Locuri sacre – vasul de la Oseberg

0
552
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Vasul de la Oseberg

„De-acum au dus-o la vapor. Aici ea şi-a scos cele două brăţări ce le purta şi le-a dat bătrînei numită îngerul Morţii, cea care urma să-i ia viaţa…”

Oseberg Vikingii sau „Oamenii Nordului”

Când pătrunzi în muzeul maritim al Vikingilor dc lângă Oslo, capitala Norvegiei şi vezi corabia suplă, dezgropată dintr-un tumul aflat la Oseberg, la 60 de kilometri sud de capitală, realizezi într-o clipă forţa şi frumuseţea navelor care au făcut din epoca vikingilor (800-1100 d.Hr.) una dintre cele mai extraordinare perioade din istoria Europei. Lungă dc 22 de metri, cu o lăţime dc 5 metri şi adâncă de 1,60 metri, lucrată din stejar şi împodobită cu sculpturi sofisticate, corabia dc la Osebcrg străbătea odinioară mările îngheţate din Nord, cu prora înălţându-sc din valurile înspumate ca un dragon de mare.

Vikingii sau „Oamenii Nordului” vechii locuitori din Norvegia, Suedia şi Danemarca erau în acelaşi timp ţărani harnici, descoperitori dc pământuri, poeţi, negustori dc sclavi, aprigi luptători şi asediatori de cetăţi. începând cu anul 800, timp de aproape trei secole au terorizat Europa occidentală.

Corabia de la Oseberg

Puterea lor maritimă se baza pe langskip, corabia lungă, mândria flotei lor.Dotată cu o pânză trainică dreptunghiulară şi cu un şir de rame, corabia era rapidă şi uşor de manevrat; pescajul mic îi permitea să urce în susul râurilor, astfel încât războinicii vikingi puteau să atace oraşe din nordul continentului, precum Paris sau Londra. Corabia avea un rol esenţial în viaţa vikingilor şi unul la fel de important în ritualurile lor de înmormântare. Deşi acestea variază de la o regiune la alta, corabia apare în chip de ultim loc de odihnă al celor morţi, fie că este autentică sau simbolică, mare sau mică, îngropată sau încinerată.

Corabia de la Oseberg restaurată în întreaga sa splendoare, aflată la Muzeul Maritim al Vikingilor, are o lungime de 22 m şi este veche de 1200 de ani. Acest „ dragon al mărilor” cu pânze şi vâsle a fost folosit pentru înmormântarea unei femei, posibil o regină a vikingilor.

capCapul ameninţător al unui Iragon, sculptat pe un stâlp de emn găsit pe corabia de la Oseberg, simbolizează parcă dârzenia spiritului vikingilor. Măiestria şi minuţiozitatea ucrăturii i-au făcut pe cercetători să-l numească pe uitorul necunoscut “academicianul”.

In Danemarca, mormintele sunt marcate de pietre aşezate vertical în formă de corabie.

Ȋn unele din aceste ritualuri se foloseau corăbii adevărate, care erau îngropate în tumuli, cum este cazul celor de la Oseberg şi de lângă Gokstad. Ȋn alte părţi, ca de exemplu pe insula Gotland din largul coastelor Suediei sau la Lindholm Hoje, în Danemarca, mormintele sunt marcate de pietre aşezate vertical în formă de corabie. Unele din aceste ambarcaţiuni funerare erau arse înainte de a fi îngropate, altele rămâneau intacte şi erau încărcate cu bunuri pe care omul urma să le ia cu el în lumea de dincolo.

Corabia de la Oseberg a fost scoasă la lumină în anul 1904, când fermierii din regiune au săpat pe o movilă acoperită cu iarbă, înaltă de 6,50 metri şi cu diametrul de 36 metri, ce se înălţa pe câmpie lângă un râu. Ştirea despre un posibil tumul cu corabie a ajuns la Gabriel Gustafsson, directorul Muzeului de Arheologie din Oslo, în 8 august, tocmai când acesta îşi serba a 50-a aniversare. El a început neîntârziat săpături preliminare.

