„Unchiul nostru din India“, Johann Martin Honigberger, medic şi farmacist sas din Braşov, un călător neobosit pe drumuri orientale

0
140

„Unchiul nostru din India“, Johann Martin Honigberger, medic şi farmacist sas din Braşov, un călător neobosit pe drumuri orientale .

Stimaţi cititori, în continuarea altor incursiuni în biografiile unor oameni din trecutul nostru istoric pe aici, pe la „Jurnal Spiritual”, azi vă propun o nouă călătorie cu „maşina timpului” şi să ne-aducem aminte,în câteva cuvinte, de o altă personalitate deosebită, născută pe meleagurile Ţării Bârsei, la sfârşit de secol optsprezece şi care a devenit un veritabil globe-trotter al timpului său, îmbinând ştiinţa cu aventura în Orientul Îndepărtat.

 Este vorba despre Johann Martin Honigberger, farmacist sas din Brașov, ajuns medic de curte al maharajahului Ranjit Singh din Lahore, statul Punjab, în Pakistanul de astăzi.

       Timp de 35 de ani, Johann Martin Honigberger a străbătut drumurile Asiei, Europei și Africii. A trăit o viață plină de aventuri, realizând cercetări și tratamente de pionierat în domeniul medicinei homeopate. Memoriile sale au atât valoare medicală, cât și antropologică, edițiile în germană și engleză fiind răspândite în cercurile specialiștilor în medicină, homeopatie și studii asiatice. Numele lui Johann Martin Honigberger face parte din galeria exploratorilor și excentricilor sași sau șvabi de la noi, alături de Franz Binder, explorator în Africa, Andreas Gebhardt, șvab din Săcălaz (Sackelhausen), ajuns regele Timorului, insulă din Oceanul Indian, sau filosoful boem Gusto Grässer.
      Johann Martin Honigberger s-a născut la 10 martie 1795 în Brașov, pe atunci important burg din Imperiul Habsburgic. A urmat studii gimnaziale şi secundare la Liceul Johannes Honterus din Brașov, instituţie de învăţământ de prestigiu a comunităţii săseşti braşovene, după absolvirea cărora a intrat ca ucenic într-o farmacie (cea a farmacistului sas Boltesch), ce-şi avea sediul în Piața Sfatului din Brașov. Pentru evoluția sa profesională ulterioară a considerat oportun să-şi continue studiile și practica profesională la o farmacie a farmacistului sas Karl din Bistrița, oraş unde exista de secole, de asemenea, o comunitate săsească importantă, atât ca număr de locuitori cât şi ca influenţă din punct de vedere economic, social şi intelectual. Mijloacele de care dispuneau părinții săi nu erau însă suficiente pentru efectuarea de studii universitare. Drept urmare, Honigberger a ales un drum pe care se angajaseră și alți compatrioți sași transilvăneni înaintea lui. Adică a trecut munţii în celelalte două ţări româneşti.
        Pe scurt, pentru ce a fost cunoscut Johann Martin Honigberger?… Dacă n-ar fi avut o dorinţă acerbă de a călători peste mări şi ţări, cel mai probabil, nu am mai fi auzit astăzi nimic despre el iar numele i-ar fi rămas imprimat pe vreo piatră tombală dintr-un cimitir evanghelic braşovean şi atât… Dar nu a fost să fie aşa, fapt pentru care, timp de jumătate de secol, dr. Honigberger a întreprins cinci călătorii în India, trei în Europa și una în alte locuri din Asia, având o viață plină de aventuri și cu multe acțiuni de pionierat. În primăvara anului 1815 a întreprins, pornind din Brașov, o călătorie prin Moldova, Țara Românească și Bucovina. Dar, după numai un an, s-a petrecut ceea ce Honigberger înfățișează în „Amintiri de călătorie“astfel: „Era un impuls interior neobișnuit, aproape că aș putea spune urmarea chemării unei voci interioare, că am pornit la drum, mi-am părăsit patria și am plecat nerăbdător spre Orient, unde au avut sălașurile primii oameni despre care istoria dă seama; acolo unde au apărut și înflorit pentru prima dată artele și știința…“ .
