Veronica Micle, “îngerul blond” din creația eminesciană

0
744
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Veronica MicleA fost numită, în poeziile lui Eminescu, ”îngerul blond”. În alte scrieri i s-a spus ”Bălăuca”. A fost muza lui Eminescu în cele mai multe dintre poeziile de dragoste, iar numele poetei Veronica Micle, de la a cărei moarte se împlinesc, la 4 august 2014, 125 de ani, se leagă pentru totdeauna de numele poetului național.

Veronica Micle (născută Câmpeanu) a văzut lumina zilei la Năsăud, la 22 aprilie 1850, fiind fiica lui Ilie și a Anei Câmpeanu. Tatăl Ilie Câmpeanu luptase ca voluntar și fusese rănit în 1848, în Munții Apuseni, sub flamurile lui Avram Iancu.

Prigoana s-a abătut și asupra familiei, mama Veronicăi, Ana Câmpeanu, fiind anchetată de poliția habsburgică.

Situația grea o face să treacă munții în vara lui 1850, în Moldova. Banii obținuți din vânzarea modestei case din Năsăud îi ajung pentru a-și cumpăra o casă în Târgu-Neamț. Peste ani, în 1886, Veronica Micle va dărui această casă cu cerdac mănăstirii Văratec, pentru a servi drept locuință maicilor bolnave sau celor aflate în târg cu treburi.

Curând, familia se mută la Iași. În iunie 1863, Veronica Micle absolvă Școala Centrală cu diploma de eminență. Din comisia examinatoare face parte, între alții, Ștefan Micle, profesor universitar de fizică și chimie, viitorul rector al Universității din Iași.

Născut la Feleac, lângă Cluj, școlit la Blaj, voluntar în 1848, după o licență în drept la Sibiu, apoi absolvent al Politehnicii din Viena, impresionat de frumusețea și inteligența fetei, Ștefan Micle o cere în căsătorie pe Veronica în anul următor. Căsătoria se încheie la 7 august 1864, la Cluj, spre bucuria mamei Veronicăi.

Diferența de vârstă între soții Micle era de 30 de ani.

Ștefan Micle se ocupă de educația tinerei sale soții, Veronica ia lecții de franceză, de canto și pian, de literatură universală.

Cultura, limbile străine exersate (franceza, în care își redactează o parte a corespondenței, și germana), universul intelectual depășesc cu mult nivelul doamnelor de salon. La 29 aprilie 1866, se naște primul copil, Valeria, care îi moștenește talentul literar și vocea, pe care mama ei o alinta ”Greiere”, iar în 1868 se naște Virginia Livia, alintată ”Fluture”.

În 1869 contribuie la înființarea și bunul mers al unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară.

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 debutează în revista ”Noul curier român” cu două nuvele semnate cu pseudonimul Corina.

În 1887 îi apare placheta ”Poezii”, în care se află poezii publicate în revistele la care a început să colaboreze din 1874: ”Columna lui Traian”, ”Convorbiri literare”, ”Familia”, ”Literatorul”, ”Revista literară” etc. La Iași a organizat serate literare, loc de întâlnire a artiștilor și scriitorilor vremii. Puținele poezii pe care le-a lăsat denotă talent, însă se află în umbra creațiilor eminesciene.

Despre cartea de poezii a Veronicăi, Eminescu spunea: ”Cartea ei e veșnic nouă pentru mine … Ce frumoase versuri întâlnești în cărticica asta. Citește-le și o să vezi câtă dreptate am!”

În 1875 Ștefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității și numit director al Școlii de Arte și Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia.

În timpul Războiului de Independență (1877-1878) Veronica a fost soră de caritate, a făcut parte din Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor.

Profesorul Ștefan Micle moare la 4 august 1879.

girl-fantasy-wallpapers

Veronica și Eminescu 

Marea dragoste care o va lega de Mihai Eminescu a început în 1872, în cursul călătoriei pe care o face Veronica Micle la Viena. Tânăra doamnă blondă, cu părul foarte lung, ridicat într-un coc din care scăpau două șuvițe, atrăgea atenția imediat. Naturalețea ei dovedea inteligență, știa să fie spirituală cu grație. Fotografia din 1868 fixează privirea tristă, melancolică, a Veronicăi Micle.

La Viena, Eminescu o conduce prin parcuri și muzee, pe bulevarde, în împrejurimi. Poetul care o impresionase în paginile “Convorbirilor literare” devenea acum, treptat, idolul de-o viață.

“M-am gândit cu drag la tine până nu te-am cunoscut,/ Te știam numai din nume, de nu te-aș mai fi știut!/ Și-am dorit să pot odată să te văd pe tine eu,/ Să-ți închin a mea viață, să te fac idolul meu”, scria Veronica în poezia ”M-am gândit…” (1883). Portretul Veronicăi domină lirica de dragoste eminesciană a anilor 1874-1877, numită de unii istorici literari “perioada veroniană”. Veronica e “floarea albastră”, “floarea albă de cireș”, “liana”, “copilul cu păr bălai” etc. Mitul “îngerului blond” se născuse.

La 1 septembrie 1874, Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași.

Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultoasă. În această perioadă, Eminescu se afla constant în casa familiei Micle, la seratele literare ale Veronicăi. Femeile nu erau acceptate la ședințele “Junimii”, chiar dacă publicau în “Convorbiri literare”, unde Veronica Micle tipărește, relativ frecvent, începând cu numărul din 1 decembrie 1875. Sunt ani de stabilitate materială, dar melancolia romantică rămâne starea dominantă a poetei.

Eminescu a recunoscut de nenumărate ori în scrisorile și poeziile sale influența deosebită pe care Veronica a avut-o asupra sa.

În ciorna scrisorii de condoleanțe la moartea lui Ștefan Micle, el scrie: ”viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”. În poezia ”Lumea îmi părea o cifră” mărturisește că până când a întâlnit-o ”n-aveam scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”, pentru ca după aceea ”începusem s-am în lume ceva ce plătea mai mult decât lumea”.

Eminescu hotărăște să se mute la București în octombrie 1877.

După moartea soțului său, în 1879, Veronica se va muta la București, pentru a fi mai aproape de marele poet. În perioada următoare, din noiembrie 1879 până în aprilie 1880 ei încearcă să-și întemeieze un cămin, fără să reușească, unul dintre motive fiind lipsa mijloacelor materiale cu care să-și poată asigura un trai decent.

Așa cum scrie Octav Minar, biograful Veronicăi, urmează zece ani grei, deprimanți. Situația materială a Veronicăi se înrăutățește vizibil, pensia de urmaș nu e aprobată decât târziu, după mulți ani. Odată cu declanșarea bolii lui Eminescu, în 1883, începe un veritabil calvar. Iarna 1883-1884, cu relativa însănătoșire a lui Eminescu, îi readuce pe Veronica și poet în Copou, pe urmele de odinioară. În 1886 Veronica locuiește la București, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservator. Cealaltă fiică urmează cariera tatălui său și devine profesoară de fizică.

Veronica donează casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec.

Face demersuri pentru a obține o bursă în străinătate pentru Valeria, care va studia la Paris. În 1887, primul exemplar al volumului de ”Poezii” (Editura Ig. Haimann) este trimis lui Eminescu, cu dedicația: “Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o mărturisire de neștearsă dragoste, București, 6 februarie 1887”.

În aprilie 1888, se duce de două ori la Botoșani, stăruind pe lângă Eminescu s-o urmeze la București, pentru un tratament mai bun. La sfârșitul anului, Veronica Micle e din nou la Botoșani, lângă poetul bolnav.

La 10 aprilie 1889, când evoluția bolii se dovedea ireversibilă, Veronica îi răspunde lui A.C. Cuza, care se interesa de starea sănătății poetului: “Lumea m-a acuzat de lipsă de simțire și de umanitate față de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieții sale intelectuale. Și așa sunt fără nici o lege și fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puțin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în ființa lui Eminescu”.

Moartea poetului, la 15 iunie 1889, o găsește pe Veronica în București, scriind chiar în acea zi, printr-o fatală coincidență, poezia “Raze de luna”.

Ea apare în cotidianul “România” din 20 iunie, în încheierea reportajului funeraliilor lui Eminescu. Un ziar din Transilvania scria că la slujba de înmormântare a lui Eminescu, oficiată la Biserica Sf. Gheorghe, o doamnă din Moldova așeza pe pieptul poetului o cunună de flori de “nu-mă-uita”. Doamna era Veronica Micle.

După moartea lui Mihai Eminescu, la 15 iunie 1889, se retrage la Mânăstirea Văratec din județul Neamț.

Aici, alcătuiește un album intitulat ”Dragoste și Poezie”, în care transcrie versuri proprii sau unele din poeziile lui Eminescu, ce i-au fost dedicate.

08031231-494594449

A murit în același an, în noaptea de 3 spre 4 august, în casa cu etaj a maicii Fevronia Sârbu.

Pusese capăt unei vieți de 39 de ani, pe care însăși Veronica o definea “o complicare ciudată de întâmplări, de fericiri care nu m-au fericit”. Chemat urgent de la Iași, doctorul Taussig explica decesul printr-o fulgeratoare congestie cerebrală, după ingerarea unei sticluțe cu arsenic.

 În cadența eminesciană care îi marchează întreaga poezie, Veronica Micle scria într-un poem neterminat, datat 1 august: “O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie și curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos… Să dorm,/ Să dorm pe veci.” La 6 august 1889, a fost înmormântată lângă bisericuța ”Sfântul Ioan” din curtea mânăstirii Văratec.

Casa din Târgu Neamț în care Veronica Micle și-a petrecut o mare parte a vieții a devenit, în timp, Casa memorială ”Veronica Micle”.

Casa a fost construită în 1834. Casa memorială a fost declarată, 100 de ani mai târziu, în 1934, monument istoric. In 1984 fiind redată circuitului turistic. Din 1998, în partea stângă a casei se află o statuie cu bustul poetei, realizată, în bronz, de sculptorul Damian-Ioan Popa.

În 2000, ”Anul internațional Mihai Eminescu”, cultura română a avut parte de o importantă restituire documentară prin apariția volumului ”Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit”, care cuprinde corespondența inedită dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, între anii 1879-1883. Ediția, alcătuită de Christina Zarifopol-Illias, conține reproduceri color ale scrisorilor celor doi.

 Sursa: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here