Viaţa părintelui Arsenie Papacioc -partea a VI-a

0
98
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

parintele-arsenie-papacioc-viata-inseamna-moarte-continua-620981–  Părintele Iulian de la Prodromu, duhovnicul Schitului Prodromu, zicea că în vremurile de astăzi e nevoie ca mirenii să aibă curajul să mărturisească Ortodoxia, chiar dacă vor fi ameninţaţi cu afurisirea; preoţii să aibă curajul de a mărturisi Ortodoxia, chiar dacă vor fi caterisiţi. Că dacă va fi caterisit azi un preot, mâine un preot, până la urmă, un episcop o să aibă şi el curajul de a spune adevărul despre ecumenism.

– Ei, nu mergem pe şirul… să facem un lanţ prea mare, cu zale multe, ştiţi? Dom’le, aperi adevărul. Nu ştiu ce va fi, dar adevărul trebuie apărat cu orice chip. Pentru că tu, apărându-l, toate cerurile ştiu, toată împărăţia de Sus ştie că tu ai apărat adevărul, şi nu te lasă. Da, Dumnezeu dă harul, dar nu îl dă la milogi, îl dă la eroi. Păstrea-ză-ţi mai departe poziţia, că nu mai contează viaţa. Nu vezi cum se pune problema? „Dom’le, ori te omor, ori te dau afară…” Dă-mă afară! Că tu ai ieşit ca un prost din ordinea cerească, nu eu! Ce mai contează viata? Pe vremea Sfântului Constantin cel Mare erau atâţia mucenici. La anul 300 erau atâţia mucenici. Şi întreb: Cine a biruit? A biruit Arie, care a bârfit adevărul? Cine a biruit? Turcii sau Ştefan ce Mare, cine a biruit?

–  Da, dar ca să aperi adevărul, trebuie să-l cunoşti. însă, în ziua de azi în care se merge chiaf şi spre o cenzurare a cărţilor bisericeşti…

–  Dragă, îl cunoaştem! Cine nu e ortodox? Pot să spun „eu sunt catolic”? Uite, eram la Paşcani… şi am auzit niţică gălăgie în spatele gării. Şi m-am dus acolo. Era un grup foarte mare de oameni, cu un predicator oarecare. Eu, cu chipul meu, când m-am apropiat, nu i-a convenit ăluia. Dar eu i-am spus: „Cine sunteţi, domnule? Ce e aici?” Şi am făcut cruce, ştiţi? „Lume bună, zic, puneţi-l să-şi facă cruce – mi-am dat seama ce e! [sectant, adică – n.n.] – să-şi facă cruce dacă predică.” Că nu ştie multe românul, dar ştie să facă cruce. Ăsta a fost şi motivul la catolici, când au intrat la 1700: n-au putut să-şi facă crucea altfel. Şi atunci au zis: „Faceţi crucea cum fac grecii, şi ţineţi administrativ de noi.” Iar ăla, când a auzit, a fugit, şi-a dat seama. Dar eu i-am spus: „Dumneata ia caută în Testament, în locul cutare, unde spune de cruce, că e nebunie pentru alţii, iar pentru noi este salvare.” Dar el zice: „Caută în Evanghelia matale!” Că el ştia că noi [ortodocşii – n.n.] nu le avem [la noi – n.n.]. Eu aveam Noul Testament printr-o întâmplare. Când a văzut că scot Noul Testament, a fugit, şi-a dat seama că sunt „de meserie”! Adică, un fel de „uite, nu e”! Aşa.

– Dar din Molitvelnic s-a scos slujba de primire a catolicilor în Biserica Ortodoxă. Ce să facem cu această lipsă reală?

–  Dom’le, să te pui la punct tu, întâi. Asta să faci, iar mai departe, spui care-i adevărul. Cum mă întrebi mata pe mine, întrebi mata şi pe alţii, sau te întreabă pe mata alţii, şi tot aşa. Apără adevărul! Ce poţi să faci acum? „Lume bună, eu sunt ortodox, şi ăsta e foarte mare lucru…”

Soluţia este moarte continuă, moarte continuă Când Mântuitorul s-a apropiat de Nazaret, a zis „Mergem pe ţărmul celălalt.” Şi S-a culcat în corabie, ştiţi. în timpul ăsta, valuri acopereau corabia şi ceilalţi: „Doamne, Doamne, scoală, că pierim! „Vă şi vedeaţi în fundul mării, cu Mine cu tot! N-am spus Eu că e bine s-o luăm pe aici, n-am spus?… Dar vreţi fără valuri, vreţi fără apă? Vreţi fără niţe rece pe spinarea caldă? Nu se poate fără jertfă Toată frumuseţea învierii. Grozavă! Că nu-i vorba că… dar toată creaţia a trăit momentul învierii N-ar fi fost aşa de frumoasă învierea, dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi… Amin!

Iulian Lită: – O întrebare, sfinţia voastră, în legătură cu cartea Singur Ortodoxia. Au spus unii că v-au fost luate interviurile forţat.. Un mic cuvânt despre acest lucru.

