Unitatea Bisericii şi lumea seculară

0
221
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Discuţia precedentă ar fi trebuit să demonstreze că credinţa creştină este relevantă pentru întrebările economice sau sociale, dar nu poate fi legată de un anumit set de politici, într-un anumit moment dat.

De obicei, individual, creştinii ar putea prefera o direcţie sau alta, având în minte doar argumente creştine. Totuşi, discuţia în cadrul Bisericii, în termenii unor astfel de argumente creştine, este esenţială, deoarece Tradiţia creştină se poate afla în opoziţie faţă de operarea consecvent logică a majo-rităţii formulelor seculare. Aceasta se întâmplă întrucât ea caută mai presus de toate să ferească libertatea umană de orice sclavie, exterioară sau interioară şi, în acelaşi timp să dea prioritate dezvoltării acelor relaţii personale ce justifică viaţa omului mai mult decât achiziţia de bunuri (Unitatea Bisericii şi lumea seculară).

download
Se poate vedea mai clar şi de ce Biserica, ca un trup, spre deosebire de indivizi sau de grupuri de creştini, nu ar trebui să fie văzută ca o colectivitate religioasă ce operează, în mare măsură, ca cele seculare: impunând pur şi simplu acele politici sociale ce par a fi mai morale în acel moment.

Aceasta ar însemna acelaşi lucru cu secularizarea Bisericii, care reprezintă o unitate existenţială, şi nu una morală a membrilor săi, un loc al comuniunii actuale şi potenţiale dintre toate fiinţele umane şi Dumnezeu.
De aceea, excepţia acestei reguli generale trebuie să fie atunci când această unitate existenţială se află în pericol. Ceea ce o pe-riclitează cel mai mult nu este slăbiciunea morală, ci comportamentul inuman, care transformă comuniunea în trupul şi sângele lui Hristos într-o simulare ipocrită. Pentru a apăra această unitate, Sfântul Ioan Hrisostom a atacat lăcomia curţii din Constantinopol, iar Sfântul Filip al Moscovei, cruzimea lui Ioan cel Groaznic, cu preţul exilării unuia şi al martiriului propriu-zis al celuilalt.

O situaţie cu mult mai dificilă se regăseşte acolo unde lipsa de umanitate este arătată membrilor Bisericii dintr-o anumită ţară, de către străinii din afara ei.

Dat fiind elementul sacrificial al naturii Bisericii, este aproape inevitabil şi, de obicei, justificabil ca Biserica, ca trup, să reacţioneze, şi acest gen de reacţie creează o puternică legătură între Biserică şi naţiune. Acest lucru s-a întâmplat în majoritatea ţărilor ortodoxe, ca rezultat al repetatelor atacuri atât din Est, cât şi din Vest, între secolele VII şi XV.
Aceste demers a avut atât consecinţe sănătoase, cât şi nesănătoase. Jertfa de sine creştină a câştigat încrederea implicită a unei proporţii mai largi de oameni decât s-ar întâmpla de obicei. De asemenea, o identitate definită mai puţin în termenii acestei lumi decât în cei ai veşniciei le-a dat o mai multă putere să îndure opresiunea, rămânând totuşi creativi.

 

Consecinţele nesănătoase au fost, în primul rând, faptul că cei ce declanşau opresiunea au ajuns, cu motiv, să vadă Biserica şi grupurile etnice opozante ca fiind o unitate.

Astfel, de la a fi o credinţă a unei posibile uniri deschise tuturor oamenilor, ca în primele secole, Ortodoxia a ajuns treptat o credinţă restrânsă de fapt la majoritate. Nimic sau prea puţin putea fi făcut în această privinţă în acea vreme.
Cu toate acestea, mult mai rău s-a întâmplat când influenţa a început să se îndrepte în direcţia opusă, de la corpuri etnice foarte secularizate, spre trupul Bisericii. Aceasta a fost cu atât mai uşor, deoarece imboldul iniţial a venit sub forma unei cereri de eliberare de sub opresiune, şi aceasta a găsit un răspuns în Tradiţia creştină. Şi totuşi, rareori ia mult timp ca un conflict fizic să inverseze poziţia opresorilor şi a celor oprimaţi, chiar dacă numai temporar. Când acest lucru se întâmplă, Biserica este în pericolul de a părea doar aspectul eclezial al unui stat ce se comportă ca oricare altul.

Ţările istoric-ortodoxe au fost martore ale unui proces de intensă secularizare, determinat de naţionalism, dar şi de comunism şi de capitalismul de consum.

Acesta, combinat cu falimentul evident al modelului unei Biserici care doar binecuvântează activităţile unui stat secular, presupune că Biserica trebuie să se gândească din nou. Nu toţi creştinii din ţările istoric-ortodoxe au înţeles aceasta, dar este la fel de necesar pentru ele, ca şi pentru creştinii ortodocşi din afara acestor ţări.
Pentru a fi credincioşi Tradiţiei Ortodoxe, răspunsurile nu ar trebui să vină nici dintr-o absorbţie a conceptelor seculare, chiar dacă se face cu binecuvântare ierarhică, după cum prea des s-a întâmplat în ultimele două secole, şi nici dintr-o încercare de a găsi puncte întâmplătoare de convergenţă între sisteme de gândire bazate pe premisele unei ordini destul de diferite. În schimb, răspunsurile ar trebui să vină dintr-o considerare atentă a implicaţiilor pentru lumea tainelor Sfintei Treimi şi ale comuniunii euharistice a Bisericii, pe care creştinii ortodocşi o menţin în centrul existenţei noastre.

Cum să trăim Ortodoxia astăzi, . Sfânta Treime, Biserica şi politica într-o lume secular, Costa Carras

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here