”Viaţa de obşte înseamnă a avea toate în comun”

0
556
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

parintele-cleopa2“Inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte” (Fapte 4, 32).

În cele ce vom vorbi astăzi, vom aduce cuvântul despre viaţa de obşte în Sfintele Mănăstiri şi mai întâi vom arăta cine a întemeiat viaţa de obşte în legea Harului şi în lumea creştină de la început. Şi iată ce am a zice în această privinţă.

Trebuie să ştim cu toţii că viaţa de obşte în creştinism a fost întemeiată de însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Acest adevăr îl arată Sfântul Vasile, care zice despre călugării ce trăiesc în viaţa de obşte: “Aceştia sunt urmaşii adevăraţi ai Mântuitorului şi ai petrecerii Lui cu trupul pe pământ”.

Precum Mântuitorul a adunat ceată de ucenici şi pe toate le aveau de obşte, aşa şi călugării din viaţa de obşte, supunându-se celui mai mare, mai ales cei ce păzesc canonul vietii de obşte, sunt următori ai Apostolilor şi ai Domnului cu adevărat (Aşezăminte călugăreşti, Exaimeron, Bucureşti, 1826, cap. 18, p. 60-61).

La fel arată şi Sfântul Teodor Studitul şi Mărturisitorul, zicând: “Să ştiţi, fraţilor prea iubiţi, că Domnul nostru Iisus Hristos, împărţitorul nenumăratelor bunătăţi, când a venit pe pământ, , n-a ales nicui viaţa pustnicească, nici pe cea a stâlpnicilor; ci a ales canonul şi rânduiala supunerii; după cum însuşi a spus: Nu m-am pogorât din cer să fac voia Mea, ci a Tatălui Care M-a trimis”.

Dar să mergem mai departe şi să arătăm că, după pilda dată de Mântuitorului, sfinţii Săi ucenici şi Apostoli au urmat Lui, întemeind vieţi de obşte în lumea creştină din vremea lor. Acest lucru se poate vedea în capitolele 2 şi 4 din Faptele Apostolilor, unde, prin predica lor şi minunile ce se făceau, a crezut în Hristos mare mulţime de oameni, iar toţi cei ce credeau, erau laolaltă şi aveau toate de obşte (Fapte 2, 44). Şi iarăşi zice: Inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte (Fapte 4, 32).

Aşadar, din cele arătate până aici, vedem că adevăraţii şi primii întemeietori ai vieţii de obşte au fost însuşi Mântuitorul şi sfinţii Săi Apostoli. Acum se cuvine să aflăm în ce constă viaţa de obşte.

Viaţa de obşte, după cum am arătat mai sus, înseamnă a avea toate în comun. Iată ce zice Sfântul Vasile în această privinţă: „împărtăşirea vieţii celei prea desăvârşite, eu o numesc pe aceea în care averea cea osebită s-a scos afară şi întocmirea socotelii s-a izgonit şi unde toate sunt de obşte: sufletele, socotelile, trupurile şi cu câte se hrănesc şi se slujesc trupurile. De obşte, Dumnezeu; de obşte, neguţătoria bunei credinţe; de obşte, mântuirea; de obşte, luptele; de obşte, ostenelile; de obşte, cununile. Unul în cei mulţi şi Cel unul, nu singur, ci în cei mulţi. Ce lucru este întocmai în această petrecere şi ce este mai fericit? Ce este mai adevărat decât împreunarea şi unirea aceasta? Ce este mai dulce şi mai cu dar, decât amestecarea aceasta a obiceiurilor şi a sufletelor? Oameni din osebite oraşe şi ţări, potrivindu-se întru atâta subţirătate a unirii, s-au potrivit, încât un suflet să se vadă în multe trupuri şi trupurile cele multe să se arate organe ale unei socoteli” (Aşezăminte, cap. 18, p. 60-61).

