Tablourile lui Vincent van Gogh sunt estimate acum la zeci de milioane de euro, dar nu se poate spune că a avut o viață îndestulată. Deși vorbea fluent franceza, germana și engleza și era un munte de talent, artistul s-a zbătut toată viața în sărăcie, singurul său venit constant fiind ajutorul venit din partea fratelui mai mic, Theo.
A fost, în egală măsură, expresionist, simbolist și suprarealist. Figura sa tragică a reprezentat, poate cel mai bine, simbolul sacrificiului necondiționat pentru artă. A fost un pictor fără discipoli și fără succes în timpul vieții, scrie Agerpres,
S-a născut la Zundert, Olanda, la 30 martie 1853, într-o familie de pictori și negustori de artă, tatăl său fiind pastor protestant, iar mama lui având reale înclinații spre pictură.
A muncit de la 15 ani
La vârsta de 15 ani, familia sa a avut mai multe probleme financiare, iar adolescentul van Gogh a fost nevoit să renunțe la școală ca să muncească. A fost angajat de unchiul său la o societate în domeniul artei din Haga.
Ulterior, în 1873, a fost transferat la Galeria Groupil de la Londra. A devenit un fan al scrierilor lui Charles Dickens și George Eliot, iar când avea timpul liber vizita galerii de artă.
Salvat de credință
S-a îndrăgostit de fiica proprietăresei unde locuia, Eugenie Loyer. Atunci când aceasta i-a respins propunerea sa de căsătorie, van Gogh a suferit o cădere psihică. Și-a aruncat toate cărțile cu excepția Bibliei și și-a dedicat viața lui Dumnezeu. La locul de muncă a devenit furios, iar pe clienți îi îndemna să nu mai cumpere „artă fără valoare”, așa că a fost concediat.
În perioada următoare a predat într-o școală de metodiști și a ținut predici. Deși fusese crescut într-o familie religioasă, până la acest moment, nu luase în considerare viața bisericii.
Voluntar într-o mină de cărbune
Potrivit biography.com, din dorința de a deveni ministru s-a pregătit pentru examenul de admitere la Școala de Teologie din Amsterdam. După doar un an de studiu, a refuzat să ia examenele în limba latină; el o considerea o „limbă moartă” a oamenilor săraci, iar ulterior n-a mai vrut să dea admiterea.
Anul 1878 l-a găsit muncind, ca voluntar, la o mină de cărbune din sudul Belgiei. A continuat să predice și a slujit celor bolnavi, realizând diverse lucrări.
A decis să se facă artist
În 1880 a decis să revină la Bruxelles și să devină artist. Opera cea mai reprezentativă pentru această perioadă de afirmare artistică a fost „Mâncătorii de cartofi” (1885).
În 1886, a apărut, pe neașteptate, în locuința din Paris a fratelui său Theo, unde a rămas aproape doi ani, până 1888. La Paris, i-a întâlnit, pentru prima oară, pe Paul Signac, Georges P. Seurat, Toulouse-Lautrec și Paul Gauguin.
„Micuța casă galbenă”
A descoperit impresionismul și arta japoneză, dar nu a găsit acea solidaritate între artiști, pe care o visase, ci doar dezbateri sterile și invidie meschină. Din perioada petrecută la Paris, timp în care a lucrat în atelierul pictorului P. Cormon, se cunosc douăzeci și trei de tablouri și două file cu schițe.
Perioada cea mai liniștită a vieții sale, anul 1888, a petrecut-o la Arles, în ceea ce avea să se numească „micuța casă galbenă”. Aici a dat naștere grandioasei serii de tablouri de o măiestrie tehnică absolută, celebrele „Tournesols” („Florile soarelui”) stând mărturie în acest sens.
Mizeria și foamea
Această perioadă de creație excepțională nu a exclus, însă, nici mizeria și nici foamea, artistul cumpărându-și, în primul rând, vopseaua atât de necesară. Hrana sa era formată din cafea, pâine și absint. Acestea însă i-au distrus sănătatea și așa destul de șubredă.
Îngrijorat de starea sa, fratele său Theo l-a invitat pe Paul Gauguin la Arles pentru a-l supraveghea pe van Gogh. Personalitățile celor doi, atât de diferite, nu au făcut decât să precipite crizele psihice de care suferea van Gogh.
Și-a tăiat lobul urechii
În 1888, van Gogh s-a automutilat, tăindu-și lobul urechii stângi. „Autoportret cu urechea bandajată” (1889) avea să numească van Gogh unul din autoportretele, pe care le-a pictat la o lună după automutilare.
Stările depresive s-au agravat. Din acest motiv a fost internat la azilul Saint-Remy-de-Provence. In cele din urmă, s-a retras la Auvers-sur-Oise sub supraveghere medicală. A murit la 29 iulie 1890.
Ana Grama
Jurnal Spiritual
