Viața Sfântului Nicolae, Marele Făcător de Minuni, pe înțelesul copiilor – I

0
348
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

viața Sf NicolaeViața Sfântului Nicolae

Ce-i drept, Sfântul Nicolae a trăit foarte demult, cu 1600 de ani în urmă, însă oamenii nu l-au uitat şi îl cinstesc până azi. Ce lucruri deosebite a făcut? Ce mod de viaţă a avut pentru ca milioane de oameni, peste şaisprezece secole, să păstreze cu atâta dragoste chipul lui în toată lumea? Nimic deosebit, un om ca toţi oamenii, ca oricare dintre noi. Pur şi simplu, în orice împrejurare, el pro­ceda altfel decât toţi ceilalţi. Un sfânt e anume omul care se deosebeşte de cei­lalţi oameni.

Orașul-port unde locuia preotul Nicolae

Iată câteva episoade din viaţa lui pe cât de obişnuită, pe atât de neobişnuită.

Foarte demult, pe ţărmul Mării Mediterane se afla oraşul Patara. Avea un port mare, unde ancorau corăbii încărcate cu mirodenii, grâu, ţesături şi alte minunăţii de peste mări.în port lucrau hamali care duceau sacii cu mărfuri pe ţărm, încărcându-le apoi pe cai şi cămile. în acest timp marinarii îşi mai reparau corăbi­ile, cârpeau pânzele rupte de furtuni şi se pregăteau pentru viitoarele călătorii.

În acel oraş al marinarilor, negusto­rilor si meşterilor corăbieri locuia un tânăr cu numele Nicolae. Era preot şi ade­seori comunica cu diferiţi oameni, care veneau la el în biserică, cerându-i ajutor sau un sfat. Cu toate că era tânăr, Nico­lae era şi înţelept, dar şi atent la necazu­rile altora. Se străduia să le ajute la toţi, să-l mângâie pe fiecare.

Moștenirea primită de Nicolae

Dar iată că, primind o moştenire, Nicolae a devenit foarte bogat. Şi ce fac oamenii când se îmbogăţesc? Desigur că îşi construiesc un palat din marmură albă! Cu panouri, havuzuri, livadă de piersici şi piscină cu peştişori de aur. La poartă stau paznici de gardă, pentru ca nimeni să nu-l deranjeze pe stăpân să-şi savu­reze fericirea. Aşa, probabil, ar fi proce­dat foarte mulţi. Însă Nicolae a procedat altfel cu averea sa, nu ca ceilalţi. Tână­rul preot cunoştea foarte bine nevoile şi lipsurile credincioşilor săi. Şi… a început a împărţi banii primiţi ca moştenire ce­lor care aveau nevoie. Ce-i drept, făcea aceasta într-un mod neobişnuit.

Ajutorul pentru sărmani

Astfel, Nicolae a aflat că un om săr­man, chinuit de datorii, ajuns la deznă­dejde, a hotărât să le vândă pe cele trei fiice ale sale în robie. Prietenii şi rude­le îl înduplecau să nu facă acest lucru, însă sărmanul om doar clătina din cap, plângea şi zicea că nu mai vede altă ieşi­re. Atunci Nicolae, aşteptând să înnopte­ze, a luat o pungă cu galbeni din averea sa şi a plecat la casa omului sărman. S-a furişat pe ascuns şi a aruncat prin geam punga cu aur, plecând în grabă, pentru ca nimeni să nu-l observe.

Dimineaţa, când s-a trezit, sărmanul a văzut pe podeaua bojdeucii sale un să­culeţ. L-a dezlegat şi a găsit atâţia bani, încât a putut achita şi datoriile, dar şi a-i da zestre fiicei mai mari ca să se că­sătorească.