– Dragă, în momentul în care am semnat înseamnă că am ştiut ce am spus. Că au spus că n-are început şi sfârşit – dar are conţinut. la uite, să judecăm de formă lucrurile, nu fondul lucrurilor?… Şi cine zice lucrul ăsta? Cine e împotrivă? cine vrea să-şi piardă scaunul? Ştii? Aşa e pe toate părţile. Şi lasă-te în voia lui Dumnezeu pentru că, vă repet: bucuria că aperi adevărul n-o cunoaşteţi, cât de grozav e de odihnitoare şi cât e de… Şi ai un nume, o identitate, nu mergi pe inerţie. Cum am fost ieri, mergem şi astăzi. Aoleu, să nu mă loveşti… Ştiţi cum e? Se poate întâmpla să nu păţeşti lucru mare. Dar pe un iepure îl gonea ogarul, îl urmărea vânătorul, şi s-a băgat în mărăcini şi stătea liniştit acolo, ferit. Dar o furnică nu-l lăsa deloc. El nu putea să se mişte, dar ea îl tot pişcă: „Pişcă-mă, nemernico, că numai tu lipseai acum…” în felul acesta, ştii, câte o furnică din asta te deranjează. Asiguraţi-vă viaţa voi întâi! Lasă furnica, te zgândăreşte acolo, dar nu mori! Iar dacă mori, e fericirea ta, ai trecut de la moarte la viaţă ca un mărturisitor, nu ca un puturos sau ca un laş. Pentru că, vă spun: aţi văzut ce a păţit ăla care a renunţat dintre cei patruzeci de mucenici? S-a topit! „Căldură ai vrut, căldură îţi dau!” Nu ne jucăm cu asta. Pentru adevăr, în esenţă, trebuie să ştii să mori. Nu contează deloc… Mai ştii momentul istoric când Dumnezeu îti dă tie, într-o formă vizibilă, câştig de cauză? Dar e foarte mult la împărăţia Cerurilor [să duci lupta până la biruinţă – n.n.], te lasă pe tine, dar te ajută nevăzut. Puterile astea ascunse de noi nu se cunosc de oameni, nici de noi înşine, dar vă repet, iar vă fopet: bucuria aceasta e atât de însemnată, de odihnitoare, de cerească, de veşnică… Dragii mei, e puţin lucru? Mori pentru adevăr. Nu e un adevăr susţinut de doi, îl susţine Biserica întreagă. Ortodoxia, chiar numele ei. De ce s-a dat aşa? Ortodoxia? Dreapta credinţă! Dar îi roade ceva [pe heterodocşi – n.n.]… gânduri de cucerire. Dacă a venit papa la noi, în România, n-a venit să vadă că bisericile sunt pline şi că e credinţă, şi e credinţă, că e un popor trăitor. A făcut demonstrativ o Liturghie, să vadă. Lasă, că au greşit pe toate feţele lucrurilor… pentru că e obişnuit, românul nostru e un fel de sancta simplicitas, ştiţi? Sunt oameni simpli, dar… „la uite cum se-nchină!”, „la uite, aia n-o face!”, „la uite, aia n-o face!”. La cununie: „Vă declar soţ şi soţie.” Şi-atâta tot!

– Legat de rugăciune… Sunt unii care zic: „Hâ să practicăm rugăciunea lui lisus, şi aşa, priti rugăciunea lui lisus, ne vom înfrăţi: ortodocşii cu catolicii cu protestanţii, că ne uneşte mistica, ne uneşte trăirea lui Dumnezeu.”Poate să-i uneasd rugăciunea lui lisus pe ortodocşi şi pe catolici?

– Nu te supăra…, nu poţi să stai, să te rogi, ei se roagă în limba lor… Ei se roagă demonstrativ.! Ne rugăm să ne ajute Dumnezeu să răscolim cerul? Să-L punem în situaţia, cum se zice: „Doamne, scoală-Te şi nu mă lăsa! Nu dormi Doamne!”

– Ca-n Psaltire!

– Cât trăiţi, nu se potriveşte. Dar mai e un lucru, dom’le! De ce nu ne deşteptăm şi noi? Ei demonstrativ vor să facem lucrul ăsta. Au un scop. Avem o mărturie: la 1700. Uite, dom’le, de ce a făcut-o… „Pentru că sunt o singură biserică” – zic ei. A greşit enorm papa ăsta, şi a dat în cap tocmai ecumenismului. „A, sunteţi o singură biserică? Dar noi ce suntem? De ce mă numeşti soră? Şi până acuma, ce suntem? Şi la 1054, când ai trecut prin toate Sinoadele Ecumenice, până la 787?” Chiar la Sinodul VI, în problema monotelită, a fost ca mucenic papa Martin. Am trăit aceste lucruri până la 1054. Cine v-a format? Sinoadele Ecumenice, nu putem trece peste ele cu niciun chip. Când s-a hotărât la Sinodul II Ecumenic, Simbolul credinţei… şi munca şi strădania Sfântului Grigorie [de Nazianz – n.n.]… şi s-a discutat şi la Sinodul III, cu „Theotokos”, şi la Sinodul IV… S-a discutat că Sfântul Duh purcede de la Tatăl, şi nu e în niciun chip altceva decât o singură putere în trei feţe. O singură putere, nu Tatăl cel mai tare, Fiul mai tare şi Duhul mai mic. Nu există! Când ai zis Sfântul Duh, ai cuprins toată Sfânta Treime. Că, dacă ţi-a scos [cineva – n.n.] un ochi, suferă şi celalalt, suferă tot. Aşa că nu permitem, chiar la sfârşitul veacurilor, la malul lucrurilor, cum am zice, să pierdemdem Ortodoxia, să ne pierdem credinţa.

”Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, testament, cuvinte de folos”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here