Smerenia – Predica întâi la Duminica vameşului şi a fariseului (1965)

0
436

Vameşul şi fariseul.Vameşul şi fariseul.

Astăzi începe Postul Paştelui – postul sufletului, mai înainte de a intra în postul trupului. Aceasta înseamnă postul Paştelui: postul este puterea care înviază sufletul din morţi şi trupul din morţi. Ce tărie, ce putere! Păcatul cufundă sufletul în moarte, iar postul, această sfântă virtute evanghelică, îl înviază din morţi. Există a-tot-păcatul, există şi a-tot-virtutea: a-tot-păcatul este mândria, a-tot-virtutea – acesta este postul.

Aceasta ne-o spune Sfânta Evanghelie de astăzi – minunata Bună-Vestire.

Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, snnd, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să şi-i ridice către Cer, ci-şi bătea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce Creşte pe sine se va înălţa (Luca 18,10-14).

Iată veştile cele bune, dar şi înfricoşătoare. În templu, în biserica sufletului deschisă înaintea lui Dumnezeu, stă la rugăciune fariseul; şi-a deschis sufletul său lui Dumnezeu, are multe fapte bune în viaţă, nu este adulter, nu este tâlhar, nu este jefuitor, nu este nedrept. Adică, a ţinut legea lui Dumnezeu. Şi iată cum îl conduce Mântuitorul din biserică: nu a plecat îndreptat la casa sa. Unde sunt aceste fapte bune ale sale, ce s-a întâmplat cu ele? Legea a împlinit-o, poruncile dumnezeieşti le-a ţinut, şi iată, a pierit! Şi-a pierdut sufletul. Mândria – iată ucigaşul său, iată prin ce s-au nimicit toate faptele sale, prin ce s-a distrus toată viaţa sa.

Vai, şi-a câştigat iadul, iar Raiul l-a pierdut, împărăţia Cerurilor a pierdut-o.

L-a pierdut pe Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta? Dacă există a-tot-păcatul, atunci mândria este a-tot-păcatul. Amintiţi-vă, înainte de toate, de îngerul Lucifer, cel mai sfânt înger al lui Dumnezeu, purtător de lumină, pe care mândria l-a preschimbat în satana, în diavol (Luca 10,18). Şi iată că mândria l-a preschimbat şi pe nefericitul fariseu în omul – diavol. Căci dacă mândria este în stare să preschimbe Heruvimii şi Serafimii in diavoli, cum nu ar fi în stare să preschimbe omul în diavol cu chip de om.

Dacă voim să ne cercetăm cu atenţie sufletul, dacă nu ne risipim cu sufletul în biserică atunci când stăm la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, vom vedea haosul din sufletele noastre, vom vedea nenumărate aspecte ale păcatului, toate păcatele în care se îmbracă mânia demonică. Ce ne mai rămâne nouă de făcut, decât lupta pe viaţă şi moarte cu balaurul, care se numeşte mândrie, orgoliu. Luptă şi ziua, şi noaptea. Armele ni le dăruieşte Domnul Hristos.

Arma împotriva mândriei este smerenia, pe aceea Domnul a aşezat smerenia ca virtutea de căpătâi a vieţuirii celei noi, a Noului Legământ, ca cea dintâi virtute a Bisericii lui Hristos, ca o temelie pe care se zidesc toate celelalte virtuţi, întreaga viaţă a creştinului şi în această lume şi în cea de dincolo. Temelia pe care se zideşte casa cea de veci a făpturii noastre omeneşti. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Matei 5, 3). Iată, aceasta este smerenia pe care a aşezat-o Domnul la temelia noii vieţi morale, a existenţei noastre celei de pe pământ şi din Ceruri.

Cine sunt săracii cu duhul?

