Viaţa liturgică, duhovnicia şi diavolul

0
227

Spovedania-duhovnic-penitent-inger-diavolEste probabil fără sens să vorbească cineva despre Liturghie şi să o analizeze, pentru că Liturghia nu este un text. Nu este o dezvoltare istorică, ci o experienţă vie, de care oricine trebuie să se apropie cu toată fiinţa. Nu este suficient să o înţelegem. Viaţa bisericească nu poate fi doar comprehensiune. Viaţa bisericească cuprinde omul în întregul său. Separaţia dintre suflet şi restul existenţei umane este o pervertire dezastruoasă, care exclude apropierea de adevăr. Teologii ortodocşi, influenţaţi de modul teologic apusean de a gândi, au introdus în viaţa Bisericii de Răsărit această falsificare, cea care a încercat să-i facă pe membrii ei părtaşi adevărurilor sale printr-o cateheză care prezintă aceste adevăruri numai intelectual.

Este cunoscut tuturor că învăţătura creştină nu s-a adresat aristocraţiei intelectuale, ci a insistat să sublinieze că se adresează tuturor, nu doar celor mai instruiţi din punct de vedere intellectual. Ucenicii lui Hristos erau pescari. „Dumnezeu a ales pe cele nebune ale lumii ca să-i ruşineze pe cei înţelepţi” (I Cor. 1, 27), spune Apostolul Pavel. Părinţii neptici (ai pustiului) şi asceţii vorbesc de întunericul necunoaşterii ca despre cea mai înaltă treaptă pe scara dezvoltării duhovniceşti. Totuşi, pentru creştinismul apusean şi mai ales pentru protestanţi, dezvoltarea intelectuală este considerată o prezumţie necesară pentru dezvoltarea duhovnicească.

Cu cât se aproprie mai mult ortodocşii de concepţia creştină apuseană sau de cultura anglo-saxonă – şi adesea este foarte dificil să se distingă una de alta -, cu atât mai mult se simte o oare care jenă faţă de lipsa înţelepciunii dialectice în Ortodoxie.

Una dintre trăsăturile caracteristice ale antropologiei creştine apusene este faptul că ea consideră intelectul drept centru al existenţei umane, în timp ce, pentru concepţia creştină a Răsăritului, centrul existenţei umane este inima. În prima tradiţie domnesc cugetarea şi comprehensiunea, în timp ce, în cea de-a doua, simţirea şi trăirea.

Preot Filotheos Faros, Omul fără chip, Înstrăinarea ethosului creştin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.