Unirea dintre rugăciune şi celelalte virtuţi

0
100
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Nu este cu putinţă a spori în rugăciune dacă nu te îngrijeşti de celelalte virtuţi. Premergătoare şi însoţitoare ale rugăciunii trebuie să fie virtuţile. Ce anume virtuţi trebuie să înconjoare rugăciunea (Unirea dintre rugăciune şi celelalte virtuţi).

sfintii_esfigmeniti1

De trei ori v-am vorbit despre rugăciune: şi despre cea când sunt citite cu luare-aminte cuvinte de rugăciune, şi despre cea când oamenii înşişi sunt înălţaţi către Dumnezeu cu mintea şi cu inima, şi despre cea când ei stau înaintea lui Dumnezeu fără încetare, întru arderea duhului. Domnul ne-a arătat felurite trepte şi soiuri de rugăciune, pentru ca fiecare, după măsura puterilor sale, să poată fi părtaş la acest bun al rugăciunii. Pentru că lucrarea rugăciunii e o lucrare mare. Tocmai ea, după cum v-am spus, este mărturie a vieţii duhovniceşti şi ,totodată, hrana ei. Tocmai de aceea trebuie să ne îngrijim de desăvârşirea în ea mai mult decât de orice.
Cum să sporim în fiecare fel al rugăciunii, v-am amintit în parte. Acum vreau să vă amintesc, ca preîntâmpinare, că este greu, chiar aproape cu neputinţă, să sporim în rugăciune dacă nu ne îngrijim totodată şi de celelalte virtuţi (Unirea dintre rugăciune şi celelalte virtuţi).

Dacă vom asemui rugăciunea unui amestec de arome, iar sufletul – unui vas care trebuie să cuprindă acest amestec, vom înţelege că, după cum într-un vas găurit nu va rămâne amestecul de arome, nici în sufletul care s-a ştirbit prin neajunsul unei virtuţi nu rămâne rugăciunea. Dacă îl vom asemui pe rugător întregii alcătuiri a trupului, vom afla lecţia următoare: după cum ologul, de pildă, nu poate să meargă, deşi toate celelalte părţi ale trupului îi sunt sănătoase, nici cel ce nu are virtuţile făptuitoare nu se poate apropia de Dumnezeu sau nu poate ajunge la Dumnezeu în rugăciune. Pătrundeţi tâlcul învăţăturilor apostolice, şi veţi vedea că în ele rugăciunea nu este niciodată singură, ci însoţită de întreaga ceată a virtuţilor. Iată, Apostolul Pavel îl înarmează pe creştin pentru războiul duhovnicesc şi îl îmbracă în toate armele lui Dumnezeu (Efes. 6, 13). Ia uitaţi-vă, cum vine asta? Ȋncingerea coapselor este adevărul, platoşa e dreptatea, încălţările – binevestirea păcii, pavăza – credinţa, coiful – nădejdea, sabia – cuvântul lui Dumnezeu (Efes. 6,14-17). Iată armele! Şi deja după toate acestea, ca într-o fortăreaţă, El îl aşază pe ostaşul său în rugăciune, zicând faceţi în toată vremea, cu duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri (Efes. 6,18). Altundeva, acelaşi Apostol, împodobind sufletul cu haine de nunta ca pe o mireasă a lui Hristos, zice: îmbrăcaţi-vă intru milostivirile îndurărilor, întru bunătate, întru smerita cugetare, întru blândeţe, întru îndelunga răbdare, întru iertare, întru dragoste, întru pace, întru înţelepţirea cu cuvântul lui Dumnezeu (Col. 3, 12-16). Şi după aceea, ca pe o cunună a bunătăţii, pune pe cap rugăciunea: vorbind între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, în har cântând Domnului în inimile voastre (Efes. 5,19). Şi în multe alte locuri ale cuvântului lui Dumnezeu rugăciunea este pusă în unire nedespărţită cu celelalte virtuţi, ca o împărăteasă a lor, în urma căreia toate tind şi care pe toate le trage în urma sa – ori, şi mai bine zis, ca o floare bineînmiresmată a lor. Ca floarea să răsară şi să atragă privirile, acesteia trebuie să-i premeargă frunzele, trunchiul cu ramurile şi rădăcina: şi ca rugăciunea să înflorească în suflet trebuie să-i premeargă şi s-o însoţească bunele dispoziţii şi osteneli duhovniceşti, care faţă de ea sunt fie ca rădăcina (cum ar fi credinţa), fíe ca trunchiul cu ramuri (cum ar fi dragostea multlucrătoare), fie ca frunzele (cum ar fi ne voinţele duhovnicesc-trupeşti). Când în suflet a fost sădit un asemenea pom sfânt, arunci în el, ba dimineaţa, ba seara, ba de-a lungul zilei, după felul ei, va înflori fără împiedicare floarea rugăciunii şi va umple de bună mireasmă tot sălaşul nostru lăuntric.

