Vasile Andru – Terapia destinului

Vasile Andru – Terapia destinului.

O disciplină a bunei sorți.

În volumul anterior şi îngemănat cu acesta, Viaţă şi semn (1989,1993,2005), avansam o promisiune şi un avertisment: nimeni nu moare de moarte bună, ci de cumul de erori. Omul este făcut pentru realizare şi longevitate. El este „programat” natural pentru o viaţă de peste 100 de ani; capacitatea celulelor de a se multiplica s-ar epuiza spre 120 de ani! Dar omul ratează aceste premise cantitative şi calitative ale fiinţei. El trăieşte puţin, adică sub programul său natural; el nu ştie să-si dezvăluie calităţile de excepţie. însumarea erorilor mici și mari, de fiecare zi, scurtează viața și o întunecă.

Pentru mulţi, viața este un cumul de erori.

Erori neştiute, abateri imperceptibile de la legea naturală sau de la legea revelată, contrarieri ale dreptei naturi. Erori în aparenţă banale, cum ar fi eroarea de a fi mâhnit, care este o agresiune împotriva ta însuţi şi care îţi înjumătăţeşte puterile. Sau conflictele cu sine, cu semenul, cu spaţiul, cu sacrul – şi toate ne strică viaţa. Prin cumul, erorile însumează o cifră mare si omul moare înainte de vreme sau decade înainte de a muri.
Dar există si inversul acestei situaţii. Există si cumul de soartă bună. Omul este în stare să adune nu doar greşeli, ci şi noroc (termen folcloric, parţial sinonim cu „har”).

Oare ar putea fi controlat procesul acumulării de soartă bună? întrebam în Viață și semn.

În cartea de faţă adăugăm noi răspunsuri şi sugestii la îndreptarea vieţii. Cum să dizolvi negativitatea din soartă, acumulată în nelimitarea existenţei tale. Cum să restaurezi firea ta genuină.
Spunem: Norocul are forma minţii. Dar mintea ce formă are? Ea are forma chipurilor pe care le evocăm. Operaţiunea cu chipuri ne menţine în mecanica gândirii. Numele divine, concentrarea, isihia – sunt forme bune, prin ele se face trecerea de la grosier la subtil, de la eroare la şansă. Recunoştinţa este o formă care te înrudeşte cu zeii. Dacă dai minţii forme bune, ritmic şi stăruitor, atragi circumstanţe favorabile ţie. Pe aceasta se sprijină ştiinţa bunei sorţi.

Cartea de faţă are un aspect practic, ea propune o lucrare cu sine.

Am împărţit-o în trei părţi: Iniţierea, Asceza, Realizarea. Sunt chiar etapele lucrului cu sine. Lucrul începe prin scoaterea minţii din mecanica ei zilnică, extinzând spontan puterea sa. Asceză, în greceşte, înseamnă practică. Noi traducem prin „practica bunei sorţi”. Realizarea survine fie după o zi, fie după o viaţă.
Cartea aceasta nu-i un manual. Ea jalonează doar drumul. Este multă oralitate: însemnări de practică. Multe din capitolele cărţii au rezultat din practică, în timpul îndrumării Grupului de Optimizare umană. De mai bine de zece ani, funcţionează un astfel de grup şi sute de persoane au frecventat, asiduu sau episodic, programul său în Bucureşti, prin întâlniri periodice, prin stagii şi micro-stagii. Primele dezbateri despre destin şi optimizare le-am susţinut la Sibiu, din 1985. Au urmat la Cluj, Timişoara, Iaşi. Din 1990, ele au coerenţă şi regularitate.

Se poate spune că în aceşti ani e timpul unei deşteptări sapienţiale.

Cu ani în urmă, în 1980, semnalam un aspect al civilizaţiei actuale: „deşteptarea filologică”. Adică extensia textului la toate nivelurile vieţii, de la talpă până la vârful piramidei; acapararea textului de către puterea politică pentru legitimizarea autorităţii uzurpante. Apoi, la final de mileniu, observam că suntem în plin proces al „deşteptării sapienţiale”: extinderea interesului pentru armonizarea fiinţei si buna folosire a vieţii.
Aceste suite de însemnări, spuneam, se nasc din ceea ce am numit conferinţe-atelier, sau seminarii-atelier. Exerciţiul este nelipsit, iar cuvintele nu sunt teorii, ci parte dintr-o experienţă. Nu sunt prelegeri filosofice, ci însoţesc o lucrare.

Una şi aceeaşi temă a fost expusă de mai multe ori, succesiv.

Evident, expozeul oral avea variaţiuni, în funcţie de inspiraţia zilei şi de situaţiile apărute. Aşa se explică diferenţele care există între stenogramele publicate în reviste şi versiunea finală publicată în acest volum. Exerciţiile care însoţeau expunerea, fireşte, nu pot fi „povestite”, ele sunt experienţe. Dar schiţez cadrul lor, paradigma. În loc de dezvoltări ample, sunt mai profitabile propoziţiile-releu.
După alcătuirea acestei cărţi, mai rămân o cantitate mare de notaţii şi stenograme, care ar adăuga sugestii, nuanţe, dezvoltări la tabloul propus de sumarul cărţii. Ele nu vor schimba tabloul de bază, atunci când vor fi publicate. Tema aceasta poate spori circular, prin adăugarea de date şi cazuri şi argumente la nucleul stabilit aici. În acest sens, cartea rămâne deschisă.