       S-a îmbarcat în Varna și a ajuns, în noiembrie 1816, în Constantinopol, după o călătorie plină de peripeţii pe Marea Neagră, bântuită de furtună. După un an, i s-a ivit prilejul de a-și continua călătoria spre Orient. În ciuda împotrivirii soției sale, Lisette (născută Sutoris şi originară din Iaşi), care nu a vrut să-l urmeze mai departe, a devenit medicul personal al guvernatorului din Tocat, capitala provinciei cu același nume din nordul Anatoliei, și a plecat spre orașul respectiv odată cu caravana acestuia, trecând prin Izmir și Angora.
       Aici a activat timp de un an, pentru a-și asigura mijloacele necesare în vederea continuării călătoriei sale asiatice. Honigberger a străbătut apoi Anatolia, Siria, Libanul, Palestina și Egiptul. În decursul acestei călătorii a vădit, mai întâi, interes pentru arheologie: a strâns valoroase monezi din Grecia Antică, precum și statui din vechime. Întors la Tocat, s-a dus la Alep. Oamenii bolnavi aveau nevoie de ajutorul său, iar Honigberger a rămas la căpătâiul lor și i-a lecuit, până ce a fost el însuși lovit de o grea suferință. În sfârșit vindecat, a purces într-o nouă călătorie. Trecând prin Tripoli, Beirut, Nazaret, Ierusalim, Betleem și Jaffa, a ajuns, în 1920, la Cairo. Aici s-a consacrat din plin practicii medicale, a operat și a vindecat, s-a luptat în Delta Nilului cu ciuma, întorcându-se după aceea din nou în Siria, unde a introdus pentru prima dată vaccinul împotriva vărsatului vacilor.În Siria, Honigberger a rămas șapte ani încheiați. De acolo a urcat, ca prim medic european, de mai multe ori, în Munții Libanului, a îngrijit gratuit săracii din așezările montane și a studiat regiunea în ce privește plantele tămăduitoare și minereurile rare.
      La Tripoli și Beirut, Honigberger l-a cunoscut pe un olandez, Heinrich de Turk pe numele său, împreună cu care a întreprins noi călătorii. Amândoi au străbătut, pe cămile și pe jos, cei peste 100 de kilometri de deșert care despart Damascul de Bagdad, pentru ca de acolo să pornească spre Lahore, prin Basra, Bușir și Isfahan. La Isfahan, Honigberger a vindecat prizonieri ruși grav răniți și suferind de friguri.Cei doi europeni și-au dat seama de primejdia pentru continuarea călătoriei lor reprezentată de războiul ruso-persan ce tocmai izbucnise, și au revenit la Bagdad. Heinrich de Turk n-a mai vrut să plece din nou spre Răsărit, așa încât Honigberger a fost nevoit s-o pornească de unul singur. Cu numai un servitor ca însoțitor, a ajuns până la urmă la Karachi, trecând prin Basra și Moskat, iar de acolo, călătorind pe două cămile, până la Multan. În sfârșit, a plecat mai departe călare, până ce a atins țelul final al drumului său: orașul Lahore, în India (astăzi fiind în Pakistan, capitala regiunii Punjab). Drumul de la Bagdad la Lahore a durat nu mai puțin de patru luni, două luni pe apă și două prin deșert și junglă.Era anul 1829.
      În capitala regatului sikh, Johann Martin Honigberger a devenit medicul personal al maharajahului Ranjit Singh, timp de patru ani, apoi șeful farmaciei Curții, ulterior chiar administratorul unei fabrici de explozivi și armament, precum și inspector al marinei, cu rang de amiral. Ceea ce nu e puţin lucru într-o societate orientală clădită pe cu totul alte norme sociale decât cea de provenienţă a medicului sas! Aici s-a întâlnit cu europenii Allard, Court, Ventura și Avitable, generali francezi și italieni angajați în armata din Lahore. La recomandarea acestora, Ranjit Singh l-a luat pe transilvănean în serviciu, unde Honigberger avea de îndeplinit patru sarcini: medic al Curții, chirurg, farmacist al Curții și mecanic.
