Urma va alege

0
151

Urma va alege
Doi oameni se duseră în pădure să taie lemn de clădit. Unul era credincios, cu râvnă pentru cele sufleteşti; celălalt era din mulţimea cea mare a necredincioşilor.
Doborând un arbore, cel necredincios zise:
– Vezi, frate dragă, aşa e şi cu viaţa noastră! Când vine moartea, ne doboară jos şi s-a gătat cu noi; nimica alege de noi…
– O, fratele meu! – răspunse credinciosul.

Nu-i adevărat că viaţa noastră se gată pe nimic când vom muri. Vezi tu arborele acesta? L-am doborât jos, dar abia acum, după ce l-am tăiat, se va vedea de ce treabă este bun.

Abia acum vom vedea de este sănătos şi bun de clădit, ori este buturos şi bun numai de foc. Aşa e şi cu noi. Când va veni securea morţii şi ne va doborî, atunci se va vedea ce fel de „pomi” suntem: „sănătoşi”, ori „putrezi”. Atunci se va vedea de suntem „de folos” sau „de aruncat în foc“ (iad).
„Iată, securea stă la rădăcina pomilor!” (Matei 3, 10). Cum se va afla pomul vieţii tale, iubite cititorule?

Dracul modei

O fată, zi de zi, îşi tot îmblătea pe mamă-sa să-i facă o haină după moda cea nouă (cu picioarele goale). Într-o zi, când fata iar începu, mama îşi ridică ochii şi mâinile spre cer, în semn de rugăciune şi strigă cu glas mare: „Miluieşte-mă, Doamne Iisuse, Fiul lui David, căci fiica mea rău se îndrăceşte!” (Matei 15, 22).
La strigătul acesta, dracul modei părăsi pe fată; se ruşină de cererea ei şi, din acel ceas, nu mai ceru haine scurte şi păr tăiat.

O cheie ruginită

În casele celor mai mulţi creştini se află o cheie ruginită foarte. O cheie minunată este aceasta, dar o mănâncă rugina, pentru că oamenii n-o folosesc. Această cheie este rugăciunea. Ce cheie minunată este aceasta! Cu ajutorul ei putem descuia cămara tuturor bunătăţilor cereşti. Câţi însă o folosesc?

Un răspuns potrivit şi un sfârşit fioros

Într-un orăşel din Germania, a avut loc, mai anii trecuţi, fioroasa întâmplare de mai jos:
O ceată de câţiva slujbaşi necredincioşi îşi afla plăcerea să ia în deşert Dumnezeirea. Îndeosebi, unul dintre ei întrecea orice margini în astfel de hule. Între ei, era şi un credincios, care trebuia să sufere hulele lor. Într-o zi, când se întâlniră la prânz, hulitorul îl întâmpină pe cel credincios cu următoarea întrebare de batjocură:
– Ce mai face Fiul dulgherului (lemnarului) din Nazaret? (adică Iisus Hristos).
Hulitorii începură a râde, dar credinciosul răspunse liniştit:

– Află, dragă prietene, că Fiul dulgherului din Nazaret tocmai acum lucrează la sicriul tău.

Hulitorii râseră mai departe, dar pe cel cu întrebarea, acest răspuns neaşteptat îl străpunse ca un fulger la inimă. În cealaltă zi zăcea în pat, iar a treia zi, prietenii îl petreceau la groapă.

„Pentru rugăciune e… prea mic”

Nişte părinţi se delectau în sudalmele ce le făcea pruncul lor cel mai mic. În sudalma pruncului vedeau un semn de voinicie.
– Frumos mai ştie sudui pruncul dumneavoastră! – zise un trecător. Dar de rugat se ştie ruga?
– Pentru rugăciune e prea mic! – răspunseră părinţii.

Cele două locuinţe

Domnul îşi are două locuinţe: cerul şi inimile smerite şi curate.

Diavolul îşi are şi el tot două locuinţe: iadul şi inimile trufaşe şi necurate.

600 istorioare religioase, Preot Iosif Trifa

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here