Există o disciplină a bunei sorţi? În ce constă ea, de unde îşi ia materia?

Apropiindu-ne de esenţa practicilor iniţiatice şi sapienţiale străvechi, vedem că ele au o latură terapeutică şi una iluminatorie. Demersul nostru se sprijină pe datele milenare, derivând din ele nu o căutare a supraputerii, ci o disciplină a ameliorării fiinţei.
În tradiţie, orice discuţie despre destin a folosit un limbaj în bună parte hermetic. Elementul supranatural era adesea invocat. Partea de enigmă, de învăluire, de sugestii esoterice era predominantă. Este lesne de înţeles de ce: factorii care determină destinul vin din depărtări neştiute şi din părţi neştiute, din adâncul lumii şi al timpului.

O iniţiere în tema destinului este o iniţiere în corpul nevăzut, în lumea nevăzută cu care ne intersectăm.

Având în vedere acest aspect obscur şi tăinuit, s-au vehiculat, şi se mai vehiculează, multe fabulaţii şi fantazări despre controlul destinului.
Vreau să folosesc un limbaj nepretenţios, deşi materia este foarte pretenţioasă. Aş vrea să vorbesc simplu. Să intimizez necunoscutul, să-l fac apropiat omului, locuibil. Iar când hermetismul nu poate fi ocolit, să-l abordez cu măsură.
Vom păstra nota de realism, stabilind o relaţie corectă cu lumea nevăzută, sau „lumea potenţială”. Cea mai corectă relaţie cu lumea nevăzută este gândirea pozitivă.

Lumea nevăzută a fascinat mereu pe om. Ce raporturi avem cu ea? Cât depindem de ea?

Cât de liberi putem fi? Unde sunt laboratoarele ei: în abisul subconştient, sau într-un posibil univers paralel? Păzitorii vieţii, tăietorii vieţii (adică, în limbaj ritualistic, îngerii şi demonii) sunt făcuţi prin gândul nostru sau sunt mobilizaţi şi aduşi de gândul nostru?
Relaţia noastră cu lumea potenţială implică o mare doză de necunoscut. Nu ştim încă precis câte forme şi cât viitor vin dinspre ea. Dar ceea ce cunoaştem precis este că fortificarea minţii şi claritatea şi extensia conştiinţei ne permit un ascendent asupra acestei lumi. Ei, locuitorii acestei lumi potenţiale, chemaţi sau întrupaţi de întâmplarea gândirii noastre, negociază cu noi. Arta de a negocia cu lumea nevăzută este arta bunei sorţi.

Ştim bine, aşadar, doar un lucru: modul de a stabili un raport corect cu lumea potenţială este întărirea gândirii pozitive.

Purificarea şi extinderea conştiinţei fac ca această relaţie să fie controlată de om. El va mobiliza de acolo sau orin acolo elemente necesare vieţii si armoniei sale. Va contracara tăietorii vieţii, îşi va asocia păstrătorii vieţii.
Terapia destinului începe cu analiza destinului. Aşadar, bună parte a volumului oferă repere pentru o analiză. Am sistematizat trei categorii de factori care determină „alegerile” în destin, a) Factori de dinaintea naşterii noastre – ereditari, genetici, cauzali – un palier impresionant, greu de controlat; dar determinant, cu mari răsfrângeri asupra destinului personal, b) Factori din timpul primei copilării, din perioada identificării orale, anale şi genitale, conflicte a căror cheie s-a pierdut; palier accesibil şi vindecabil, c) Factori actuali: partea văzută, reperabilă, deci mai lesne controlabilă, a aisbergului sorţii.
Pentru demersul nostru, folosim două noţiuni: „Terapia destinului” şi „ Cumul de soartă bună”.

Ele sunt parţial sinonime, dar au şi câteva note distincte. Prima noţiune, terapia destinului, presupune o acţiune sistematică, având repere precise, reguli, program, exerciţii.

Terapia destinului este o disciplină şi o căutare sistematică, specializată, îndrumată, desprinsă de cotidian, practicată într-un cadru anume.
„Cumul de soartă bună” implică un autocontrol şi o practică a binelui, nedesprinse de cotidian, ci în lume. Păstrând toate angajările tale familiale, profesionale, sociale. Dar adoptând o atitudine mentală nouă, îmbunătăţind imaginea de sine, consolidând gândirea pozitivă. Asta începe cu interiorizarea legii revelate; şi instinctele nu mai au izbucniri stihiale, dreapta natură nu mai e contrariată. Deşi practicat în lume, cumulul de soartă bună presupune disciplină, legătură cu un îndrumător şi cu o ambianţă, care să prevină tendinţa căzătoare a firii. Nicio sporire nu se face fără ascultare şi făgăduinţă.
Astăzi vedem sporind categoria căutătorilor de înţelepciune, practicieni ai armoniei. Cartea aceasta le este dedicată.

Vasile Andru – Terapia destinului