Viaţa părintelui Arsenie Papacioc (II)

0
212
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

arsenie papaciocNefiind primit la Mănăstirea Frăsinei, de aici pleacă mai departe spre Mănăstirea Cozia, unde este bine primit de fraţii de acolo. Este rânduit paracliser şi deprinde repede rânduiala mănăstirească. Tot aici a sculptat şi uşile împărăteşti de la bolniţa mănăstirii. Exersând ascultarea şi tăierea voii, părintele se silea să dobândească virtuţile călugăreşti în desăvârşirea lor. „În mănăstire trebuie să ne tăiem voia liberă, spunea părintele, deci cu cine te lupţi? Cu Creatorul voinţei libere! Teoretic e uşor, dar practic?! Tot ce se spune despre om, că poate să se îndumnezeiască prin har, eu am încercat şi am văzut cât se poate. A-ţi tăia voia înseamnă să te pierzi în ceea ce ai fost ca personalitate în lume şi să te regăseşti în ceea ce este îngerul – de aceea ne numim cin îngeresc.”

Remarcat pentru calităţile sale intelectuale, fratele Anghel este numit profesor de educaţie civică la Mănăstirea Turnu. încă de la început, părintele le-a anunţat elevilor subiectul pentru urî an de zile: despre Hristos. După primul semestru au venit comuniştii la el, să-i schimbe subiectul, îndemnându-l să predea materialismul şi doctrina comunistă. „Să predau ALRUS, adică pe dracul. Şi eu zic: «Cum? Nu se poate! Toată viaţa mea am luptat împotriva dracului şi acum să colaborez?»” Astfel, părintele îşi dă demisia de la catedra de profesor, chiar dacă stareţul se împotrivea, obli-gându-l să pactizeze cu regimul comunist.

De aici începe un şir de prigoniri şi defăimări ale stareţului la adresa fratelui Anghel. „Eram fericit, vă rog să mă credeţi. Dar eram şi hotărât^ «Dacă mă dă afară, mă duc în altă mănăstire, dar nu plec de voia mea!»” Mănăstirea Cozia era aşezată pe o moşie de 300 de hectare, în comuna Comanca. Acolo trimitea lunar câte un frate din mănăstire să supravegheze moşia şi muncitorii care o lucrau. Stareţul, ca să scape de Anghel, l-a trimis la Comanca, să îngrijească recolta. Fratele Anghel primeşte cu multă bucurie ascultarea şi pleacă spre Comanca. Aici avea să întâmpine multe lipsuri, greutăţi şi neplăceri. Are parte însă şi de multe mângâieri şi bucurii duhovniceşti. Printre acestea se număra şi întâmplarea cu capra.

Părintele obişnuia să se roage în magazia plină cu grâne. Iarna geroasă şi lupii de afară au înspăimântat însă şi capra părintelui, care ţipa cu disperare să intre şi ea în magazie. „Nu puteam, că erau boabe pe acolo pe jos şi trebuia să mă ocup de ea. Şi am băgat-o, am luat-o aşa de un corn şi de ureche şi am tras-o lângă mine, să stea cuminte. N-am avut de lucru… am îngenuncheat-o pe genunchii dinainte, ca s-o imobilizez. Şi îmi făceam rugăciunile. Când m-am dus a doua zi, capra a venit şi s-a aşezat singură în genunchi, ca rândul trecut. Vă daţi seama unde mă trimisese Gherman, stareţul, la ce mare fericire?”

La Comanca este sesizat de părintele Gherasim Iscu (cel care avea să fie martirizat în temniţele comuniste), stareţul Mănăstirii Tismana, care era uimit de faptul că o aşa personalitate ca părintele Arsenie este ţinută închisă sub obroc, într-un loc neştiut de nimeni. Este trimis de ascultare la Schitul Cioclovina, de lângă Tismana, la 4 km în munte. Aici, părintele se ocupa cu albinăritul, dar ascultarea era destul de anevoioasă, deoarece stupii erau greu de păzit de urşi şi de lupi. „Luam tava noaptea, o băteam şi fugeau urşii. Nu mă lăsam deloc: am făcut o grădiniţă acolo şi udam grădina.” Lupii însă aveau să-l păzească pe părintele Arsenie de o nouă arestare, deoarece, datorită lupilor, securiştii nu au putut trece să-î aresteze. Ajutat de părintele Gherasim Iscu, fratele Anghel este chemat de mitropolitul Firmilian să predea ca profesor spiritual la seminarul din Craiova. Insă nu a apucat să îndeplinească această ascultare, deoarece, la presiunile Securităţii, mitropolitul Firmihan este silit să îl îndepărteze din seminar.

