Viața Sfântului Ierarh Nicolae

0
408

Sfântul Nicolae – viața și fapteleSfântul NIcolae

”Cei drepți vor fi vii în veacul veacului…, sfinții sunt ascultați de Dumnezeu și se roagă pentru noi oamenii…” (înțel. Lui Solomon V, 15; Filip. I, 4)

Biserica dorește ca omul să devină desăvârșit, înger în trup, umanizat total. Pentru cei care sunt bețivi, destrăbălați, ucigași, sperjuri, hulitori, delincvenți, tâlhari…”crucea lui Hristos” este nebunie (I Vor.I, 18) și fiind pe calea pierzaniei, Evanghelia li se pare o umbră (II Cor. V,3). Din această cauză se naște deznădejdea, apare haosul în gândire, ajungându-se la sinucideri și asasinate, mai mult se proclamă o nouă religie în care să troneze minciuna diavolească ”îmbrăcată în haine de lumină” (II Cor. XI, 4). Numai așa înțelegem de ce Sfântul Pavel scria galatenilor: ”chiar dacă un înger din cer ar veni să vă propovăduiască  altă Evanghelie să nu credeți” (I, 8).

Sfântul Nicolae – viața și faptele

Unul dintre apărătorii credinței și trăitorii adevărului a fost Sfântul Ierarh Nicolae. Ca să-i înțelegem credința trebuie să-i amintim faptele și viața lui pusă în slujba semenului și binelui tuturor (Evr. XIII, 6-7).

În jurul anului 280, în localitatea Patara, din Mira Lichiei Asiei Mici, din părinți înstăriți, și ca nepot de episcop, se naște pruncul Nicolae. Părinții săi, Teofan și Nona, fuseseră convertiți la creștinism de ucenici ai Sfinților Apostoli. Ei doreau să aibă un prunc. Și l-au obținut prin binecuvântarea lui Dumnezeu. După o creștere aleasă, în familie într-o curățenie cu adevărat cerească, tânărul Nicolae frecventează școlile timpului. Reușește să-și însușească o cultură aleasă și o experiență de viață deosebită.

Pierderea părinților

Când avea vârsta de 18 ani, o molimă de ciumă și holeră a secerat viețile a mii de oameni nevinovați în necazuri și în spasmele durerii se sting în fața lui cinstiții săi părinți, răpiți de recea moare. Ce este omul: o floare peste care un vânt trece și locul nu i se mai găsește (Ps. CII, 11). Ce este veșnicia sau cum poți deveni desăvârșit și prin aceasta să câștigi altă viață? Atâtea întrebări fără răspuns. Dar educația de acasă, dragostea părintească, bunătatea rudelor și exemplul din familie, întind puntea de salvare acestui suflet curat, dar în răscruce de drumuri.

Dacă n-am dragoste, nimic nu sunt…

Rugăciunea lui zilnică era ajutorarea celor în necazuri, meditația sa era imnul dragostei: dacă mi-aș însuși toate limbile oamenilor și aș înțelege graiul îngerilor, dacă n-am dragoste, nimic nu sunt… (I Cor. XIII, 13).

Își dă seama că adevărata credință și religie este creștinismul și că faptele credinciosului sunt manifestarea sentimentelor sale de evlavie. A fi credincios înseamnă a cerceta pe orfani și pe neputincioși, pe cei în necazuri și lipsiți de orientare, să fii cu inima în veșnicie și cu trupul neîntinat în lume (Iacov II, 26-27). Cel curat cu inima vede pe Dumnezeu (Matei V, 8); cel neprihănit trăiește prin credința lui (Habacuc II, X) pentru că Dumnezeu cunoaște pe cei ce sunt ai Lui și oricine rostește numele Domnului să se depărteze de fărădelege (II Tim. II, 19).

Vinde moștenirea și pleacă la Ierusalim –  Îmbracă pe cei goi, ajută pe neputincioși

Fiind pătruns de dragostea de a sluji lui Dumnezeu, tânărul Nicolae își pregătea simțirea. Vinde averile moștenite și pleacă la Ierusalim, unde odinioară, pe drumul Golgotei, împăratul veacurilor vărsa lacrimi și sânge pentru izbăvirea omenirii întregi și a împăcării Cerului cu pământul în noul Eden.

După ce își depune ofranda sufletului său, sinceritatea, pe piatra de mormânt de unde a înviat Domnul, tânărul transfigurat pornește pe calea adevărului, la fel ca magii de odinioară. Hainele sale scumpe rămân nevoiașilor de la ușa Peșterii Betleemului, îmbracă pe cei goi, ajută pe neputincioși, plânge cu necăjiții și infirmii, se resemnează cu leproșii și cu cei cuprinși de boli incurabile. Inima sa era staulul milei și dreptății, sufletul său ardea de dragostea slujirii omului.

