Calităţile terapeutice ale vâscului. Ce afecţiuni tratează încă din timpuri străvechi

0
290

VâsculVâscul, planta simbol al sărbătorilor de iarnă, are calităţi terapeutice cunoscute încă din timpuri străvechi. Ajută în lupta împotriva cancerului, e bun pentru tratarea afecţiunilor vasculare, dar şi pentru boli ale sistemului nervos, precum epilepsia ori isteria sau pentru ameliorarea unor afecţiuni respiratorii.

Atenţie, vâscul nu se administrează copiilor şi preparatele din acesta nu se recomandă femeilor însărcinate.

Vâscul, (Viscum album) cunoscut la noi şi sub denumirea de stoletnic, vâsc-de-păr, vâsc-de-brad, este o plantă parazit, veşnic verde, folosită şi ca plantă de leac pentru echilibrarea tensiunii. Vâscul se dezvoltă şi trăieşte în copaci, în plop, salcie, mesteacăn, stejar, păducel şi chiar în pomii fructiferi.

În scop terapeutic, de la vâsc se folosesc numai frunzele, bobiţele fiind considerate toxice. Calitatile terapeutice ale vâscului au fost cunoscute încă din timpuri străvechi, ştiinţa modernă nefăcând altceva decât să confirme ceea ce deja se ştia demult.

Astfel, vascul este folosit pentru tratarea afecţiunilor vasculare, dar şi pentru boli ale sistemului nervos, precum epilepsia ori isteria. În medicina populară, el este folosit şi pentru ameliorarea unor afecţiuni respiratorii precum astmul bronşic, tusea şi bronşita.

Încă din 1920, vâscul a fost de testat în tratarea mai multor tipuri de cancer. Pentru persoanele care fac tratamente pentru cancer planta este adesea folosită ca  terapie complementară. În Europa, preparatele de vâsc sunt prescrise în mod regulat pentru diferite tipuri de cancer. S-a dovedit că extractul din vâsc are proprietăți anticancerigene.

Se spune că extractul de vasc îmbunătățește funcția sistemului imunitar, care creste productia de celule. Atunci când se folosește ca terapie pentru cancer, extractul se administrează prin injecție subcutanată, intravenoasă sau direct în tumoră.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here