        Pentru un om venit de prin alte locuri nu era uşor! Trebuia să lupte împotriva invidiei și ignoranței vracilor locali, împotriva „vrăjilor” şi metodelor tradiționale, prin folosirea metodelor științifice de tratament.Primul succes care l-a făcut celebru şi respectat a fost o metodă proprie prin care a lecuit soldații bolnavi de hidropizie. Honigberger a fost invitat să prezinte metoda sa de tratament într-o conferință publică,pe 2 iulie 1831.Gazetele englezeşti din Calcutta au relatat despre aceasta în articole cu titluri mari.A fost pentru prima oară când Honigberger devenea cunoscut în cercuri largi de specialiști.
     După patru ani de ședere în Lahore şi mulţi ani de când plecase de acasă,Honigberger a fost cuprins de dorul plaiurilor natale: „În acea vreme m-a cuprins, după o lungă absență de acasă, dorul de patrie, în așa măsură încât gândul de a pleca a devenit singurul care mă preocupa și mă chinuia tot timpul; da, acest gând a prins rădăcini atât de adânci în ființa mea, încât chiar dacă mi s-ar fi oferit o țară sau un Kohinur (Koh-I-Noor), cu condiția să rămân pentru totdeauna aici, aș fi refuzat“.Pe drumul  de întoarcere către casă, a trecut prin Multan și Dheraghasikan, ajungând apoi la Kabul. Plecând din Kabul, a parcurs Afganistanul, unde a întreprins studii botanice și s-a numărat printre cei dintâi europeni care au efectuat cercetări arheologice prin ţinuturile afgane.
       Honigberger a deschis în această zonă câteva monumente funerare indiene, denumite „stupa“, a strâns o colecție valoroasă de monezi indo-scitice, ajungând până la poalele Munților Himalaya. A dat apoi spre valorificare publicațiilor de specialitate colecția sa de monede, antichități și plante. După acest periplu prin Munții Asiei, Honigberger s-a întors la Brașov, trecând prin Buhara, Samarkand, Orenburg, Moscova, Petersburg, Kiev, Cernăuți, Dorna și Bistrița. A ajuns la Brașov pe 24 decembrie 1834, la douăzeci de ani de la plecarea sa de acasă.Călătoria de la Lahore la Brașov a durat nu mai puțin de doi ani.
        Folosise fiecare abatere din drum și fiecare întrerupere forțată în felul său propriu: pretutindeni unde ajungea, Honigberger vindeca, cerceta, colecționa.Acasă, la Braşov, a fost primit cu căldură de cei ce-l cunoşteau iar mulţi au rămas uluiţi când l-au auzit pe Honigberger,înveșmântat într-un costum oriental neobişnuit de a fi purtat prin Ţara Bârsei, care timp de circa douăzeci de ani vorbise numai engleza, franceza, italiana, turca, araba, persana, latina, exprimându-se fără nicio dificultate în română, maghiară, germană, și, bineînţeles, în dialectul săsesc al Țării Bârsei, exact ca înainte de plecarea sa de acasă în 1815.
       Dar Honigberger avea mereu… dor de ducă… Abia trecuse iarna anului 1834-1835, și „unchiul nostru din India“, cum îl numeau neamurile sale brașovene, a și pornit spre Apus.După o scurtă oprire la Viena, unde îl însoțise și fratele său, Joseph, a plecat, prin Trieste, Veneția, Milano, Genova, Nisa și Marsilia, spre Paris. La Viena a valorificat științific colecția sa de plante, iar la Paris a donat o parte a obiectelor arheologice descoperite prin periplul său asiatic Societății Asiatice, care l-a ales printre membrii săi, drept recunoaștere a meritelor sale. La St.Petersburg și Viena, Honigberger lăsase muzeelor o parte a colecției sale numismatice.