Spre surprinderea sa a găsit nu numai o minunată corabie veche de peste 1000 de ani, dar şi o multitudine de obiecte funerare, multe dintre ele măiestrit lucrate. In vara următoare, cu o echipă formată dintr-un botanist, un inginer, un geolog, artişti şi fotografi, el a început săpăturile propriu-zise.

Camera mortuara

În ciuda faptului că jefuitorii pătrunseseră în mormânt în evul mediu, lutul vineţiu şi turba care acopereau corabia făcuseră ca aceasta împreună cu bunurile pe care le conţinea, să se păstreze deosebit de bine. S-au găsit nuci, grâu şi o ladă cu mere pădureţe, precum şi cea mai mare colecţie de obiecte de lemn găsite vreodată într-un mormânt viking. Printre acestea se numărau un car cu patru roţi, solid, cioplit cu multă măiestrie, găleţi, butoaie, paturi, sănii, sipete, lăzi şi un scaun. Cele mai interesante obiecte erau nişte stâlpi de lemn sculptaţi la un capăt sculptat în chip de capete de animale care îşi arătau colţii.

La pupa corăbiei, într-o cameră mortuară, s-au găsit rămăşiţele pământeşti a două persoane, împreună cu perne, pături şi plăpumi. Era vorba despre scheletele a două femei, una mai în vârstă, cealalată având între 25-30 de ani. Intrucât jefuitorii se ocupaseră mai mult de aceasta din urmă, lucru evident după starea în care se afla scheletul, istoricii au considerat că ea era persoana de viţă nobilă, probabil de neam regesc, pentru care fusese construit acest splendid mormânt. ,

norvegia 2Trupul era aşezat pe vas împreună cu fructe, carne, pâine, băutură şi arme.

Unii sunt de părere că ea ar putea fi regina Asa, bunica lui Harald cel cu Păr Frumos, care la sfârşitul secolului al IX-lea stăpânea cea mai mare parte din teritoriul Norvegiei. în acest caz, femeia în vârstă era probabil servitoarea ei, care o însoţea pe regină în lumea de dincolo. Din mărturiile arheologice nu poate fi dedus ritualul de înmormântare urmat la Oseberg, însă se poate ca acesta să fie similar celui descris în secolul al X-lea de un diplomat arab Ibn Fadlan care a asistat la o astfel de ceremonie într-o comunitate de colonişti vikingi de pe fluviul Volga, în sudul Rusiei, în 922. Conform relatărilor sale, corabia răposatului era trasă pe mal şi pregătită să primească trupul neînsufleţit. Acesta era luat din mormântul provizoriu şi îmbrăcat în veşminte funerare speciale. Trupul era aşezat pe vas împreună cu fructe, carne, pâine, băutură şi arme.

Una din sclavele mortului era apoi sacrificată pe corabie de o bătrână numită „îngerul morţii”, în timp ce bărbaţii băteau în scuturi ca să acopere ţipetele. Apoi corăbiei i se dădea foc cu tăciuni aprinşi, vântul puternic înteţea flăcările, iar vasul împreună cu pasagerii lui erau transformaţi rapid în cenuşă.

Nu se cunoaşte nimic sigur în legătură cu credinţa vikingilor despre viaţa de apoi.

Deşi corabia de la Oseberg a fost găsită întreagă ea era, ca şi în cazul prezentat mai înainte, încărcată cu provizii şi avea doi ocupanţi, unul probabil în serviciul celuilalt. Vasul de la Oseberg, construit se pare în jurul anului 800, fusese reparat şi prevăzut cu o cârmă nouă şi cu 15 perechi de vâsle din pin, chiar înainte de a fi îngropat după 50 de ani de la construirea sa.

