Viața ca o surpriză

0
103

Viața ca o surpriză

Erau două temple rivale. Ambii preoți erau atat de porniți unul împotriva celuilalt, încât le spuneau credincioșilor lor, să nu privească niciodată spre templul celălalt.

Fiecare preot avea un băiat care-l slujea și îi făcea servicii. Preotul primului templu i-a spus băiatului care îl slujea:

– Nu vorbi niciodată cu celălat băiat… oamenii aceia sunt periculoși.

trezirea constiintei

– Așa o să fac, răspunse copilandrul.

Însă băieții sunt băieți. Într-o zi s-au întâlnit pe drum și băiatul de la primul templu, a întrebat:

 – Unde te duci?

Celălat i-a raspuns:

– Oriunde mă va duce vântul.

– Trebuie să fi ascultat lucruri înțelepte în templu, pentru că a rostit aceste vorbe. O mare afirmație extrem de profundă.

Însă primul băiat s-a simțit foarte jenat, ofensat, pentru că nu găsea un răspuns să i-l dea. Frustrat, furios, dar simțindu-se și vinovat pentru că stăpânul său i-a spus să nu vorbească niciodată cu cei din templul vecin, el se gândea…”Oamenii aceștia chiar sunt periculoși. Ce fel de răspuns i-aș fi putut da? Chiar m-a umilit. S-a dus la maestrul său și i-a spus ce se petrecuse.

Maestrul i-a zis:

– Te-am prevenit, dar nu m-ai ascultat. Acum uite ce ai să faci: mâine te așezi din nou în același loc și când vine, întreabă-l …unde te duci?, iar el va răspunde: oriunde mă va duce vântul… atunci să fii și tu mai filozof si …spune-i “Asta pentru ca nu ai picioare? Pentru că sufletul nu are corp și nu-l poate duce vântul nicăieri!” Ce părere ai de asta?

– Cât se poate de bucuros, întreaga noapte băiatul a tot repetat răspunsul. Iar a doua zi dimineața, foarte devreme, s-a dus acolo, s-a așezat pe locul care trebuia și, chiar la ora potrivită, a venit și al doilea băiat. Primul băiat era foarte fericit, avea de gând să-i arate el ce înseamnă filozofia adevărată. Așa că l-a întrebat:

– Unde te duci? … și a așteptat…

Însă cel de-al doilea băiat i-a răspuns:

– Mă duc să iau legume de la piață…

Și acum, ce să facă băiatul cu filozofia pe care o învățase? A început să plângă. Celălalt a venit lângă el să-l consoleze, și l-a auzit abia vorbind printre lacrimi:

– Nu vrei să ne jucăm?

– Ba da!

Așa că amândoi copii au lăsat filozofia deoparte și au început să se joace, râzând cu gura până la urechi.

Viața este mereu surprinzătoare și minunată. Oricât te-ai pregăti nu vei reuși să prevezi totul. Acceptă surprizele cu brațele deschise și bucuria va fi de partea ta.

Sursa: filedelumina.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here