Viaţa Cuviosului Chiriac de la Tazlău

0
130
ChiriacCel mai mare pustnic care s-a nevoit în jurul Mănăstirii Tazlău a fost Cuviosul Chiriac Sihastrul.

Acest bărbat purtător de Hristos era fiu de țărani din partea locului. Apoi, intrând în obștea Mănăstirii Tazlău, a întrecut pe ceilalți călugări cu smerenia, cu rugăciunea și cu sfințenia vieții. Pentru aceasta, deși nu voia să primească darul preoției, s-a făcut multora dascăl și povățuitor către Hristos.

Dorind să ajungă la măsura desăvârșirii, s-a retras la liniște pe muntele numit Măgura Tazlăului. Acolo, împreună cu alți sihaștri, s-a nevoit zeci de ani în plăcere de Dumnezeu și petrecere îngerească. Acest cuvios în puțină vreme a sporit atât de mult, că ajunsese la măsura marilor părinți isihaștri. Căci se ruga neîncetat cu priveghere de toată noaptea și cu izvoare de lacrimi și se hrănea doar nu pesmeți și cu fructe de pădure. Pentru aceea, din tinerețe se odihnea întru el darul Sfântului Duh; se învrednicise a cunoaște cele viitoare și a izgoni duhurile cele rele din oameni.

Văzăndu-se înconjurat de mulți ucenici, Cuviosul Chiriac a înălțat pe munte, alături de chilia sa, un mic altar de rugăciune.

Acolo se ruga ziua și noaptea și unde mărturisea fiii săi duhovnicești. Căci, atât călugării, cât și mirenii, îl cinsteau încă din viață ca pe un sfânt și făcător de minuni și alergau cu evlavie la chilia lui. Cuviosul acesta a contribuit mult la dezvoltarea isihasmului și a vieții de liniște în Moldova. Munții Tazlăului, ai Nechitului și Tarcăului adăposteau nu puțini ucenici ai acestui mare dascăl al liniștii.

Astfel, îngerește viețuind și ajungând la adânci bătrâneți, Cuviosul Chiriac Sihastrul și-a dat sufletul în brațele lui Hristos. El a lasat în urmă mulți fii duhovnicești. Cinstitele sale moaște au fost așezate de ucenici într-o peșteră pe Măgura Tazlăului și multe minuni de vindecare se făceau prin ele. Pe acest cuvios l-a cunoscut încă din viață și smeritul mitropolit Dosoftei și i-a sărutat moaștele, precum însuți mărturisește: „Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la podving (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani și pe Chiriac de la Tazlău”.

Iar în Patericul Sfinților moldo-români, din anul 1888, se scrie despre acest cuvios:

„Asemenea, tot întru această vreme, în anii 1660 s-a nevoit sihăstrește. Alt preacuvios părinte Chiriac, de la Schitul Tazlău, și tare mult s-a luptat împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți și desăvârșit i-a biruit și se prăznuiește (la) decembrie 31 de zile”.

Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, abătându-se asupra Moldovei grele primejdii și pădurile umplându-se de oameni în bejenie, moaștele Cuviosului Chiriac s-au împărțit între credincioși, după tradiție, pentru a nu putea fi profanate de păgâni. Astfel, peștera de pe Muntele Măgura s-a lipsit de un odor sfânt ca acesta.

Viața Acatistului și Slujba Cuviosului Chiriac de la Tazlău, Doxologia, Iași, 2011

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here