Este posibil să fie vorba de o reparaţie capitală făcută tocmai în vederea ultimului voiaj spre lumea de dincolo. Nu se cunoaşte nimic sigur în legătură cu credinţa vikingilor despre viaţa de apoi. Dar preponderenţa mormintelor cu corăbii, precum şi a celor cu căruţe şi cai, sugerează faptul că în viziunea lor,moartea era prima etapă a unei călătorii spre o altă lume. Pentru eroii vikingi care muriseră în bătălie, această lume era Valhalla, un lăcaş aflat în puterea zeului suprem Odin, care prezida acolo un ospăţ fară sfârşit.

Corabia de la Oseberg era însă amarată de o piatră, ceea ce sugerează, spun unii istorici, că în loc de a pleca în voiaj spre lumea de dincolo, mortul aştepta la bordul navei ancorate în siguranţă, o viitoare zi a reînvierii. într-un fel, o dată cu ieşirea la lumină a corăbiei în urma săpăturilor arheologice ale lui Gustafsson, este exact ceea ce s-a întâmplat.

norvegia 3  Vikingii morţi luau cu ei în lumea de dincolo topoare şi suliţe.

Această reconstituire modern prezintă corabia de la Oseberg lansată la apă. Descrisă de poeţii vikingi drept „ un armăsar cu vâsle ” sau „ un bizon care străbate oceanul” corabia era pentru vikingi o armă de temut.

După cum nota un calugăr irlandez din secolul al LX-lea pe marginea manuscrisului său, numai vremea părea să poată opri un atac al vikingilor. „ Vântul suflă puternic în această seară, biciuind valurile înspumate; n-am de ce să mă tem că vikingii ar putea să traverseze până la ţărmul nostru “.

norvegia 4Printre obiectele îngropate alături de cele două schelete pe corabia de la Oseberg se numără şi o sabie cu două tăişuri, al cărei mâner se vede în imagine. Vikingii morţi mai luau cu ei în lumea de dincolo topoare şi suliţe.

Exploratorii vikingi au atins chiar şi coastele Americii de Nord…

Între secolele VIII-XI, în contextul unui puseu de energie fără precedent, vikingii s-au revărsat către ţările străine. Pentru aceşti feroce luptători maritimi ai nordului, marea era un pod care îi lega de Europa creştină dar şi de alte tărâmuri mult mai îndepărtate. Motivele lor erau diverse. Unii s-au dedat la jafuri sălbatice, săltând uneori prada chiar din mănăstiri lipsite de apărare sau alte lăcaşuri creştine.

Alţii păreau a fi mai – preocupaţi de comerţ, gata să ofere la schimb sclavii, blănurile, fildeşul de morsă, peştele sărat sau pieile de focă. Unii dintre ei au găsit locuri unde să se stabilească, cum ar fi Islanda, Groenlanda, insulele Scoţiei sau o parte din nordvestul Franţei care a fost cedată navigatorilor din nord în 911 şi care de atunci este cunoscută sub numele de Normandia. Exploratorii vikingi au atins chiar şi coastele Americii de Nord, pe la sfârşitul secolului al X-lea, adică cu sute de ani înainte să „descopere” Lumea Nouă Cristofor Columb .

Datorită vaselor extrem de suple vikingii au fost în măsură să utilizeze reţeaua europeană de râuri pentru a pătrunde adânc în interiorul continentului. Au navigat inclusiv pe Loire, Sena sau Rin. Vikingii suedezi au traversat şi Baltica către Rusia, comerţul purtându-i până la Marea Caspică. Pe traseu ei au întemeiat comunităţi puternice în oraşele Novgorod şi Kiev. Unii vikingi au ajuns la Constantinopol unde s-au angajat mercenari iar la un moment dat au constituit Garda Varegiană – garda de corp a împăratului Bizanţului.

 Locuri sacre, Atlas, James Harpur

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here