Adu dragostea înapoi

0
171

Ce pot sa fac de unul singur?

Într-una din zilele trecute mă aflam cu un prieten într-un taxi. După ce ne-am dat jos, prietenul meu i-a spus şoferului, „Mulţumesc mult că ne-ai dus. Eşti un şofer excelent”.

Şoferul rămase surprins timp de câteva secunde. Apoi spuse, „încerci să faci pe deşteptul sau ceva de genul ăsta?”

unul singur„Nu, omule, şi nu încerc să-mi bat joc de dumneata. Ţi-am admirat doar sângele rece de care ai dat dovadă în traficul acesta nenorocit”.

„Daa, bine”, spuse şoferul şi plecă.

„Ce-a însemnat chestia asta?”

„Încerc să aduc dragostea înapoi în New York”, spuse el. „Cred că e singurul lucru care mai poate salva oraşul”.

„Cum poate un om, unul singur., să salveze New York-ul?”

„Nu este vorba despre un singur om. Eu sunt sigur că l-am fericit pe omul ăla astăzi. Să presupunem că are 20 de pasageri. O să fie drăguţ cu cei 20 pentru că cineva a fost drăguţ cu el. Aceştia, la rândul lor, vor fi mai amabili cu ceilalţi angajaţi, ori cu vânzătorii şi ospătarii sau chiar şi cu familiile lor. În final, bunăvoinţa va atinge cel puţin 1.000 de oameni. Şi asta nu e rău, nu-i aşa?”

„Da, dar depinzi de acel şofer de taxi ca să răspândeşti această bunăvoinţă”.

„Nu depind de el”, spuse prietenul meu. Eu sunt de unul singur… „Sunt conştient de faptul că sistemul nu este infailibil, aşa că s-ar puteam să am de­a face azi cu zece persoane diferite. Dacă din zece, fac trei oameni fericiţi, în final voi putea influenţa indirect 3.000 de oameni”.

„Sună bine pe hârtie,” am recunoscut eu, „dar nu sunt sigur că merge şi în practică”.

„Dacă nu merge, oricum nu pierzi nimic. Nu m-a costat nimic să-i spun omului că şi-a făcut treaba aşa cum trebuie. N-a primit un bacşiş mai mare sau mai mic. Dacă nu a priceput, ce o să se întâmple? Mâine va fi un alt şofer de taxi pe care voi încerca să-l fac fericit”.

„Eşti cam nebun”, i-am spus.

„Asta dovedeşte cât de cinic ai devenit. Eu am făcut un studiu pe tema asta. Lucrul care pare să lipsească angajaţilor noştri de la poştă, pe lângă bani, evident, este faptul că nimeni nu le spune ce treabă bună fac ei”.

„Păi, nici nu fac treabă bună”.

„Nu fac o treabă bună pentru că au senzaţia că nimănui nu-i pasă de munca lor. De ce să nu le spună şi lor cineva o vorbă buna?”.

Tocmai treceam pe lângă o clădire în construcţie, lângă care stăteau cinci muncitori ce-şi luau prânzul. Prietenul meu se opri.

„Aţi făcut un lucru minunat aici, oameni buni. Trebuie să fie o muncă foarte periculoasă şi dificilă”.

Muncitorii se uitară la el cu ochi suspicioşi.

„Când va fi gata?”

„În iunie”, mormăi unul dintre ei.

„A, dar asta e chiar impresionant. Trebuie să fiţi tare mândri”. După aceea ne-am îndepărtat. I-am spus atunci: „N-am mai văzut pe cineva ca tine de când cu filmul Omul din LaMancha”.

„Când oamenii aceia vor rumega cuvintele mele, se vor simţi deja mai bine. Într-un fel sau altul oraşul va beneficia de fericirea lor”.

„Dar nu poţi să faci asta de unul singur !” am protestat. „Eşti doar unul singur”.

„Lucrul cel mai important este să nu te descurajezi. Să-i faci pe oamenii din oraş să devină mai buni din nou nu este o muncă ușoară, dar dacă aş putea găsi şi alţii să mi se alăture…”

„Tocmai ai făcut cu ochiul unei femei cam durdulii”, am spus.

„Da, ştiu, răspunse el. Dar dacă acea femeie este profesoară, elevii ei vor avea o zi minunată”.

Supă de pui pentru suflet, 101 povestiri pentru mângâierea inimii şi înviorarea sufletului, Jack Canfield, Mark Victor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here