Valeriana

0
686
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

valerianaNu este de mirare că termenul de afrodiziac ne sugerează o legătură cu Afrodita, zeiţa dragostei şi a frumuseţii întâlnită în mitologia greacă, şi desigur sub alt nume în cea romană şi în cea din Orientul îndepărtat (unde cultului dragostei şi fecundităţii i s-au ridicat temple care dăinuie şi în prezent), încă din protoistoria omenirii au existat preocupări din partea ambelor sexe în a găsi mijloace fizice şi psihice de apropiere şi de realizare a unei vieţi intime cât mai armonioase şi mai sănătoase a cuplului pe plan spiritual şi sexual, în acest domeniu atât de delicat care este sexualitatea, fitoterapia îşi are rolul ei benefic. Se impun câteva precizări legate de această problemă.

În regnul vegetal există numeroase specii de plante care stimulează (excită) sau dimpotrivă inhibă apetitul  sexual.

Sunt plante care acţionează favorabil în cazurile de sterilitate masculină sau femenină. Deşi la aceste persoane nu se descriu iniţial simptome care să traducă existenţa unor disfuncţii hormonale la o mai atentă analiză psihică se pot depista şi pune înevidenţă unele tulburări comportamentale sau stări conflictuale grave, care pot avea ca rezultat disfuncţii ale organelor sexuale.

De aceea în orice încercare de normalizare a funcţiilor sexuale va trebui asociat întotdeauna tratamentul psihoterapeutic cu cel medical. în această direcţie fitoterapia (tradiţională şi modernă) dispune de un mare număr de remedii, dacă nu curative (radicale), măcar cu rol paleativ. Din categoria plantelor sau a substanţelor active extrase din ele, care au capacitatea de a diminua apetitul sexual şi a calma dorinţa fizică exagerată, la ambele sexe şi care se înscriu în grupa speciilor anafrodiziace fac parte: Hameiul, Talpa gâştei,

Valeriana, o ciupercă comestibilă denumită Shiitake, rădăcinile plantei denumită Kanpyo, planta Arcaş (acestea trei din urmă cresc în Japonia şi India). Cu acţiune uşor anafrodiziacă sunt creditate atât de larg utilizatele legume cartofii şi pătlăgelele roşii. Se pare că şi citricile, prin conţinutul lor bogat în vitamina C ar avea asemenea proprietăţi. Deoarece nu ne-am propus să ne ocupăm de toate aceste plante, în articolul de faţă, vom alege pentru exemplificare, Valeriana (Radix Valerianae).

Valeriana este o plantă cunoscută şi la noi în ţară.

Din această familie specia Odolean se găseşte în flora spontană de la noi, dar în mod sporadic. Motiv pentru care s-a recurs la introducerea ei în cultură pentru a se acoperi cerinţele industriei farmaceutice. Partea care se utilizează din plantă o constituie rădăcinile.

Compoziţia chimică a rădăcinilor de Valeriană (Radix Valerianae) este complexă.

In primul rând, se utilizează uleiul esenţial care se formează prin oxidare în timpul uscării rădăcinilor, când se pune în libertate acidul valerianic. Mirosul rădăcinilor uscate este dezagreabil; cu toate acestea, în Evul Mediu se folosea la prepararea unor parfumuri mult apreciate în acele timpuri, folosite probabil pentru a masca alte mirosuri dezagreabile. Uleiul esenţial de Valeriană conţine camfene, pinene, broneol, esteri propionici, acetici, formici şi valerianici.

Dar constituenţii principali sunt valerianatul de bornil şi esterii săi acetici, însoţiţi de diferite rezine. Cercetătorii din ţara noastră (E. Cionga şi colab.) au pus – evidenţă, cu 3-4 decenii în urmă, pentru prima dată în lume, aşa-numiţii valepotriaţi.

Acţiunea farmacodinamică a preparatelor pe bază de Valeriană (Valeriană officinalis)a fost demonstrată încă din anul 1899 de către Sikorski, care a arătat că substanţele obţinute din această plantă, care acţionează asupra centrilor nervoşi superiori, asupra creierului şi asupra măduvei spinării nu au o acţiune remarcabilă şi asupra inervaţiilor musculare.

