Viața călugăriei este viața pustnicească

0
66
Translate in

Iustin Parvu-Dar poate că un sfat din partea sfinției voastre cântăreşte tot la fel de mult…

-Părinții noştri din mănăstiri trebuie să se gândească serios că ei sunt lumina lumii şi lor li se cere acum un cuvânt de spus, în vremurile în care trăim. Autorități mici sau mari, cum sunt ei puşi în rânduială, să nu se gândească doar la un pătrişor de chilie călduroasă, împodobită cu icoane şi cu ramuri de măslin, aduse din toate părțile lumii. Să se gândească la o viață mult mai aspră, mult mai grea, dacă nu la cea veşnică unde ne aşteaptă o aspră judecată. Pe lângă aceste obligații călugăreşti, de ce ai venit frate aici? „Am venit, dorind viață pustnicească”. Viața pustnicească este a osândei, este viața grea a călugăriei, a tuturor defăimărilor şi a loviturilor. Un călugăr care poartă în sufletul lui schima, care poartă rasa, semnele acestea ale biruinței trebuie să conştientizeze că aceste biruințe nu vin decât prin suferințe, greutăți, prin necazuri, că ai venit, frate, ca să aduci aici jertfa ta, să aduci suferințele tale, lupta ta şi rănile tale. Aceasta este crucea pe care ne-am luat-o noi la călugărie, în fața altarului. Şi eu cred că miile de călugări care au căzut în fața Sf. Altar, cu nevoințele părintelui Arsenie Papacioc, cu rugăciunile cu rugăciunile părintelui Ilie Lăcătuşu, cu rugăciunile părintelui Antim Găină de la Secu şi mulți alții, lângă dânşii formăm şi noi oarecum pârghia de rezistență ortodoxă. „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați şi îmbrăcat”. Aceasta este pregătirea noastră pentru dincolo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferințe şi necazuri.

Ei, acum Dumnezeu să mă ierte şi pe mine şi să mă ierte toți ascultătorii. Poate că am mai supărat pe câte cineva, dar cred că supărarea mea se va transforma în bucuria lor. Vrând, nevrând, ceva bun, poate să iasă dintr-o defăimare a mea. Din mâna Mântuitorului Hristos ia călugărul acest foarfece al tăierii voii. Foarfece este neamul nostru, care a tuns toată necurăția şi fărădelegile celor care ne-au tuns pe noi trupeşte. Dar vine foarfecele celălalt de dincolo, care va fi adevăratul foarfece ca să ne taie de chinurile veşnice, unde nu este durere, întristare şi suspin. Viața creştină s-a regăsit în locurile strâmtorate, şi se aseamănă pe alocuri cu monahismul. De aceea şi mănăstirile au avut un rol de apărare a neamului. Aici, când ai venit şi ai spus: „doresc viața pustnicească”, înseamnă: „doresc viață de luptă în pustiul acesta al vieții spirituale”. Cu adevărat bun lucru ai ales numai de îl vei îndeplini. Pentru că cele bune cu osteneală se câştigă şi în dureri se împlinesc. Aici e toată istoria vieții noastre călugăreşti, şi a poporului român totodată, pentru că el a fost aşa de mult legat de mănăstiri, încât aspirațiile noastre uneori se contopesc.

„Biserica ortodoxă și ecumenismul” – Părintele Iustin Pârvu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here