Mulțumirea pe care o primește

Peste câtva timp, Nicolae în acelaşi fel i-a mai aruncat într-o noapte încă o pungă cu bani. Omul sărman, de bucurie, a şi început să danseze! A pregătit cu aceşti bani şi zestrea pentru a doua fiică, dar a hotărât să afle totuşi cine îl ajută. Ziua dormea, iar noaptea stătea la pândă să-l vadă pe binefăcătorul său. A mai tre­cut ceva timp şi iată că într-o noapte iar a căzut pe podea o pungă grea. De aceas­tă dată stăpânul casei a ieşit imediat în stradă. Acum Nicolae nu a mai reuşit să se ascundă, ce să-i faci… Sărmanul a că­zut în genunchi, neştiind cum să-i mulţumească, însă preotul i-a spus să se ridice şi să jure, că nu va povesti nimănui despre cele întâmplate.

De ce, oare, a ales Nicolae acest mod neobişnuit de a ajuta? Fiindcă acel săr­man a fost cândva un om vestit, dar, cu timpul, şi-a pierdut averea sa şi a ajuns la mare sărăcie. Preotul se temea că fos­tul bogătaş va refuza să primească acea pomană. De aceea a şi hotărât să-l ajute pe ascuns. Pe lângă aceasta, Nicolae nu dorea ca cineva să afle despre ajutorul său. Căci dacă faci un lucru bun pentru ca să te vadă lumea, atunci intenţia ta nu e atât de bună.

Dar se vede că fostul om bogat nu şi-a respectat jurământul şi a poves­tit această istorie. Altfel de unde am fi aflat despre ea? însă nu numai acestui om i-a ajutat preotul Nicolae. El îi hră­nea pe cei flămânzi, le cumpăra haine cerşetorilor, îi răscumpăra pe cei nime­riţi în robie şi foarte repede a cheltuit toţi banii săi, până la ultimul bănuţ. Iar prin oraş umbla zvonul cât de bun şi dar­nic om este. Avea motivul să se bucure de o aşa faimă.

Nicolae pleacă din orașul natal

Dar Nicolae iarăşi a proce­dat în mod neobişnuit. Aflând că în Pă­tară a început să fie cinstit ca un sfânt, el a urcat într-o corabie şi a părăsit ora­şul natal pentru totdeauna.

Călătoria pe mare e întotdeauna pe­riculoasă. Parcă nimic nu prevesteş­te o furtună. Ziua e însorită, pescăru­şii zboară peste valuri, un vânt prielnic umflă pânzele. Dar, dintr-odată, la orizont apare o îngrămădire de nori, care se apropie vertiginos, iar fulgere şi tu­nete apar tot mai des printre norii grei. Vântul devine tot mai puternic, valuri­le tot mai mari. Marea în jurul corăbiei e în fierbere, valuri cu creste înspumate o lovesc mereu. Ploaia e torenţială, soa­rele nu se mai vede, e întuneric ca noap­tea, şi doar fulgerele mai scapără în bez­na din jur. Astfel vine furtuna.

Marinarii, ca nişte maimuţe îndemâ­natice, se urcă pe catarge pentru a strân­ge pânzele, până ce vântul nu a devenit foarte puternic.

Sfântul Nicolae – ocrotitorul marinarilor

Printre marea mulţime a sfintelor va­lori creştine există un sfânt bine plăcut lui Dumnezeu, pe care l-au cinstit creş­tinii în mod deosebit în toate timpurile. Acesta e Marele Făcător de Minuni Nicolae. Icoane cu chipul lui putem vedea în orice biserică ortodoxă, în locurile cele mai de cinste. Parcă ne-ar întreba: „Hai, spuneţi, dragii mei, în ce necazuri aş pu­tea să vă ajut?”

Este considerat mare apărător al ma­rinarilor, călătorilor, pescarilor, şoferilor, al sărmanilor… Are o mulţime de prie­teni, deoarece ajută oricui să i se adrese­ze când are o problemă. Dar cine este ex­pus pericolelor cel mai mult? Desigur că marinarii, oamenii sărmani, cei care se află în călătorie. Cine apelează mai des pentru ajutor, acela îl şi primeşte.

Viaţa Sfântului Nicolae Marele Făcător de Minuni povestită copiilor, Alexandr Tcacenco

Jurnal Spiritual

Citiți și partea a II-a a acestei povestiri accesând acest link.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here