Viaţa Sfântului Vendimian

0
85
Translate in

ingerSfântul Vendimian a văzut lumina zilei în Misia cea mare, cinstită peste tot locul pentru îmbunătăţită petrecere a locuitorilor ei întru dragoste pentru Domnul Iisus.

Încă din tinereţe Vandemian a arătat o nesmintită nepăsare pentru bunurile acestei vieţi. El umbla cu vesmânt simplu şi în picioarele goale. Aur şi argint n-a umblat să agonisească nicidecum. Şi după cum era dezgolit cu trupul, tot astfel sufletul îi era deşertat de patimi şi de cugete pământeşti, regândind nici la cinste, nici la averi, urându-le ca pe nişte gunoaie.  Ci pe Dumnezeu dorindu-L fără încetare.

Încă dintr-un început, el dorea să afle undeva un loc liniştit şi ferit, unde să stea netulburat de vorbă cu Domnul Christos.

Cercetând prin preajma cetăţii, a găsit un munte în care pustnicea Axentie, un om sfânt, de multă vreme. Muntele era sălbatec, înalt şi lipsit de cele ale mâncării, dar pentru suflet era un loc priincios de mântuire, căci cu cât sunt mai aspre cele ale trupului, cu atât mai mare mângâiere aduc ele sufletului. Aşa precum zice sfântul apostol.

Bucurându-se că a aflat loc după dorinţa sa, Vendimian a purces într-acolo şi, ajungând la sfântul Axentie, i-a căzut la picioare şi 1-a rugat să-1 tundă de îndată întru monahism. Văzând nemărginita râvnă a mărului, sfântul Axentie l-a învăţat mai întâi toate cele după care l-a tuns monah. Şi tocmai ca pomul sădit lângă ape, care dă roade  îmbelşugate şi dulci, tot asemenea şi Vandemian a sporit zi de zi în fapte bune.

După puţină vreme, Axentie a adormit în Domnul, lăsând pe Vendimian moştenitor al faptei bune şi pildă a pustniciei.

Aşa de aspră şi de lipsită viaţă ducea el, că însuşi Stăpânul nostru Iisus Christos văzând atâta strâmtorare la robul Său, a venit de faţă să-1 cerceteze — şi i-a poruncit să se suie în locul unde stătuse fericitul Axentie.

Vendimian s-a urcat atunci în vârful muntelui, unde se nevoise în cântări de psalmi şi postire, scornind astfel mânia vicleanului şi urãtorului de bine; diavolul văzând osârdia cea neîncetată a pustnicului, a adunat într-o noapte pe toţi slujitorii săi şi prefăcându-se în corbi şi vulturi, au venit la chilia lui şi-au început a striga şi a zgâria uşile şi ferestrele, ca să-i tulbure liniştea. Dar cu ei făceau alarmă mai mare, cu atât pustnicul ridica mai cu căldură şi cu putere rugăciunea sa către Domnul, până ce i-a făcut, de-au fugit, neputând nici să calce în bolduri şi nici să scrie pe apa mării, cum zice Sfânta Scriptură.

Sfântul Vendimian avea pe lângă alte daruri şi pe acela al prorociei.

Sfântul avea în preajma lui câţiva ucenici şi împreună lucrători. Şi iată, într-o zi, nu mai avea pline de fel. Ucenicii, văzând aceasta, s-au întristat şi cârteau împotriva bătrânului, precum odinioară israelitenii împotriva lui Moise.

Bătrânul a zis atunci unuia dintre ei:

—    Pogoară-te din munte şi întâmpină pe omul care ne aduce pline…

Făcând aşa, ucenicul a întâlnit în cale pe un om, care le aducea mai multe plini.

Şi au luat cu toţii, au mâncat şi au adus slavă Domnului, care nu uită niciodată pe cei drept credincioşi;

Altădată, biserica nu mai avea untdelemn nicidecum, şi eclesiarhul, pentru aceasta, nici nu mai îngriji candelele.

Văzând aceasta, Vendimian i-a întrebat:

—    De ce nu-ţi porţi grijă de slujba ta?

Şi el i-a răspuns că din pricină că nu se mai află untdelemn. Atunci, Vendimian i-a zis cu blândă dojană:

—    Tu fă-ţi cu sârguinţă slujba, că Domnul nostru ne va dărui toate cele de trebuinţă.

Şi omul a pregătit candelele şi a zis bătrânului:

     — Iată: eu am făcut, unde este untdelemnul?

      — Nu purta nici o grijă, Domnul ne va trimite şi untdelemn, ca unul ce este mult milostiv…

Şi tot în clipa aceea a venit la ei un om necunoscut, cu nevasta şi cu copiii lui, ca să-i binecuvânteze sfântul. Şi au adus cu ei un burduf  întreg cu untdelemn.

Sfântul le-a dat binecuvântarea şi i-a slobozit în pace, iar pe cei împreună lucrători cu el, i-a învăţat să nu se mai îngrijească de lucrurile cele trebuincioase, ci să aibă totdeauna nădejdea în Dumnezeu.

Sfântul Vendimian avea şi darul vindecării bolilor, scăpând pe mulţi din grele suferinţe.

Sfârşitul vieţii celei pământeşti a fericitului Vendimian a fost aşa: bolind puţine zile, a chemat la sine pe ucenici şi i-a sfătuit, întărindu-i în credinţă şi învăţându-i să aibă dragoste unii de alţii, să facă milostenii celor lipsiţi şi scăpătaţi. Pe urmă s-a închis în chilia sa şi câteva zile în şir nu s-a mai arătat. Ucenicii s-au mirat de aceasta, căci niciodată nu făcuse el aşa, au bătut la uşă, dar n-au căpătat răspuns, s-au rugat atunci:

— Deschide-ne, şi împărtăşeşte-ne din nou cu mila inimii tale şi cu mângâierea vorbelor tale… dar nici un glas nu s-a auzit.

Ucenicii au scos atunci uşa din ţâţâni, şi intrând în peşteră, l-au aflat, o, minunata arătare! Mort şi stând în genunchi ca pentru rugăciune.

După ce l-au jelit, au pregătit cele de înmormântare, făcându-i mormântul în acelaşi loc unde vieţuise în Domnul, adunând cu sârguinţă mierea pustniciei. „Şi aşa, l-au îngropat cu grijă şi cu cântece de slavă, întru cinstirea vieţii lui petrecută toată în robia cea dulce a Domnului Christos, căruia se cuvine toată preamărirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vieţile Sfinţilor, Editura Artemis

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here