Sunt oamenii smeriţi care simt că sufletul nostru omenesc este sărac lipit pământului înaintea Duhului lui Dumnezeu. Că sufletul nostru este mereu sărac, că trebuie să se îndumnezeiască prin Duhul Sfânt, să se împlinească, să se desăvârşească. De aceea Sfinţii lui Hristos, de aceea înşişi Sfinţii Apostoli simt permanent că sunt desăvârşiţi, că sunt oameni sărmani. Sfinţii se numesc de obicei pe ei înşişi cei mai săraci dintre oameni, cei mai păcătoşi dintre oameni. Duhul smereniei evanghelice pătrunde întregul lor suflet, în toată fiinţa lor, căci ei ştiu că omul în această lume poate rămâne în Evanghelia lui Hristos, în vieţuire sfântă numai prin smerenie. Creştinul nu îngăduie ca mândria să-i intre în suflet, să se preumble în voie, să acopere temelia fiinţei sale. Însă şi dacă intră, există pocăinţa. Important este să-ţi umpli sufletul mereu cu smerenie, care este putere dumnezeiască.

Smerenia este puterea dumnezeiască care scoate tot ceea ce este mândru în noi, scoate orice păcat, orice patimă, până ce o nimiceşte în totalitate. Şi noi dobândim acea odihnă a sufletului despre care vorbeşte Mântuitorul: Veniţi la Mine toti cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Matei 11, 28-29).

Odihnă sufletelor noastre… De aceasta duce lipsă omul astăzi, noul om modem european, şi noi toţi.

Nu există mai mare putere decât smerenia. Iată, smerenia îi înapoiază omului Raiul, îi înapoiază omului împărăţia Cerurilor. Nu numai atât, ci îi şi dăruieşte împărăţia Cerurilor. Aceasta înseamnă cuvintele Mântuitorului: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor. Iată, încă de aici de pe pământ, dacă ai smerenie evanghelică, ai împărăţia Cerurilor. Ce fel de putere, ce putere dumnezeiască se ascunde în această sfântă virtute a lui Hristos, în această sfântă virtute evanghelică?

A ta este împărăţia Cerurilor atunci când te smereşti.

Până atunci ce fel de împărăţie este întru tine. Dacă păcatul împărăţeşte în tine, păcat după păcat creează iadul, şi atunci ce porţi în tine? Iadul, întregi iad. De aceea, ia aminte la fiecare păcat, chiar şi cel mai mic, cum tulbură sufletul, tulbură inima. Dacă nu eşti aşezat, dacă l-ai săvârşit astăzi, noaptea îţi este neliniştită; dacă nu l-ai mărturisit, nu numai noaptea, ci şi ziua de mâine şi de poimâine şi toate zilele, până când îl vei spovedi, sunt lipsite de linişte şi pline de o anume teamă lăuntrică, de un oarecare tremur.

Într-o zi Sfântul nevoitor, Macarie cel Mare, s-a întâlnit pe drum cu un diavol, care i s-a arătat purtând tigvuliţe ademenitoare. „Unde mergi?”, l-a întrebat Sfântul Macarie. „În lăcaşul tău”, a spus diavolul. „Ce faci acolo?” „Mă duc să dau de mâncare fraţilor.” „Îmi este uşor, a spus el, cu fraţii tăi, cu cei mai mulţi dintre ei. Dar mi-e greu să mă lupt cu tine.”. „Şi de ce?” îl întreabă Sfântul Macarie. „De ce? Tu posteşti, eu nu mănânc niciodată; tu priveghezi, eu nu dorm niciodată; eu sunt mai puternic decât tine întotdeauna. Dar este un singur lucru cu care mă biruieşti.” „Care este acela?” „Acela este smerenia ta.” Această biruinţă ne-o dăruieşte Domnul Hristos.

Mântuitorul spune: Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Luca 18, 14).

Oricine… şi eu, şi tu, şi oricare dintre noi. Domnul, în Biserica Sa, stă la dispoziţia oricui. De voia ta depinde să-L îmbrăţişezi şi să-L primeşti. De voia ta depinde dacă vei alunga din inima ta mândria şi o vei umple de smerenia lui Hristos. Dacă nu voieşti, Domnul nu te forţează. Dacă nu vrei, nu se va întâmpla nimic. Aceasta înseamnă să alegi iadul, să alegi viaţa veşnică în chinurile iadului. Ai optat pentru stăpânul tău, pentru veşnicul tău stăpânitor – pentru cine? (pentru diavol, pentru satana, dumnezeul mândriei, Dumnezeu mincinos!) Mândria este dumnezeul acestei lumi – cuvinte înfricoşătoare, dar adevărate.

