Să asculte aceasta cei care îi defaimă pe preoţi… Să ia aminte să nu-i judece, nici să le ceară socoteală, ci să se supună precum se cuvine… Viaţa preotului, chiar de este păcătos şi fără purtare de grijă, tu nu o ştii, în vreme ce David, deşi cunoştea cu de-amănuntul faptele lui Saul, totuşi îl cinstea, socotind că stăpânirea pe care o are acela asupră-i vine de la Dumnezeu. Şi de-ai cunoaşte faptele lor întocmai, nu eşti îndreptăţit şi nici nu-ţi este îngăduit să-i nesocoteşti pe întâistătători, neascultându-le cuvântul. Ascultă, dar, cum şi acest pretext (al judecării aproapelui din pricina celor rele), Hristos îl ia de la noi prin cele spuse în Evanghelie: „Pe scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii. Deci toate câte vor zice vouă să păziţi, păziţi şi faceţi, iar după lucrurile lor nu faceţi; că zic, şi ei nu fac” (Mat. 23,2-3). Ai Văzut că, deşi viaţa acelora era atât de stricată, a trebuit lă-i îndemne cu tărie pe ucenici să nu-i dispreţuiască fi nici învăţătura lor să nu o lepede? Spun acestea nu pentru că vreau să-i judec pe preoţi – să nu fie! -, Căci şi voi sunteţi martori întregii lor învăţături Credincioase, ci pentru a-i cinsti şi respecta fără de Oprelişti. Prin aceasta nu-i folosim atât pe ei, cât ne folosim noi înşine. „Cela ce primeşte Proroc în nume de Proroc, plata Prorocului va lua” (Mat. 10, 41). Dacă nu ne este îngăduit să osândim purtarea celuilalt, cu atât mai mult pe cea a preoţilor (părinţilor)». „Ascultaţi pe învăţătorii voştri şi vă supuneţi lor; căci ei priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor să dea seamă” (Evr. 13,17). Spune-mi, dar, acesta poartă o răspundere atât de mare, iar tu nu vrei să-l asculţi, şi mai ales pentru folosul tău? Chiar de-ai avea o bună aşezare, dar mai ales când nu este aşa, învăţătorul se luptă din răsputeri, purtând îndoită răspundere. Gândeşte-te ce înseamnă a fi răspunzător de alţii şi a te lupta pentru fiecare din cei aflaţi în răspunderea ta. Câtă cinste s-ar cuveni să-i acorzi unuia ca acesta? Ce-ai putea să dai în schimb pentru primejdiile luate asupră-şi pentru tine? Pentru că nu tu ţi-ai dăruit viaţa aceluia, ci el şi-o dăruieşte pentru tine; şi dacă nu şi-o dăruieşte aici, atunci când trebuinţa o cere, apoi o pierde dincolo, iar tu nu voieşti, cu toate acestea, să te supui nici măcar prin cuvânt. Aceasta este pricina tuturor relelor, că cinstea datorată povăţuitorilor s-a pierdut, nemaifiind nici ruşine, nici teamă…
Căci zice: „Ascultaţi pe învăţătorii voştri şi vă supuneţi lor”. Acum toate s-au stricat şi s-au amestecat. Nu le spun pe acestea pentru cei ce sunt povăţuitori, ci spre folosul nostru, căci pentru ce i-am mai cinsti, dacă nu ne supunem lor? Pentru că în viaţa ce va să fie nu vor avea vreun folos de la cinstea care le-a fost dată, ci le va fi mai mare osânda; nici se vor păgubi la sfârşit de vor pătimi rele şi ocări, ci mai vârtos se vor îndreptăţi. Ci toate acestea voiesc să fie spre binele vostru. Când povăţuitorii sunt cinstiţi de popor, aceasta se poate întoarce împotriva lor, ca atunci Când i s-a grăit [de către Dumnezeu] lui Eli: „Am ales casa tatălui tău dintre toate casele lui Israil” – care este o mustrare a lui Dumnezeu pentru fărădelegile fiilor lui Eli, sau ca în cazul lui Samuel, căruia i s-a spus: „nu pe tine te-a lepădat [poporul], ci pe Mine m-a lepădat, ca să nu împărătesc peste ei” (I Imp. 8,7). Astfel, atacul la adresa clericilor, pe de-o parte, este pentru aceştia un câştig, Iar cinstea, pe de altă parte – o povară. Nu pentru ei spun acestea, ci pentru voi. Cel care îl cinsteşte pe preot îl va cinsti şi pe Dumnezeu; cel care s-a deprins lă-l dispreţuiască pe preot, cu trecerea vremii, va face tot astfel şi cu Dumnezeu. Căci zice: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte” (Mat. 10,40) şi „pe preoţii lui în cinste să-i ai”.