        De la Paris, drumul l-a purtat la Londra, unde a valorificat și restul colecției sale. S-a întors la Brașov prin Hamburg, Berlin și Viena.În fapt, prin călătoria sa în Europa urmărise, pe de o parte, să asigure colecțiilor și descoperirilor sale o bună punere în valoare dar şi o bună „conservare”, iar pe de altă parte își realizase dorința de a-l cunoaște la Paris pe renumitul Samuel Hahnemann, întemeietorul homeopatiei.

      Samuel Hahnemann era bine cunoscut în Transilvania vremii, după ce baronul Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, i-a oferit acestui doctor un post de bibliotecar și medic personal, aducându-l la Sibiu între 1777-1779.Își procură cu această ocazie o trusă de remedii homeopatice de la un farmacist care îl aproviziona cu medicamente pe Hahnemann; unul dintre remediile din această trusă, Ipeca, îi va salva viața, câțiva ani mai târziu, în epidemia de holeră de la Viena. Ulterior, un alt remediu, Ignatia, îi va salva viața în mod miraculos, când se îmbolnăvește de ciumă, fiind în drum spre India.
        La Köten a studiat, sub îndrumarea dr. Lehmann, noul sistem terapeutic homeopat. S-a familiarizat cu homeopatia și a devenit apoi membru de onoare al Societății Medicilor Homeopați din Leipzig. Trebuie să menţionăm că medicul sas a practicat atât medicina convențională, cât și cea homeopată atât acasă, în Transilvania, precum și în Bulgaria, Turcia, India și Pakistan.  Entuziasmat de noua metodă terapeutică, Honigberger a plecat, în toamna anului 1836, la Constantinopol, trecând prin București și Varna.În Constantinopol a vrut să practice noul tratament homeopathic. În Turcia făcea pe atunci ravagii o gravă epidemie de ciumă, și Honigberger s-a socotit dator să vină în ajutor.A activat timp de doi ani la Constantinopol, în perioada anilor1837-1838. Aici fiind, a fost, din nou, invitat la curtea maharajahului din Lahore, invitaţie parvenită lui prin intermediul generalului Ventura din Malta, pe care-l cunoscuse în Lahore. Înainte de a răspunde chemării, Honigberger s-a dus pentru scurt timp la Iași, unde locuiau fosta soție, Lisette, împreună cu fiul ei, Constantin. Lisette Sutoris se stabilise în Moldova, la mama ei, iar fiul său, Constantin, urmase Dreptul și fusese înaintat la rangul de consilier juridic al Curții princiare.În timpul șederii la Iași, Honigberger a fost ales membru al Societății de Medici și Naturaliști din Iași.
       După aceea a pornit în cea de-a doua călătorie în India.Din Alexandria a luat-o direct pe calea mării, împreună cu generalul Ventura, până la Bombay, iar restul drumului până în Lahore a fost străbătut pe cămile. A sosit în 1839 în Lahore și avea să rămână vreme de zece ani în țara populației sikh, cea de-a doua patrie a sa, după cum numește el mai târziu India. După ce maharajahul Ranjit Singh a murit, iar Honigberger a fost martorul arderii de vii a celor unsprezece soții ale acestuia, conform tradiției acelor locuri, a urmat o succesiune neîntreruptă de intrigi de curte și omoruri: situația politică și militară s-a deteriorat văzând cu ochii, până ce englezii au intervenit cu trupele, impunându-și dominația în țară. Toate acestea au dus la o mizerie și mai mare și la izbucnirea de noi boli.
        În acești zece ani, Honigberger a întemeiat primele trei spitale din acest spațiu geografic, un spital public pentru săraci, un ospiciu destinat bolilor mintale, precum și un spital pentru prizonieri. A pus astfel piatra de temelie pentru asistența medicală a bolnavilor organizată la nivel statal. Ceea ce nu e puţin lucru, trebuie să recunoaştem…Înaintea plecării sale, Honigberger s-a dus o vară întreagă (1849) în Cașmir și a străbătut regiunea muntoasă dintre Punjab și Tibet. A strâns plante rare, a alcătuit un dicționar botanico-medical, în limbile kașmiră și punjabi, a experimentat cele mai noi mijloace de tratament concepute de el, a colecționat antichități și rarități.

      Călătoria de întoarcere, pe care a început-o în septembrie 1850, l-a purtat prin Lahore, Seleucia, Feruspur, Ludiana, Ambolla, Saharenpur, Rașpur, până la Mussuri, unde și-a vizitat cele două fiice din căsătoria a doua.