In Duminica de astăzi a vameşul şi a fariseul ne dau învăţătura, învăţătura nemuririi, ne dăruieşte învierea care ne înviază din toti morţii.

Cine este învăţătorul nostru? Vameşul pocăit. Iată învăţătorul, îndrumătorul nostru în Marele Post care se află înaintea noastră. Ne arată calea prin pulberea păcatelor şi a ispitelor şi ne călăuzeşte spre Hristos cel înviat, el, smeritul vameş pocăit, el, care prin strigăte disperate şi suspine a grăit întru sine înaintea tuturor lumilor, înaintea lui Dumnezeu: Dumnezeule, Milostiv fii mie păcătosului! Şi noi, din ziua de astăzi şi până la Paşti, să îmbrăţişăm, aşa cum se spune într-o minunată cântare, să îmbrăţişăm suspinele precum vameşul. Fie ca toate suspinele să ne călăuzească în toate zilele până la sfânta şi slăvită înviere a Mântuitorului – până la Paşti.

Ce lucru este cel mai trebuincios ţie, mie, fiecărui om, fiecărei făpturi omeneşti?

Să se smerească înaintea Domnului tuturor lumilor, să se smerească înaintea Domnului Hristos, Care are o nemărginită smerenie dumnezeiască. ÎI va primi pe păcătos, pe pocăit, şi îi va arăta calea mântuirii. Ce este mai lesne decât să strigi ca vameşul: Dumnezeule, Milostiv fii mie păcătosului! Smerenia este calea cea mai scurtă către mântuire, spune Sfântul Varsanufie. Dacă te înfricoşează multele porunci ale Mântuitorului, Evanghelia cu numeroasele porunci: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, rugaţi-vă Domnului pentru aceia care va ocărăsc, vă blestemă, şi alte porunci grele, dacă acestea te înspăimântă, aminteşte-ţi că vei dobândi toate acestea – cum?

Smerenia este mântuirea – vameşul a stat plecat in fata Domnului

Foarte simplu. Smerindu-te înaintea Domnului, spunând neîncetat: „Doamne, eu sunt un nimeni şi un nimic în această lume, Tu eşti tot ce am eu, Tu eşti Raiul meu, Tu eşti Impărăţia Cerească, Tu eşti Viaţa mea veşnică, Adevărul meu veşnic, Dreptatea mea veşnică. Toate acestea mi le dai şi eu sunt al Tău.  Smerenia este mântuirea. Pentru mântuire nu se cere nimic deosebit, nici un fel de mari jertfe materiale, doar un singur lucru: Smeriţi-vă înaintea Domnului Hristos. Şi atunci El ne dăruieşte totul. Cum putem să nu luăm seama şi să nu împlinim poruncile Sale? Dacă nu ne rugăm, dacă stai înaintea Sa nerugându-te Lui. Şi cea mai bună rugăciune, rugăciunea care te mântuieşte negreşit de toate felurile de moarte şi aduce învierea fiecărei făpturi omeneşti, aceasta este rugăciunea pe care vameşul, pocăindu-se a spus: „Dumnezeule, Milostiv fii mie păcătosului”.

Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugăciunile tuturor Sfinţilor Săi, ale tuturor celor care s-au pocăit, ale păcătoşilor care s-au mântuit şi ale tuturor slăviţilor, marilor, luminaţilor Drepţi, să umple sufletele oastre de această smerenie, să călăuzească sufletele noastre cu această smerenie din virtute în virtute, Şi astfel să ne dăruiască Viaţa veşnică şi împărăţia Cerurilor, întru care Minunatul şi Preaslăvitul Domn Hristos împărăţeşte şi stăpâneşte. Lui fie-I slava acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvinte despre veşnicie, predici alese, Cuviosul Iustin de la Celie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here