Preparatele farmaceutice pe bază de Valeriană reduc acţiunile reflexe şi produc o stare de linişte şi chiar de somnolenţă. Aceste produse, administrate intramuscular sau subcutan, induc un somn profund, similar celui indus de morfină (hipnotic recomandat în trecut, în special în stările nervoase şi în isterie).

În doze reduse, produsele farmaceutice pe bază de Valeriană (Valeriană officinalis) au acţiune excitantă asupra sistemului nervos central.

El duc la creşterea presiunii sanguine prin vasoconstricţie şi excitaţie cardiacă; în doze mari, favorizează instalarea fenomenului de paralizie centrală, urmată de reducerea motricitatii, până la abolirea reflexelor, scăderea presiunii sanguine şi a activităţii cardiace.

Important este faptul că preparatele pe bază de Valeriană, în dozele indicate de medic, nu prezintă nici un risc terapeutic, gradul lor de toxicitate fiind foarte redus. Se recomandă totuşi utilizarea lor limitată.

în legătură cu preparatele pe bază de Valeriană, mai este un lucru curios. Pentru unele feline (de exemplu, pentru pisică, animal de experienţă mult folosit în farmacodinamică tradiţională).

De altfel, nu este singurul exemplu în care omul reacţionează diferit de unele animale în cazul administrării unor substanţe active din plante. Şi aceasta ar putea constitui un argument în plus în favoarea superiorităţii omului faţă de restul regnului animal.

Pe diferite meridiane ale globului, numeroase alte specii din familia Valerianaceae sunt utilizate şi ele ca plante medicinale cu proprietăţi sedative, dar şi anafrodiziace.

Astfel, Phyllaetis pratensis este mult apreciată de locuitorii zonei Mochoacan din Mexic, iar Valeriană edulis, de amerindienii din nord-vestul Statelor Unite. Ambele specii sunt considerate delicatese şi folosite în alimentaţie, cu toate că pentru europeni aceste specii au un gust dezagreabil.

O altă specie, Valeriană olitoria, este folosită în Europa temperată în alimentaţie, fie gătită, fie sub formă de salată pregătită în special din frunzele bazale ale plantei, care în stare tânără au un gust uşor dulceag. în zonele calde europene, în acelaşi scop se folosesc frunzele de Valeriană eriocarpa. O altă specie din familia Valerianaceae, Nardostachis yatamasii, are şi ea proprietăţi asemănătoare precedentelor. Este specifică zonelor himalayene. Cunoscută încă din Antichitate, sub numele de Nard veritabil, este în prezent intens exploatată şi exportată în India pentru a fi utilizată în laboratoarele de preparate ayurvedice.

Valeriană mare (Valeriană phu), originară din Asia temperată, este cultivată sporadic în grădini, ca plantă ornamentală.

Florile ei sunt dispuse în corimbi mari şi au culoare purpurie şi un parfum foarte plăcut. O altă specie din aceeaşi familie, şi anume Valeriană japoneză (Valeriană officinalis var. angustifolia),   cunoscută  şi sub numele de rădăcina de Kesso, are aceleaşi proprietăţi, inclusiv anafrodiziace, ca şi specia noastră indigenă.

Iată că în medicina tradiţională a diferitelor popoare ale lumii întâlnim diverse moduri de întrebuinţare a Valerianei. S-a demonstrat că activitatea terapeutică a produselor farmaceutice pe bază de Valeriană se datorează sinergismului tuturor substanţelor active acumulate în rădăcinile plantei, dar acţiunea farmacodinamică principală, cea sedativă se pare că este imprimată de valeopotriaţi, substanţe cu structură chimică complexă, în general nu se cunosc efecte secundare la preparatele pe bază de Valeriană dacă ele sunt folosite moderat, dar se cunosc fenomene chimice de supradozaj (de intoxicaţie voluntară sau accidentală). Pe de altă parte, în ultimii ani valeopotriaţii sunt suspectaţi ca posibili cancerigeni. Cercetările viitoare vor dovedi sau vor infirma această temută suspiciune.

Iată de ce, ca o concluzie la cele spuse până acum, considerăm că valeriană, deşi atât de utilă în farmacologie, rămâne totuşi în atenţia specialiştilor.

”Planta Romanica”, nr.8, iunie – iunie 2005

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here