Iudeii s-au deprins a-L nesocoti pe Dumnezeu, nesocotindu-l mai întâi pe Moise, pe care au vrut să-l omoare cu pietre. Căci atunci când cineva are o dispoziţie cucernică faţă de preot, va avea cu atât mai mult o astfel de dispoziţie faţă de Dumnezeu.
Chiar dacă preotul este păcătos, Dumnezeu, văzând că din respect pentru El este cinstit şi cel nevrednic de cinstire, îţi va răsplăti. Dacă „cela ce primeşte Proroc în nume de Proroc, plata Prorocului va lua” (Mat. 10, 41), atunci cel care-l cinsteşte şi-l ascultă pe preot va fi răsplătit. Dacă în cazul ospeţiei, când nu-l cunoşti pe oaspete, primeşti o aşa de mare plată, cu atât mai mult vei fi răsplătit de-l vei asculta pe cel de care ţi se cere să asculţi. Căci zice: „Pre scaunul lui Moise au şezut cărturarii şi fariseii Deci toate câte vor zice vouă să păziţi, păziţi şi faceţi, iar după lucrurile lor nu faceţi; că zic, şi ei nu fac” (Mat. 23,2-3).
Nu ştii ce este preotul? Este îngerul Domnului. Poate că cele spuse vin de la el? De-l dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Cel ce l-a hirotonit. Însă, vei zice, de unde reiese că Dumnezeu l-a hirotonit? Dacă ai astfel de cugete, nădejdea ta este cu totul deşartă. Căci dacă Dumnezeu nu lucrează nimic prin el, nici botez nu ai, nici de Taine nu te împărtăşeşti, nici de binecuvântări nu ai parte; şi nici măcar creştin nu eşti. Atunci, vei spune iarăşi, toţi sunt hirotoniţi de Dumnezeu, până şi cei nevrednici? Dumnezeu nu-i hirotoneşte pe toţi, dar lucrează prin toţi chiar dacă sunt nevrednici, pentru ca poporul să se mântuiască. Dacă pentru folosul poporului a vorbit printr-un măgar şi prin Valaam, un om necurat – căci trăia în păgânătate -, cu cât mai mult printr-un preot. Ce nu face Dumnezeu pentru mântuirea noastră? Ce nu spune pentru a fi auzit? Prin cine nu lucrează? Dacă a lucrat prin Iuda şi prin aceia care au prorocit sau „draci au scos”, şi cărora le va adresa cuvântul: „Niciodată nu v-am ştiut pe voi, depărtati-vă de la mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Mat. 7, 23), cu mult mai mult va lucra prin preoţi. De vom începe, aşadar, să cercetăm viaţa povăţuitorilor noştri, va fi ca şi cum noi îi hirotonim pe învăţătorii noştri şi toate se vor răsturna cu susul în jos, capul ajungând în locul picioarelor. Ascultă-l pe apostolul Pavel care spune: „Iar mie prea puţin îmi este ta să mă judec de către voi, sau de vreo judecată8 omenească” (1 Cor. 4, 3) şi iarăşi: „Dar tu ce judeci pe fratele tău?” (Rom. 14,10). Dacă nu trebuie să-l judeci pe fratele tău, cu atât mai puţin pe învăţătorul tău. Pentru că, dacă aceasta a poruncit Dumnezeu, bine faci ţinând seama de poruncă şi păcat nu ai. Altminteri, să nu mai cutezi una ca aceasta şi să nu-ţi întreci măsura. Core, Datan vi A viron s-au ridicat împotriva lui Aaron, atunci când au făcut viţelul de aur. Ce s-a întâmplat cu ei în cele din urmă – oare nu au fost daţi morţii? Fiecare să se îngrijească de sine însuşi. Iar dacă învăţătura (dogma) preotului este strâmbă, înger de-ar fi, să nu credeţi în El. Şi iarăşi, dacă învăţătura lui este dreaptă, nu privi la viaţa lui, ci la cuvintele lui.
ÎI ai pe apostolul Pavel care-ţi arată ce este bine, şi prin cuvinte, şi prin fapte. Însă, vei zice, nu dă la săraci şi nu chiverniseşte cum se cuvine. De unde ştii tu aceasta? Învaţă-te, întâi de toate, să nu judeci şi să te temi de răspunderi. Multe judecăţi se săvârşesc pornind de la bănuieli. Imită-L pe Stăpânul, ascultă-L când zice: „Deci pogorându-Mă voi vedea de fac după strigarea lor, care vine la mine; iar de nu, să ştiu” (Fac. 18,21).