Vă amintesc toate acestea ca să nu creadă vreunul dintre voi: „Mă ostenesc în rugăciune, şi e de-ajuns”. Nu, ci pentru toate dimpreună trebuie să aveţi grijă şi râvnă – şi sa vă rugaţi, şi să sporiţi în toată virtutea. Ce-i drept, fără rugăciune nu se poate spori în virtute, dar şi când te rogi să te osteneşti cu faptele cele bune, ca rugăciunea să aibă în ce arăta că ne ajută. Şi pentru a spori în rugăciune este nevoie să ne rugăm, dar trebuie folosită osteneala în rugăciune, la fel ca dincolo osteneala în faptele cele bune. De toate trebuie să ne îngrijim şi în toate trebuie să fim corecţi, pentru că aici e la fel ca la ceasuri. Când merg ceasurile cum trebuie şi arată corect timpul? Când în ele fiecare rotiţă şi orice altă parte este întreagă şi stă la locul său şi este conectată cum trebuie. La fel şi cu mecanismul nostru lăuntric, sufletesc: năzuinţa duhului, la fel ca un ac de ceas, este poziţionată coreei, adică drept îndreptată spre Dumnezeu, atunci când toate celelalte părţi ale sufletului sunt întregi şi stau în rânduiala lor, sunt montate, ca să zic aşa, în virtute.
Cu ce anume virtuţi trebuie înconjurată rugăciunea, sau ce anume viaţă de rugăciune şi de virtute trebuie să îşi întocmească creştinul, vă voi arăta nu de la mine, ci de la Sfântul Ierarh Dimitrie al Rostovului, care zugrăveşte asta pe scurt în povaţa care urmează. Vă rog să luaţi aminte cu pătrundere!

1) Când te scoli din somn, primul tău gând să fie la Dumnezeu, primul tău cuvânt şi prima ta rugăciune să fie către Dumnezeu, Ziditorul tău şi Ţiitorul vieţii tale, Care poate întotdeauna să omoare şi să învie, să bată şi să tamăduiască, să mântuiască şi să dea pierzării.

2) Să te închini şi să dai mulţumită lui Dumnezeu, Care te-a sculat din somn şi nu te-a pierdut cu fărădelegile tale, ci cu îndelungă răbdare aşteaptă întoarcerea ta.

3) Pune început spre mai bine, grăind împreună cu Psalmistul: Zis-am: „acum am început” şi aşa mai departe (Ps. 76,10), pentru că nimeni nu săvârşeşte cu bine calea spre cer, fără numai cel care în fiecare zi pune început bun.

4) Ȋncepând chiar de dimineaţă să fu în rugă-ciune serafim, în fapte heruvim, în purtare înger.

5) Să nu cheltuieşti nicidecum vremea în deşert, în afara lucrărilor de care este nevoie.

6) Ȋn toate faptele, cuvintele şi gândurile tale să ai mintea în Dumnezeu; să nu zugrăveşti în mintea ta altceva, fără numai pe Hristos, nici un chip să nu se atingă de inima curată, fără numai curatul chip al lui Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul.