Iată ce scrie în alt loc despre viaţa de obşte: “Aceia se numesc cu adevărat şi sunt călugări de obşte cu fapta, care, lăsând lumea (adică voile lor cele lumeşti), primesc sărăcia de bunăvoie şi se gătesc spre toată scârba a o suferi pentru mântuirea sufletelor şi, pentru dragostea lui Hristos, se dau spre supunere până la moarte şi se duc într-o mănăstire care are toate lucrurile ei de obşte: şi mâncarea şi băutura şi hainele şi toate cele spre trebuinţa cea de nevoie; şi nu zice nimeni că acest lucru este al lui, ci toate sunt de obşte ale tuturor. Inca nici voia sa nu o are nimeni slobodă, ci au un povăţuitor şi dascăl a cărui voie şi poruncă toţi o urmează şi nu îndrăzneşte nimeni nici să mănânce când vrea, nici să facă altceva fără binecuvântare. Oriunde se va trimite, merge fără de cârtire, fără a mai îndoi cuvântul, fără a se împotrivi sau a se lenevi; ci, punându-şi nădejdea în rugăciunea stareţului şi a celorlalţi părinţi, se supune cu osârdie la toată slujba  mănăstirii. Măcar şi în cale de se va trimite, măcar fi rânduit să treacă, fără de nici o îndoială săvârşeşte porunca, netemându-se nici de fiare, nici de foc, nici de apă, nici de vrăjmaşii văzuţi, nici de cei nevăzuţi, nici chiar de moarte. Căci precum cei morţi nu se mai tem de moarte, aşa şi călugărul este în Hristos ca un mort, cu toate simţurile sale. Si precum pe un trup mort îl poartă cineva cum voieşte, neavând putere a se împotrivi, aşa şi călugărul, toate voile sale le arată moarte şi nu se povăţuieşte de altă voie, fără numai de a stareţului său, supunându-se întru toate, ca lutul în mâna olarului şi ca fierul sub mâna fierarului” (Ibidem).

Această rânduială a vieţii de obşte este cea mai bună dintre toate celelalte, fiind asemenea vieţii îngereşti. Fiindcă şi îngerii tot aşa petrec în cer, nimeni având voia sa, ci toţi sunt supuşi poruncii lui Dumnezeu şi nimeni nu zice: ueu sunt mai mare, iar tu mai mic.”

Această rânduială au avut-o şi Sfinţii Apostoli, când vieţuiau cu Domnul nostru Iisus Hristos pe pământ. încă şi după înălţarea Mântuitorului la ceruri au ţinut această rânduială primii creştini, după cum ne adeveresc Faptele Sfinţilor Apostoli, zicând că inima celor ce au crezut era una, asemenea şi toate averile nedespărţite (4, 32).

Pentru aceasta pe fiecare sfătuim şi îndemnăm ca să alerge la obştile cele alcătuite în frică de Dumnezeu, în care nu este neorânduială, tulburare, neascultare şi nesupunere: unde nu este pungă deosebită izvodită de diavolul, în care, orice se pune este din furtişag, din viclenie şi din înşelătorie adunată, spre pierzarea sufletească şi trupească. Căci unde lucrurile cele de trebuinţă nu sunt de obşte şi nu este un cuget şi o unire după voia lui Dumnezeu, “acolo nu tre¬buie a se numi sobor de fraţi, ci adunare de tâlhari”. Iar unii ca aceştia nu sunt sub pronia lui Dumnezeu, ci sunt părăsiţi de Cel Prea înalt. Aceştia se chivernisesc şi se povăţuiesc de satana, după cum zice proorocul David: Şi i-a slobozit pe dânşii după meşteşugurile inimii lor (Psalm 80, 12).

Zice Sfântul Vasile: “Cel ce are lucru deosebit în viaţa de obşte, s-a despărţit pe sine de Biserica lui Hristos şi de dragostea lui Dumnezeu s-a înstrăinat. Unul ca acesta să fie neîmpărtăşit până ce se va îndrepta, iar de se va obrăznici a se împărtăşi cu Prea Curatele Taine cele înfricoşate, să ştie că spre osândă mănâncă şi bea Trupul şi Sângele Domnului şi va avea parte cu bubosul Gheezi, cu vânzătorul Iuda şi cu cei asemenea lor. Iar dacă dezleagă cineva, dintre episcopi sau egumeni, să se facă unele ca acestea şi rânduiesc învăţături împotriva Sfinţilor Părinţi, vor da seama, în ziua judecăţii, cu ucigaşii şi cu pierzătorii tâlhari, fiindcă dau pricină, prin nebăgarea lor de seamă, prin lene şi călcarea pravilei, de vătămare şi răpire a multor suflete de diavolul.

Că oricine pune gând să aibă ceva deosebit în mănăstire sau în afara ei, spre negustorie, acela se face fur şi tâlhar de ale sale, precum Anania şi Safira. Că de vreme ce s-a lepădat de sine la primirea cinului călugăriei şi şi-a închinatsufletul şi trupul lui Dumnezeu şi a făgăduit înaintea îngerilor şi a sfinţilor că va petece viaţa în sărăcie şi în scârbă, cum nu se va arăta mincinos înaintea lui Dumnnezeu şi înşelător lui însuşi şi fur de cele sfinte? Pentru aceasta, cel ce cu adevărat doreşte mântuirea sufletului său, nimic al său să nu aibă fără binecuvântare, nici voia lui să urmeze şi cu înlesnire se va mântui în viaţa cea crească a obştii” (Prefaţă la cartea Sfântului Teodor Studitul a episcopului Filaret al Râmnicului, Bucureşti, 1940, p. 36-39).

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here