Este hirotonit preot

Plin de satisfacții duhovnicești, după multe peripeții pe mare și prin pustia Egiptului, tânărul Nicolae dorea viața îngerească cât mai aproape de tronul împăratului veșniciei. Dorea să împărtășească tuturor sentimentele sale. Cine va păzi Evanghelia și va face numai bine și va învăța și pe alții, mare se va chema împărăția cerurilor (Matei V, 19). Cu aceste gânduri ia calea nevoințelor în părțile Pontului Euxin și la Dunăre.

Este hirotonit preot fără voia sa. Cu chipul tras de nevoință, dar cu ochii scânteietori și cu limba de foc, condamnă mârșăvia și nerespectul între oameni, care cheamă dezordinea și furia naturii. „În zilele din urmă vor fi vremuri grele, oamenii vor fi egoiști, iubitori de avuții și bani, lăudăroşi, trufași, neascultători, hulitori, batjocoritori și nerespectuoși față de părinți, nemulțumitori, fără respect pentru trecut și fără evlavie” (II Tim. III, 1-2).

Sfântul NicolaeÎmpotriva nedreptății și câștigului urât (Tit I, 11) se ridică forța morală a tânărului care-și consacrase viața slujirii adevărului prin harul Sfântului Duh. Avea 23 de ani când și-a plecat capul sub mâna cuviosului și smeritului episcop Nicolae.

Lupta pentru dreptate

”Eu primesc  preoția pentru mila celor neputincioși, pentru a ierta păcatele lumii și pentru a înfrânge puterea diavolului, care poartă în mână sceptrul morții (Evr. II, 14-17); iar voi care ați crezut în Dumnezeu să fiți primii la săvârșirea de fapte bune (Tit. II, 8, 14)”. El vedea în faptele preoției topirea răutății lumii; buzele preotului trebuie să respecte știința, din gura lui se așteaptă învățătura curată, fiindcă este sol al lui Dumnezeu și vas cinstit al minunii (Maleahi II, 7). Neprihănirea înalță un popor credincios, pe când păcatul este pieirea lui (Proverbe XIV, 34).

Tinerii bogați se lăfăiau în distracții fără contenire, ostașii asupreau poporul, mai-marii cetăţilor jefuiau pe muncitorii cinstiți, iar fetele erau cumpărate, dezonorate și trimise pe piețele Orientului. Împotriva acestei tragedii se înalță, ca un val, tânărul preot Nicolae pentru ca sub dogoarea dreptății să înlăture nenorocirea lumii, căutând ca prin el și mulți credincioși adevărați, să salveze pe cei ce n-au intrat pe căi greșite (Proverbe IV, 14) și să întoarcă la omenie pe cei care duceau o viață fără sens.

El arată că Scriptura este spre folos: să învețe, să mustre, să îndrepte (II Tim. III, 16), să dea înțelepciune celor ce doresc viața de dincolo. Lucrurile care se văd sunt într-adevăr trecătoare, cele nevăzute sunt veșnice (II Cor. IV, 18).

Este prins, jefuit și bătut de niște tineri dezmățați, rămânând cu semne toată viața

Este prins, jefuit și bătut de niște tineri dezmățați, rămânând cu semne toată viața, dar autoritatea lui Nicolae crește tot mai mult: o femeie bolnavă se vindecă prin atingerea de hainele lui. De acum începe pelerinajul la acest sfânt.

Este numit episcop de Mira

Murind episcopul din Mira, poporul credincios îl roagă să primească episcopia, el refuză, recunoscând că este nevrednic de arhieria lui Hristos, dar Sfântul Metodie al Constantinopolului îl sfătuiește să se supună. Instalat episcop căuta să înlăture pe slujitorii care nu înțeleg preoția ca o jertfă pentru binele aproapelui.

Știa că în cetate putreziciunea pentru tineret este mare. Părinții nu mai pot opri destrăbălarea propriilor copii, unii chiar își vând odraslele, pentru că nu au cu ce trăi, din dorința de câștig. Așa este cazul unui tată văduv care avea trei fete foarte frumoase, dar nu mai avea posibilități de a trăi. Tânărul Nicolae, noaptea, aruncă în camera cinstitelor fete câte o pungă de aur la fiecare și astfel pericolul păcătuirii este înlăturat, iar rugăciunile sale au adus tineri serioși, înjghebându-se astfel trei familii curate și de nădejde.

Sfântul se arată în foarte multe locuri de oază marinarilor tineri și călători, de atunci, fiind ocrotitorul celor ce călătoresc pe mare sau pe uscat iar azi și în văzduh.

