu și ciocolata te ajută să vezi mai bine!

0
98

descărcare (2)Aceste produse le sunt recomandate persoanelor cu glaucom!

Potrivit unui studiu al unor cercetătorilor spanioli,o dietă bogată în surse de antioxidanţi, cum sunt ciocolata, vinul roşu şi ceaiul verde, are efecte pozitive asupra vederii persoanelor cu glaucom, încetinind evoluţia bolii, cel puţin pe termen scurt, informează dailymail.co.uk.

Studiul arată că toate aceste alimente sunt bogate în antioxidanţi care par să îmbunătăţească funcţia retinei la pacienţii cu glaucom.Ciocolata, vinul roşu, ceaiul verde, cafeaua, mai multe fructe şi legume incluse în dietă pot ajuta pacienţii cu glaucom, o boală care afectează vederea şi poate duce chiar la orbire.

Totuşi, experţii spun că singura speranţă pentru un tratament care să vindece glaucomul, o boală ireversibilă, este terapia genetică, maladia transmiţându-se adeseori de la părinţi la copii. Boala apare atunci când fluidele din interiorul globului ocular creează presiune care poate afecta nervul optic. Fără tratare, boala duce la pierderea vederii periferice şi, în cele din urmă, la orbire.Tratamentul actual constă în picături, administrate zilnic, care reduc presiunea intraoculară. Dacă acest tratament nu mai dă rezultate, pacienţii pot fi supuşi unor intervenţii chirugicale sau cu laser.

Alte două studii arată că fructele şi legumele oferă protecţie în faţa riscului de a dezvolta boala şi recomandă consumul crescut de verdeţuri, piersici, portocale şi morcovi, toate foarte bogate în antioxidanţi.

Studiile mai sugerează că persoanele care includ în regimul alimentar surse bogate în retinol, un antioxidant ce se găseşte din belşug în ficat şi produsele lactate, şi vitamina B1, din pâine şi cartofi, au un risc cu 50% mai mic de a se îmbolnăvi de glaucom faţă de persoanele care consumă cantităţi mici din aceste alimente.

Un alt studiu a descoperit că efectele antioxidante al cafelei ar putea proteja împotriva degenerării retinei.

O altă cercetare a arătat că alimentele bogate în grăsimi omega-3 au efecte benefice privind încetinirea dezvoltării glaucomului, pentru că au proprietăţi antiinflamatorii.

Totuşi, se găsesc și alți experţi care spun că, deşi rezultatele acestor studii oferă sfaturi corecte privind dieta,care pot ajuta la un stil de viaţă sănătos, o legătură exactă între aportul de antioxidanţi şi evoluţia glaucomului nu poate fi făcută cu certitudine în lipsa unor studii pe scară largă, amănunțite.

Antioxidanţii ajută celulele retinei şi le fac mai rezistente, dar studiile pe scară largă făcute anterior arată o legătură între aceştia şi prevenţia degenerării maculare şi nu există o bază de dovezi ştiinţifice solide legat de influenţa asupra glaucomului.

Principalii factori de risc pentru îmbolnăvirea de glaucom sunt obezitatea şi o dietă foarte bogată în sare. Obezitatea poate duce la hipertensiune arterială, ceea ce poate declanşa apariţia glaucomului.

Sursa: descopera.ro

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here