Untul de arahide – un leac „subteran”

0
401
Untul de arahideŞtim că alimentele pe care ni le oferă cu generozitate natura (ne referim în mod special la fructe şi legume) nu sunt doar hrănitoare, ci mai ales contribuie esenţial la obţinerea şi menţinerea unei stări echilibrate a organismului.

Acestea, în condiţiile consumului raţional. La fel ca orice leac, şi aceste produse ne pun sănătatea sub semnul întrebării, dacă le consumăm în condiţii neadecvate. Ne referim de această dată la untul de arahide. Menţionam că alunele de pământ, cum se numesc popular aceste „seminţe subterane”, au şi un renume nu tocmai ispititor. El este determinat de posibilă generare a unor alergii ce pot fi severe. Reţinând aşadar că pentru a le consuma ar trebui ca în prealabil să ne asigurăm că nu avem asemenea probleme, să vedem cum ne pot fi de folos pentru sănătate arahidele şi mai precis untul vegetal obţinut din acestea.

Untul de arahide poate fi benefic în lupta împotriva bolilor inimii.

El este bogat în grăsimi polinesaturate; ele reduc semnificativ concentraţia de colesterol „rău” (LDL) din sânge, cel care are efecte negative asupra inimii. Consumat de cel puţin cinci ori pe săptămână, reduce aproape la jumătate riscul de producere a infarctului. O echipă de experţi americani a ajuns la această concluzie după ce a studiat obiceiurile alimentare a peste 6.000 de femei care sufereau de diabet de tip II. Boala duce la creşterea semnificativă a riscului de producere a infarctului şi a accidentelor cerebrale.

Oamenii de ştiinţă susţin că arahidele şi untul de arahide contribuie la reducerea inflamaţiilor din organism şi la însănătoşirea reţelei de vase de sânge din jurul inimii. Deşi cei mai mulţi dintre pacienţi îşi controlează boala prin modificarea dietei, aceasta maladie creşte considerabil riscul de apariţie a altor maladii extrem de periculoase. Comparând rezultatele studiului amintit cu datele referitoare la numărul persoanelor care au suferit un infarct şi/sau un accident cerebral, cercetătorii au descoperit că persoanele care consumau arahide cu regularitate au beneficiat de cea mai mare protecţie; riscul de apariţie a acestor maladii a fost redus cu până la 44%.

Acelaşi produs are efecte remarcabile şi pentru muşchi.

O lingură de unt de arahide înseamnă aproximativ 3,5 g de proteine, esenţiale pentru refacerea musculară, mai ales dacă se combină la micul dejun untul de arahide cu un pahar de lapte, spre a completa setul de aminoacizi, de neînlocuit pentru sănătatea şi rezistenţa muşchilor. În acelaşi timp, el constituie o sursă de fier remarcabilă; îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, dar şi de magneziu, potasiu (acesta contracarează efectele negative ale sodiului din compoziţia untului de arahide); calciu sau cupru, contribuind totodată şi la reglarea tensiunii arteriale.

În fine, să mai spunem că untul de arahide contribuie şi la întârzierea apariţiei semnelor îmbătrânirii. El conţine resveratrol, fitonutrient cu puternice proprietăţi antioxidante. El oferă o protecţie apreciabilă împotriva bacteriilor şi a virusurilor; reduce inflamaţiile; are proprietăţi antiîmbătrânire şi diminuează riscul de boli ale inimii sau de Alzheimer.

Sursa: revistamagazin.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here