Însă chiar de ai cunoscut bine şi ai cercetat şi ai văzut, aşteaptă pe Judecătorul, nu răpi judecata lui Hristos. Aceluia i se cuvine să cerceteze, nu ţie; tu eşti robul cel mai de pe urmă, iar nu stăpân; tu eşti oaie, nu-l iscodi cu de-amănuntul pe păstor, ca să nu te faci vinovat de cele pentru care-l judeci. Cum de mă-nvaţă pe mine ceea ce el nu păzeşte, zici tu? Nu sunt ale lui cele ce le grăieşte; dacă asculţi de el (ca om), nu vei avea răsplată, căci cuvântul ne este despre poveţele lui Hristos. Şi ce zic? Nici de Pavel să nu asculţi dacă spune ceva de la sine însuşi, un lucru omenesc, ci să-l asculţi pe Apostolul prin care vorbeşte Hristos. Să nu judece unul cele ale altuia, ci fiecare să le cerceteze pe ale sale, adică propria lui viaţă. Insă acela este dator să fie mai bun decât mine, spui. De ce? Pentru că este preot. Şi nu are mai multe decât tine? Nu are de partea lui sudorile, primejdiile, neliniştea, chinul? Dacă le are deci pe toate acestea, cum de nu este mai bun decât tine? Iar dacă nu este mai bun decât tine, trebuie să te pierzi pe tine însuţi? Acestea sunt vorbe nebuneşti. De unde urmează că nu este mai bun decât tine? Dacă fură, zici, şi este vinovat de ierosilie? De unde ştii, omule? De ce te împingi în prăpastie? Dacă cineva îţi spune că cutare are porfiră, chiar de-ai şti că este întocmai şi ai putea să-l judeci, închide-ţi urechile, fereşte-te de una ca aceasta şi prefă-te că nu ştii, dacă nu voieşti să te expui unei primejdii de prisos. Acum nu doar că nu te fereşti, ci chiar îngădui primejdia zadarnică. Aceste vorbe sunt necugetate; ascultă-L pe Hristos când zice: „Deci grăiesc vouă: Că pentru tot cuvântul deşert care vor grăi oamenii, vor să dea seamă de dânsul în ziua judecăţii” (Mat. 12,36).
Te crezi pe tine mai bun decât alţii şi nu suspini, nu-ţi loveşti pieptul, nu-ţi pleci capul, nu-l imiţi pe vameş? De nu o faci, te pierzi pe tine însuţi, chiar de-ai fi mai bun. Eşti mai bun? Nu judeca şi aşa vei fi mai bun; dacă spui ceva, ai pierdut totul. Dacă ţii doar în minte judecata – nu, însă nici chiar atât să nu faci, şi vei avea multe de câştigat. Căci dacă cel ce era mai păcătos (vameşul), mărturisind acest lucru, a fners îndreptat la casa sa, cât nu va avea de câştigat cel mai puţin păcătos, recunoscându-şi păcătoşenia? Cercetează-ţi propria viaţă! Nu furi? Dar răpeşti, asupreşti, şi mii de alte lucruri faci. Nu spun aceasta ca să-l îndreptăţesc pe hoţ – Doamne păzeşte! -, căci mă tânguiesc mult dacă cineva se face vinovat în adevăr de una ca aceasta, dar nu cred. Este cu neputinţă să spună cineva tot răul pricinuit de ierosilie; ci voi sunteţi cei pe care vreau să vă feresc. Căci nu vreau să se piardă virtutea voastră prin judecarea altora. Cine era mai rău decât vameşul, spune-mi? Este adevărat! că se făcea vinovat de mii de rele, căci era vameş. Iar fariseul, doar fiindcă a spus „căci nu sunt ca acest vameş”, le-a pierdut pe toate. Tu, care zici de preot «nu sunt vinovat, ca acesta, de ierosilie», nu le pierzi pe toate? Sunt nevoit să spun acestea şi să port grijă de acest lucru, nu atât fiindcă mă gândesc la aceia, ci fiindcă mă tem pentru voi, ca nu cumva să pierdeţi virtutea prin lauda de sine şi prin judecată. Ascultă povaţa apostolului Pavel: „Iar fapta sa fieştecine să-şi ispitească, şi atunci întru sine numai va avea laudă, iar nu întru altul” (Gal. 2,4). Spune-mi, dacă rănit fiind, te duci la doctor, nu-l vei lăsa pe doctor să-ţi administreze leacul necesar, tămăduindu-ţi rana, ci vei iscodi mai întâi să afli dacă nu are şi el vreo rană? Iar de-ar avea, vei fi nepăsător sau vrei prefera să nu ţi-o tămăduieşti pe a ta, spunând că, întâi de toate, trebuia el însuşi, doctor fiind, să fie sănătos. Pentru că nu este sănătos, chiar dacă este doctor, îmi voi lăsa şi eu rana netratată? Va exista îndreptăţire pentru cel păstorit în faptul că preotul este rău? Nicidecum, ci va suferi pedeapsa ce-i este rânduită, precum şi tu vei suferi pedeapsa cuvenită ţie, căci acela acum doar ocupă un loc, „Căci vor fi toţi” zice „învăţaţi de Dumnezeu” (In. 6,45; Is. 54, 13) şi nu vor spune „Cunoaşte pe Domnul, că toţi Mă vor cunoaşte de la cel mic până la cel mare al lor, pentru că milostiv voi fi nedreptăţilor lor, şi păcatele lor nu le voi mai pomeni” (Ier. 31,34).
