Mântuirea – averea care trebuie căutată

0
204
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Viaţa vesnica “În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu faci desfrânare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.

Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte. Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoara în ceruri; apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis: cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar cei care au auzit acestea au zis: atunci cine poate să se mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. (Luca 18, 18-27)

Din nou trebuie să vorbim despre bogăţie

Din nou încercam să explicăm că oricât de multe bunătăţi am avea, nimic din toate acestea nu ne vor ajuta la mântuire. Într-adevăr, are omul o înclinaţie către “a avea” al lui, acest “al meu” şi “al tău” care nasc numai dihonii şi strica armonia vieţii; dar nimic lumesc din al meu nu poate să mă mântuiască, pentru că poate “am adunat comori sieşi” (cf. Luca 12, 21)

Cu toţii aparţinem unei familii, suntem copii şi fraţi între noi. Singura diferenţa este gradul de rudenie. În clipa în care încetez să împart ceea ce am cu fraţii mei şi delimitez ce este “al meu” de restul, nu fac altceva decât să produc o ruptură din care vor suferi şi ceilalţi. Nimic nu este mai bineplăcut Domnului că dragostea dintre fraţi şi respectul faţă de părinţi. Spune psalmistul David: “Iată acum: ce este atât de bun sau atât de frumos decât să locuiască fraţii împreună?” (Ps. 132,1)

Când ai acestea două: dragostea şi respect, atunci binecuvântarea lui Dumnezeu te va însoţi în tot timpul vieţii tale.

Tot ce ai se va înmulţi spre slava Lui. Niciodată nu îşi va retrage Dumnezeu binecuvântarea de la cei neprihăniţi şi blânzi.

Dacă duminica trecută Mântuitorul spunea o pildă despre un bogat căruia îi rodise ţarina, iată că acum suntem în faţa unui personaj real – un dregător. O clipă parcă ruptă din realitatea vieţii cotidiene. Un om bogat, care vrea să moştenească viaţa de veci… păzea poruncile, dar îşi iubea avuţiile. Este uşor să ţii “legea”, dar important este ce iubeşti. Hristos nu se uită cu ce eşti îmbrăcat, vede adâncul inimii tale… vrea să comunice cu sentimentul, nu cu raţiunea. Plecă dregătorul întristat de lângă Hristos, nu pentru că nu i-ar fi răspuns, ci pentru că nu i-a plăcut răspunsul.

Însă cât de minunat se leagă totul: ieri o povestioară, azi o certitudine; iar înţelesul este că Hristos nu a vorbit despre teorii şi sisteme de îmbunătăţire ale sufletului pe calea binelui, ci ştiind frământările şi neputinţele omului, ne arată de fiecare dată care este calea mântuirii şi cât de debusolaţi suntem noi.

“Omul devine creştin printr-o învăţătura sănătoasă, el nu se naşte aşa!” spunea Tertullian,

Această învăţătură sănătoasă poate dăuna grav “fericirii” pământeşti. Este greu omului să se încreadă în altcineva, până nu s-a convins că se poate “lăsa la mâna lui”. Cu atât mai mult în Hristos! Încă nu v-a câştigat încrederea?… Să se uite fiecare în urma lui şi va vedea prezenţa Lui în viaţa personală.

Fără îndoială Mântuitorul ştia că dregătorul bogat păzea poruncile, ştia de asemenea şi cât este de legat de bunurile pe care le are. Dar faptul că i le repetă ne dezvăluie gingăşia cu care aminteşte şi celorlalţi prezenţi că trebuie să le respecte şi ei, dar şi tâlcuieşte lor în legătură cu bogăţiile acestei lumi. Cu toţii suntem supuşi ispitei, indemnului la păcat, dar asta nu înseamnă că ne putem lăsa învinşi de ispită. Sunt trei fronturi de luptă ale creştinului după cum spun Sfinţii Părinţi: eu-ul, vrăjmaşul şi lumea.

Adică omul este supus ispitei dinăuntru – pofta trupului (mâncare, băutura, desfrânare), pofta ochilor (bogăţiile) şi pofta inimii (trufia vieţii, mândrie)-, şi ispita din afară care vine de la vrăjmaşul şi de la lume. Vedeţi cât de mult se leagă între ele?…

Vrăjmaşul se poate ascunde în spatele lumii, dar şi lumea se poate ascunde în spatele vrăjmaşului.

Este nevoie de discernământ pentru a deosebi duhurile. Şi mulţi sunt cei care ne vor “binele”, dar nu toţi ne învaţă ce ne este de folos.

Cine nu se poate stăpâni la mâncare încet-încet nu se va mai stăpâni nici la băutură; după aceea carnea vrea carne -trupul vrea trup- şi astfel ajunge omul să desfrâneze; căutând mereu cu ochii după frumuseţi va fi atras şi de strălucirea aurului, a luxului; iar în cele din urmă mândria se va cuibări în sufletul lui, deoarece are totul din belşug şi slujeşte trupului.

Trist este că atunci când pofta este satisfăcută, de cele mai multe ori se transformă în viciu. Viciile devin mod de viaţă, mândria va fi criteriul după care va acţiona în viaţa de zi cu zi. Cu mândrie ajunge omul să aibă o atitudine de superioritate sau dispreţ faţă de ceilalţi oameni.

Aroganţa se cultivă în cercurile “înalte”, smerenia este străină şi de neînţeles. Nu este aceasta o caracteristică a bogatului?

Nu înseamnă că toţi bogaţii sunt mândri, dar toţi au un numitor comun: iubirea de arginţi.

Dacă nu ar fi existat această, nu ar fi bogaţi acum! Iar milostenia celui care o face în faţa camerelor de televiziune, care caută să o afle toată lumea prin toate mijloacele posibile, nu are nicio valoare în faţa lui Dumnezeu. Nu pentru că nu vrea Domnul să facem milostenii, ci că în astfel de cazuri cel care face donaţiile îşi satisface mândria de a fi “mai bun” decât ceilalţi.

Iubirea de argint naşte pofte nesăţioase, atâta patimi, duce la înşelăciune, furt, minciună, nedreptate, apăsarea oamenilor săraci, etc… Sf. Ap. Pavel spune că: “iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţa şi s-au străpuns cu multe dureri” (1 Tim. 6,10). Oare aceasta nu fost pricina dureri dregătorului de astăzi?

Dacă bogăţia lumii acesteia ar fi putut adăuga viaţa, sau ar fi putut să mântuiască, atunci faraonii încă ar mai fi trăit, sau Raiul ar fi fost cumpărat de cei bogaţi şi săracii nu ar fi avut nicio şansă de mântuire. Raiul nu-i un club al celor aleşi (după concepţiile noastre lumeşti), ci o familie mare ce iubeşte necondiţionat şi fără interes, curat şi respectuos.

Inima este cea care ţine trupul în viaţa.

Insă din câte se pare tot de ea depinde şi viaţa viitoare. Vei fi bogat cu adevărat atunci când Îl vei iubi pe Hristos mai mult decât averea pământească, pentru că acolo unde este inima ta, acolo este şi bogăţia ta…

Arhim. Siluan Visan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here