Să ne vindecăm cu mâncare sănătoasă! – Gulia

0
229

guliaGulia – Origine și prezentare generală a plantei – Substanțe bioactive – Proprietățile guliei – Folosirea ca plantă terapeutică – Preparate din gulie

Gulia este o plantă ierboasă cu origini mediteraneene. Are foarte puține calorii, 23 la 100 de grame de pulpă. Popular este numită brojbă, calarabe, guliman, nap porcesc. Este bienală, nu cere multă căldură, în schimb are pretenții în privința umidității. În lipsa apei, partea comestibilă devine lemnoasă. Prea multă apă determină crăparea căpățânii. Așadar, în condiții propice, gulia ajunge la o înălțime de 1,4 metri. Alte caracteristici ale plantei sunt: rădăcină pivotantă, tulpină globulos tuberizată, frunze relativ lobate, inserate în spirală, cu pețiol lung, teacă lățită și margine dințată, floare galbenă, fructe cu semințe mici.

Gulia poate fi procurată cu ușurință în orice anotimp, iar salatele cu puțin ulei de măsline sunt sănătoase și dietetice. Poate fi preparată ca gulie umplută cu carne sau legume, pentru variație, dar maximum de beneficii ne furnizează când o mâncăm proaspătă.

Substanțe bioactive din gulie

Tulpina, folosită ca aliment cu proprietăți terapeutice, conține substanțe biologic active de mare importanță pentru sănătate. Este alcătuită în cea mai mare parte din apă, 91,5%. Pe lângă proporția mare de apă, gulia mai cuprinde: proteine, glucide, celuloză, fermenți. Vitaminele B1, B2, B5, B6, PP, C fac din gulie un aliat bun contra multor afecțiuni. Aceste elemente sunt completate de minerale, precum calciu, clor, fosfor, fier, magneziu, potasiu, sodiu, sulf, care au rol esențial în regenerare și stimulează funcțiile organismului.

Gulia – Eficientă în afecțiunile stomacului

Planta proaspătă sau sucul proaspăt extras din aceasta sunt eficiente în afecțiunile stomacului. Datorită proprietăților digestive, diuretice și analgezice, gulia calmează și tratează arsurile gastrice și durerile produse de ulcer. Decoctul obținut dintr-o gulie la un litru de apă, fiert până lichidul scade la jumătate, este recomandat pentru gargară în caz de stomatite. Fiind un aliment bogat în calciu, este indicat în special pentru copii și femei însărcinate. Frunzele pot fi, de asemenea, preparate ca decoct.

Gastrita hiperacidă și ulcerul gastric: Stoarceți guliile și consumați până la 3 păhărele de suc proaspăt pe zi.

Gulia este un aliment bun pentru sănătatea inimii, favorizând reglarea colesterolului și a tensiunii arteriale și îmbunătățind circulația. Datorită mineralelor pe care le conține, gulia ajută la funcționarea optimă a sistemului nervos. Vitamina C contribuie la menținerea unui aspect bun al pielii și ține la distanță bolile sezoniere, cum sunt gripa, răceala, virozele, prin întărirea sistemului imunitar. Are proprietăți revitalizante, pectorale, emoliente, antiscorbutice, răcoritoare.

Mâncare de mazăre și gulii

Ceapa, morcovii, ardeii capia, guliile și mazărea se fierb în apă cu o lingură de ulei de măsline. Se adaugă suc de roșii. La sfârșit se pun busuioc și pătrunjel. Poftă bună!

Sănătate vă doresc! Doamne ajută!

V-ar putea interesa și Prunele – Oferta generoasă a toamnei sau unul dintre aceste articole.

Mihaela Mușetescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here