De ce este atunci [plecând de la cele spuse înainte] deasupra noastră? Rogu-vă, să nu-i vorbim de rău pe învăţători, să nu le căutăm nod în papură, ca să nu ne vătămăm pe noi înşine. Să le vedem pe ale noastre, şi nu vom vorbi de rău pe nimeni. Să cinstim ziua în care am fost luminaţi (botezaţi). De are cineva tată, mii de rele de-ar avea acela, pe toate i le va acoperi de dragul lui. Căci s-a zis: „Nu te slăvi întru necinstea tatălui tău, că necinstea tatălui tău nu-ţi este ţie slavă” (Is. Sirah 3,10). „Şi de-şi va pierde mintea, îngăduieşte-l şi nu-l necinsti pe dânsul, cu toată tăria ta” (Is. Sirah 3,13). Dacă acestea sunt valabile pentru părinţii trupeşti, cu atât mai mult pentru cei duhovniceşti. Cinsteşte-l pe cel Ce te slujeşte, pentru că zi de zi se îngrijeşte să citească Scripturile, pentru că pune în rânduială biserica, pentru că priveghează, pentru că face rugăciune şi stă fi îl roagă pe Dumnezeu pentru tine, pentru că face litanie, pentru toată slujba cea cuvântătoare pe care o aduce pentru tine. Cinsteşte-le pe toate acestea, cugetă la ele şi apropie-te de el cu toată cucernicia.
Spune-mi, este păcătos? Şi ce-i cu asta? Numai cel lipsit de patimă îţi poate da aceste mari bunătăţi? Nicidecum, ci toate se petrec după credinţa ta. Nici de cel drept nu te foloseşti, dacă tu nu eşti credincios. Dumnezeu s-a folosit de boi atunci când cu chivotul, când a voit să izbăvească poporul. Să fie viaţa preotului sau virtutea lui cea care atârnă atât de mult? Cele dăruite de Dumnezeu nu sunt roadă virtuţii preotului, ci toate ţin de harul Lui. Partea preotului este doar să-şi deschidă gura, iar Dumnezeu le săvârşeşte pe toate, cel dintâi nefiind decât un simbol. Gândeşte-tel ce osebire era între Iisus şi Ioan, ascultă-l pe Ioan cel spune: „Eu am trebuinţă a mă boteza de Tine” (Mat. 3,1 14) şi „nu sunt vrednic să dezleg cureaua încălţămintem Lui” (In. 1, 27). Deşi era aşa de mare osebirea între ei Duhul a venit, cu toate că Ioan nu-L avea pe Acesta de ce spune „şi din plinirea Lui noi toţi am luat” (In. 1, 16)? Insă Duhul nu a venit înainte de a fi botezat, şi nu Ioan este cel care L-a făcut să se pogoare. De ce, aşadar, s-a întâmplat aşa? Ca să afli că preoţii reprezintă un simbol. Nu poate fi osebire mai mare între doi oameni decât între Ioan şi Iisus, însă Duhul avenit prin cel dintâi, înţelegând prin aceasta că în lume lucrează Dumnezeu şi că El le săvârşeşte pe toate.
Vă voi spune un lucru minunat, dar să nu nedumeriţi sau să vă smintiţi. Jertfa este aceeaşi, fie că o aduce un om oarecare, fie că este vorba de apostolul Pavel sau de Petru; ceea ce dau preoţii este deopotrivă cu ce a dat Hristos ucenicilor Săi. Această Jertfă nu este cu nimic mai prejos decât aceea, căci şi pe aceasta nu oamenii o sfinţesc, ci Acela care a sfinţit-o şi pe ea. Căci precum cuvintele grăite de Dumneze sunt aceleaşi cu cele rostite acum de preot, aşa şi în aceeaşi, şi Botezul pe care ni l-a dat. Astfel, toate ţin de credinţă. Duhul a venit dintr-o dată peste Corneliu pentru că mai înainte şi-a însuşit credinţa, lucrând faptele ei. Şi acesta (preotul obişnuit) este aşadar din trup (mădular al Bisericii), şi acela (Pavel sau Petru); Cel care crede că acesta este mai prejos decât acela, nu crede că Hristos este şi acum de faţă, lucrând”.
Clerul azi, o privire din interior, tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, părintele Filotheos Faros
Jurnal Spiritual
