Urmăriţi tot timpul înclinaţiile copilului vostru

0
192
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

copilUrmăriţi tot timpul înclinaţiile copilului vostru. Şi orice tendinţă rea îşi face apariţia, smulgeţi-o din rădăcină cu ajutorul educaţiei.

Asemănaţi-vă grădinarului, care în epoca potrivită a anului, tunde ramurile rebele şi nefolositoare ale copacilor.

Acelaşi lucru trebuie să îl faceţi cu copiii voştri. Inima copilului poate fi comparată cu o grădină, iar părinţii cu nişte grădinari ai lui Dumnezeu, care sunt datori să cureţe la vreme grădina — adică inima copilului — de buruienile păcatelor şi de neghina obişnuinţelor rele.

Dacă vor întârzia să facă aceasta, iar răul va prinde rădăcini adânci, dacă inima copilului va fi cuprinsă de deprinderi urâte, atunci nu vor mai putea face faţă luptei împotriva acestora. ”Te plângi”, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur, ”că fiul tău este neascultător? Cu uşurinţă ai fi putut, pe vremea când era încă mic, să îl fi îndreptat, să îl fi obişnuit cu ordinea, să îl fi învăţat să fie conştiincios în îndatoririle sale, să vindeci boala sufletului său. Când pământul era încă bun pentru a fi cultivat, atunci trebuia să smulgi buruienile, mai înainte de a fi apucat să prindă rădăcini adânci. Neglijenţa ta este de vină, pentru că acum patimile fiului tău sunt foarte puternic statornicite în inima sa”.

Educaţia însa nu constă numai în a combate pornirile rele ale copilului, ci şi în a-l obişnui de mic să săvârşească binele.

Sfânta Scriptură ne relatează motivul principal pentru care trebuie să îl obişnuim pe copil, de mic să săvârşească binele. Înţeleptul Sirah scrie, că dacă un tânăr apucă pe un drum, nu se va abate de la acesta până la bătrâneţe. Adică, dacă omul, de tânăr apucă pe drumul cel bun, dacă din copilărie a iubit binele, nu se va schimba până la moarte. Acelaşi lucru îl spune şi proverbul popular: ”din Ieagan până la mormânt acelaşi vei fi”.

Vă reamintesc deci, părinţilor, cuvintele înţeleptului Sirah: ”ai feciori? Învaţă-i pe ei, şi înconvoaie din pruncie grumazul lor” (Sirah 7,24). Şi de asemenea mai amintesc şi proverbul poporului: ”ceea ce înveţi de mic, nu uiţi până la bătrâneţe!”.

”Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor”, Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here