7) Să te stârneşti spre iubirea dumnezeiască în tot chipul, pe cât îţi stă în putere, mai ales grăind împreună cu Psalmistul socotinţa aceasta: în cu-getul meu se va aprinde foc (Ps. 38, 4),

8) Ȋntotdeauna să cauţi cu ochii cei lăuntrici spre Dumnezeu, pe Care voieşti a-L iubi fără încetare, şi pentru aceasta de la tot lucrul şi cuvântul şi gândul rău să încetezi. Drept aceea, toate cu cinste, cu smerenie şi cu mască temere să le faci, să le cuvântezi şi să le gândeşti.

9) Blândeţea să fie împreunată cu lauda şi smerenia împreunată cu cinstea.

10) Cuvântul să fie lin, smerit, cinstit şi folositor, iar tăcerea drept să socotească cuvintele pe care ai a le rosti. Iar cuvânt deşert şi putred nicidecum să nu iasă din gura ta,

11) Râs de se va întâmpla, să fie numai până la zâmbet, încă şi aceasta nu deseori.

12) De iuţime şi de înfierbântare să te păzeşti, iar în mânie să fii cumpătat,

13) Ȋn mâncare şi băutură să păzeşti înfrânarea întotdeauna.

14) Ȋn tot lucrul să fii îngăduitor, şi Dumnezeu te va ferici, aşijderca şi oamenii te vor lăuda,

15) Moartea este sfârşitul a toate, pentru care se cuvine a te ruga pururea.

Vedeţi la ce viată cu bună cuviinţă e îndrumat creştinul rugător? Ce-i drept, aici se vorbeşte mai mult despre rugăciune, adică despre întoarcerea minţii şi inimii către Dumnezeu, dar tot aici sunt arătate şi feluritele virtuţi – şi acestea toate sunt de aşa fel că fără ele nici rugăciunea nu se poate închega, lucru pe care fiecare îl încearcă şi îl cunoaşte practic îndată ce începe să se exerseze în rugăciune aşa cum trebuie. Cum te vei apuca sa te rogi, dacă eşti împovărat de neînfrânare, sau tulburat de mânie şi supărare, sau nu eşti în pace cu cineva, sau eşti distras de griji şi împrăştiere, şi aşa mai departe? Iar dacă nu ai în tine acestea, trebuie să Ie ai pe cele dimpotrivă, adică virtuţile. De aceea Sfântul loan Scărarul spune despre rugăciune că ea este maica şi fiica virtuţilor.
Auzind acestea, unii vor cugeta: „Ce cerinţe mari! Ce povară grea şi apăsătoare! De unde să luăm şi puteri, şi timp pentru aşa ceva?” Prindeţi curaj, fraţilor! Nu e nevoie de multe, ci doar de un singur lucru: râvna pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletului vostru în El. Sufletul are dm fire mult bine în el, atâta doar că în acest bine este împrăştiată multă răutate. îndată ce va renaşte în suflet râvna pentru mântuire şi pentru a plăcea lui Dumnezeu, tot binele din el se va aduna în jurul aestei râvne, şi în suflet se va arăta îndată o grămadă de bunătate. După aceea, râvna, întărită de harul Iui Dumnezeu, va începe să agomscască toate celelalte şi să se îmbogăţească cu ele – şi totul va începe să crească treptat. Râvna poartă deja în sine embrionul rugăciunii. Ea se hrăneşte la început cu bunătatea sa firească iar mai apoi va începe să se hrănească cu bunătatea dobândită prin osteneală, şi să crească, şi sa se întărească, şi să se maturizeze, şi va începe să înalţe lui Dumnezeu în inimă cântare de rugăciune bine-glăsuitoare şi armonios alcătuită din multe părţi.
Domnul să vă ajute să reuşiţi în aceasta! Amin!

Ştiinţa rugăciunii, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here