Ajunge la Mănăstirea Sihăstria, pentru a cere sfatul părintelui Cleopa, la începutul anului 1949. De teama Securităţii, alungat din orice mănăstire prigonit de „fraţii” săi, aici părinţii l-au primit cu bucurie şi l-au rânduit bucătar. Dragostea şi mărimea de suflet a fratelui Anghel i-au cucerit repede pe fraţii şi părinţii obştii de la Sihăstria Părintele îşi aminteşte cu drag: „îi întrebam pe fraţi dacă le place mâncarea, la care ei răspundeau: «Nu ne place, frate Anghele, dar ne e drag de frăţia ta.»” între fratele Anghel şi părintele Cleopa se leagă o strânsă prietenie duhovnicească. Părintele Cleopa îl avea la mare evlavie şi îl punea adesea să predice sau chiar să îi ţină locul în mănăstire, atunci când părintele era plecat sau dus cu oile.

Nu apucă însă să se bucure prea mult de liniştea de la Sihăstria, pentru că, datorită talentului său în desen şi sculptură, este chemat, spre sfârşitul anului 1949, la Institutul Biblic din Bucureşti, unde desena şi sculpta în miniatură. Era stabilit la Mănăstirea Antim, alături de mari duhovnici trăitori şi intelectuali, precum: părintele Petroniu Tănase, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Benedict Ghiuş, părintele Sofian Boghiu.

Aici îi rânduieşte Dumnezeu mănăstirea de metanie, chiar dacă el cu sufletul era tot la Sihăstria şi astfel este călugărit cu numele Arsenie (pe care l-au tras la sorţi) de către părintele Benedict, naş fiindu-i părintele Petroniu. Părintele depune jurământul monahal în ziua de 26 septembrie, la pomenirea Sfântului loan Evanghelistul, Apostolul iubirii, faţă de care păstra o deosebită evlavie şi care avea să îl ocrotească cu harul său de aici înainte. Se ştie că, mai presus de toate, părintele Arsenie preţuia virtutea iubirii şi propovăduia iubirea, cu inima sa caldă, pe tot pământul acestei ţări binecuvântate şi mult asuprite, prin lume şi prin mănăstiri, prin pustietăţi, prin canale şi prin închisori. Aici, la Antim, participă la întrunirile mistice ale Rugului Aprins, alături de oameni de înaltă trăire, precum Vasile Voiculescu sau părintele Stăniloae, întruniri duhovniceşti, care au I atras mii de tineri studenţi. Nu era însă întot- \ deauna de acord cu liderii acestei mişcări a Rugului Aprins. De pildă, părintele Arsenie nu era j de acord cu prea multa teoretizare a rugăciunii inimii, şi în loc de manualul de rugăciune, care era Sbornicul, indica un metanier mai degrabă, punând accentul mai mult pe trăire decât pe teoretizare. „Prea multă vorbă despre rugăciunea j inimii – le atrăgea smerit atenţia părintele. Ros-teşte-o tainic şi taci. Asta e tot! Pentru ce trebuie să aştepţi indicaţii? N-ai simţit nici până acum că tu eşti omul lui Hristos?” Şi de atunci îi rămăsese porecla „Arsenie, omul lui Dumnezeu”!

îndeletnicindu-se cu sculptura în miniatură, părintele Arsenie începe să aibă probleme cu vederea. Acesta este de fapt şi un pretext de a cere ieşirea din eparhie şi revenirea la Mănăstirea Sihăstria. Cererea i se aprobă şi revine astfel la mănăstirea lui de suflet, Sihăstria. După puţin timp, la insistenţele şi recomandarea părintelui Cleopa, este hirotonit diacon la Mănăstirea Calamfideşti, lângă Rădăuţi, şi exact la un an după călugărie, tot de praznicul Sfântului loan Evanghelistul, pe 26 septembrie, este hirotonit preot la Mănăstirea Agafton.

Chiar dacă nu şi-a dorit preoţia, ca unul care iubea mai mult smerenia şi prefera să rămână un monah anonim, părintele Arsenie prinde curaj sub ocrotirea marelui Apostol al iubirii şi se dedică trup şi suflet acestei vocaţii – preoţia şi duhovnicia.

Harul său duhovnicesc şi pedagogic nu este lăsat în umbră şi este numit profesor spiritual la seminarul Mănăstirii Neamţ. Aici slujea zilnic Sfânta Liturghie şi se ocupa de educarea şi formarea tinerilor seminarişti, viitori preoţi. Părintele povesteşte o întâmplare miraculoasă petrecută în timpul unei Sfinte Liturghii, în care le explica elevilor proscomidia şi cum se săvârşesc Sfintele Taine. în timp ce le explica faptul că datorită necredinţei preotului Sfintele Taine se pot transforma în carne şi sânge şi care este rânduiala canonică în astfel de situaţii, diaconul cu care slujea era cuprins de îndoială în privinţa celor relatate de părinte. „Ce gândea diaconul cu care slujeam, că tocmai în momentul acela consuma Sfintele? «Că n-o fi chiar aşa cum spune părintele Arsenie!» Şi i s-a umplut gura de sânge, carne în loc de pâine, el a căzut jos şi potirul pe proscomidiar…

”Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, testament, cuvinte de folos”, Volum coordonat de Danion Vasile

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here