Unde bate inima?! Lângă mama şi tata!

0
187

Unde bate inima?! Lângă mama şi tata!Inima bate lângă mama şi tata!

Mama sufletul îmi plânge,
Dorul ce mai mult mă-ncearcă
Inima-mi rănită frânge
Mii de lacrimi ce le varsă.
Paşii lenţi pe drumul nostru,
Obosiţi apasă lent
Strada către casa noastră,
Sper s-ajung curând la voi.

 

Uit în depărtare,
Chipul dulce-al mamei,
Alinarea ei,
Dragostea de tata.

 

Orfan, plângând orfanii,
Dar mama eu o am,
Doar că-I mult prea departe
Şi o chem în zadar.

 

Iar tatăl ce mă-ntreabă,
Cu vorbele nespuse
Când mă întorc acasă
Că inima îi plânge.
În colţul cel adânc,
Al inimii rănite,
Staţi voi părinţii mei,
În depărtare ajuta.

 

Şi adânc ascunsă zace,
Iubirea cea de preţ,
N-am spus nicicând, te iubesc mamă (tată)
Şi plâng când mă gândesc.
Şi-l rog pe Dumnezeu,
Să îmi mai dea o şansă
Să mă întorc acasă,
Iar voi să fiţi în viaţă.

 

Şi iartă dulce mamă,
Că n-am ştiut să fiu
Un bun copil aşa cum meriţi
Îmi pare rău, să ştii.
Doamne, timpul nu se-ntoarce
Dar eu sper să reuşesc
Să mă-ntorc curând acasă,
La părinţii ce-I iubesc.
Şi nu vreau să plâng degeaba,
Vreau să cred că aşa va fi,
Ascund infinite lacrimi,
Dar mai sper încă, să ştii.
Şi doar asta mă mai ţine,
Tu, încrederea ce-o am,
Că-ntr-o zi va fi mai bine,
Şi voi fi acasă iar.

Poezie scrisa de Ionela Pricope