Persecuțiile împotriva creștinilor

Dar lucrarea celui rău se arată, Dioclețian și Maximilian încep persecuțiile împotriva creștinilor. Este pârât și Sfântul Nicolae. Este târât în temniță, supus la foame, sete, bătăi. Cetatea se revoltă, dar mulțimea este înăbușită în sânge de romani. Creștinii caută salvarea sa, dar nu izbutesc. Un credincios al său pătrunde în temniță și vrea să-l scoată, Sfântul însă refuză. Murind persecutorii, creștinismul, sub Constantin cel Mare, capătă libertatea  (313). Și astfel se restabilește și pacea Bisericii.

Diavolul agită însă spiritele și capetele înfumurate. Unii slujitori considerau Evanghelia o filozofie, nu viață cu trăire veșnică, așa cum a fost cazul lui Arie. Și la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), printre cei 318 Sfinți Părinți care au condamnat erezia, se afla și Părintele Nicolae, care a și pălmuit pe Arie.

Sfântul Nicolae îl învie pe conducătorul corabiei

Reîntorcându-se acasă, începe iarăși apostolatul, niște marinari doresc să-i ridice viața considerându-l bogat, dar o furtună violentă pedepsește pe făptași, conducătorul corabiei fiind înghițit de valuri. La rugăciunea Sfântului este găsit și înviat. Trei ostași din Cetate sunt condamnați la moarte, dar fiind acuzați pe nedrept, milosul Episcop îi salvează.

Unde apărea nedreptatea și falsa acuză, acolo era și Sfântul. El dărâmă capiștea Artemidei, luând aurul și argintul și ajutând pe nevoiași și copiii orfani. Cumpără grâu din Italia pentru înfometați și cei loviți de secetă. Stinge revolta și instigația bogătașilor din Frigia împotriva celor lipsiți, cercetează toată neputința.

Avea și ucenici devotați: Pavel din Rodos, Teodor Ascalonitul, care i-au urmat credința, dar și faptele, încât a ajuns spaima nelegiuiţilor tineri și cinstea celor care doresc viața îngerească și căsătoria sfântă. El este cunoscut în toată lumea ca ocrotitor al copiilor și tinerilor, aducători de daruri bogate și patron al familiei neîntinate.

Mesagerul lui Moș Ajun și înaintemergătorul lui Moș Crăciun

Folclorul românesc din moși-strămoși i-a închinat imne, colinde și datini, fiind mesagerul lui Moș Ajun și înaintemergătorul lui Moș Crăciun.

În obiceiul creștinesc s-a moștenit chiar luna darurilor (cadourilor) patronată de Sfântul Nicolae, ca cel de la care a pornit.

S-a stins din viață în ziua de 6 decembrie 

El a împărțit totul celor în nevoi, plecând din această lume cu sufletul curat, dar lăsând inimilor îndurerate balsamul sfințeniei. În culmea experienței duhovnicești, trupul său chinuit de persecutori, slăbit de suferință, lovit de cei fără de lege, atins de ploi și viscol s-a stins din viață în ziua de 6 decembrie 342 (348?).

Moaștele Sfântului Nicolae

Sfântul NicolaeMoaștele Sfântului au fost depuse în locașul slujirii sale din Mira și cu binecuvântarea Bisericii a îngăduit Sfinților Părinți să le împartă și altora, pe care n-a putut în viață săi ajute. Din cauza năvălirii perșilor, Moaștele Sfântului au fost aduse la Constantinopol, de unde, în 1087, o parte au fost luate de către cruciați și duse în Italia, la Veneția și apoi la Bari.

În 1967, în urma vizitei la Roma a patriarhului Atenagora al Constantinopolului, moaștele au fost din nou transportate în vechea cetate (Halki). Domnul Constantin Brâncoveanu a cumpărat mâna Sfântului și a adus-o în Capitală. Așa a dorit Milostivul, ca mâna sa dreaptă plină de daruri și binecuvântări să fie pe meleagurile unde și-a făcut nevoințele, aflându-se astăzi în biserica Sfântul Gheorghe – Nou din București.

Să urmăm credința înaintașilor noștri din faptele lor (Evr. XIII, 1) și atunci ajutorul Sfântului Nicolae în viața obișnuită și până la judecata de apoi nu va înceta. Mai mult, ne vom învrednici să înțelegem că se petrece cu noi minune trăirii în Hristos (Gal. II, 20), în unitate de duh (Fapte IV, 32), în legătura păcii cu toți oamenii cinstiți de pretutindeni, cu îngerii și cu sfinții în împărăția lui Dumnezeu, căruia se cuvine toată slava, cinstea și cinstea și închinarea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin!

”Pagini din viețile Sfinților”, Coordonatorii colecției: Pr. Ic. Stavr. Mircea Irina, Pr. Prof. Dumitru Irina

Vă invităm să citiți și alte articole de la rubrica Spiritualitate.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here