Ne-a spus nouă un părinte: „Mergând eu în Alexandria, am intrat în biserică la rugăciune și am văzut o femeie de Dumnezeu iubitoare, care era în haine smerite și de plângere, și avea cu sine o slujnică. Și se închina la sfânta icoană a lui Hristos Dumnezeu, zicând: Părăsitu-m-ai, Doamne, miluiește-mă pe mine, Milostive! Deci, de strigarea și lacrimile cele multe, mi-am lăsat rugăciunea mea și priveam la strigarea și la lacrimile ei, de unde am venit și eu întru umilință și grăiam, zicând: Aceasta este o văduvă și n-o ajută nimeni în vreo nevoință a ei. Apoi, am așteptat până ce și-a sfârșit rugăciunea și, chemând deosebi pe slujnica ei, i-am zis:
– Să spui stăpânei tale, că am să vorbesc cu dânsa ceva.
Aceea a venit la mine și ne-am dat deoparte și am început a o întreba pe ea:
– De ce, oare, plângi și strigi așa, ca și când ți-ar face cineva vreo supărare? Iar ea a strigat iarăși, cu plângere, zicând:
– Părinte știi, oare, ce este cu mine? Petrecând eu în mijlocul oamenilor, iată, nici o încercare nu vine peste mine, apoi tocmai aceasta este pricina plângerii mele, pentru că viețuiesc cu nebăgare de seamă față de Dumnezeu, și Dumnezeul meu m-a părăsit, și nu mă mai cercetează. Iată, sunt trei ani de când nu m-am îmbolnăvit nici eu nici copii mei, nici casa mea n-a pătimit vreun necaz. Deci, aceasta socotindu-le, văd că Și-a întors Dumnezeu fața Sa de la mine, pentru păcatele mele. Apoi, pentru aceasta plâng, părinte, că doar m-ar cerceta pe mine Dumnezeu, după mila Sa.
Iar eu m-am minunat mult de sufletul ei cel de Dumnezeu pentru dânsa, m-am dus, fiind uimit de dreapta ei socotință.”
Proloagele
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