Honigberger se căsătorise în 1841 cu indianca Goolabi, care i-a dăruit două fiice, curând după aceea părăsindu-l. De aici, Honigberger a străbătut Meerut, Gurmiktisser, Calcutta, Capetown, a înconjurat Capul Bunei Speranțe și a ajuns, după mai multe luni, la Londra. În cursul acestei călătorii îndelungate a avut timpul și răgazul de a scrie opera sa principală: „Roadele Orientului“. În iunie 1851, le-a scris rudelor sale din Brașov despre faptul că sosise cu bine la Londra. În Anglia s-a îmbarcat din nou și a ajuns, trecând prin Paris și Viena, la 3 august 1851, acasă în Brașovul natal.
       Deși Honigberger este cunoscut ca inițiatorul practicii homeopatiei în India, el era adeptul unei metode originale, pe care a numit-o sistemul medial, calea de mijloc dintre cele două metode principale de tratament ale vremii sale, alopatia și homeopatia.În concepția sa, regula fundamentală de urmat pentru orice medic era aceasta: „Trebuie evitate, pe cât posibil, dozele mari de medicamente și administrate doar acelea care […] cel puțin să nu facă rău“. În acest scop, în viziunea sa, este necesar să se cunoască efectele medicamentelor, atât în doze mari, cât și în doze mici, fiind de datoria fiecărui medic să cunoască efectele terapeutice specifice ale dozelor mici.   Honigberger propunea și o clasificare a substanțelor medicamentoase în trei clase, în funcție de posibilitatea de a le utiliza în doze mari, medii sau mici.
       Medicul braşovean a fost şi un filantrop.Honigberger a fondat în Lahore și mai târziu în Calcutta unele dintre primele spitale unde oamenii săraci erau îngrijiți fără a li se cere bani…Cu ajutorul generos al unor potentaţi indieni ai vremii, pentru că altfel er fi fost greu, dacă nu imposibil… Metodele sale de tratare a cazurilor de holeră și ciumă erau inovatoare, iar la Calcutta a luptat pentru combaterea unei epidemii de holeră. La Calcutta i-a apărut în 1837 broșura „Cholera, its cause and infailible cure and on epidemics in general”.    Orice s-ar spune, medicul sas avea veleităţi certe de pionier în domeniul profesional căruia şi-a dedicat viaţa!Johann Martin Honigberger a publicat la Viena în anul 1838 un tratat extins despre ravagiile provocate de holeră în arealul balcanic și dar şi pe meleagurile asiatice pe care le-a străbătut.
       Deși Honigberger avea acum, de fapt, tot ce se cuvenea unui amurg al vieții lipsit de griji (înaintea plecării sale din Lahore, guvernul britanic îi acordase o pensie viageră de 1000 de rupii), el a pornit, la 27 septembrie 1852, pentru a treia oară spre India. Trecând prin Constantinopol, Egipt și Bombay, a ajuns, în 1853, în Cașmir, unde a preluat funcția de medic personal al maharajahului Gulab Singh, păstrându-și totodată renta. Pe lângă aceasta, a primit sarcina să întemeieze în Cașmir o fabrică de zahăr pe bază de sfeclă, întrucât regele Gulab Singh voia să valorifice bogăția vegetală a țării sale. Din păcate, Honigberger nu a putut să pună în aplicare cele plănuite, pentru că maharajahul a fost înlăturat printr-o lovitură de palat. Honigberger a fost nevoit să suporte costul călătoriei dus-întors pentru fratele său și un al doilea specialist european, pe care îi chemase în Orient pentru organizarea producției fabricii.A pierdut astfel peste 30.000 de rupii.A părăsit Cașmirul și s-a mutat, la începutul anului 1855, la Calcutta.Aici bântuia, încă de multă vreme, holera.Populația fusese decimată în mai multe rânduri ca urmare a numeroaselor epidemii. Cu energia-i caracteristică, Honigberger s-a implicat într-o practică medicală febrilă, punându-și propria viață în primejdie pentru a salva viețile altora.
       În noiembrie 1857 a comunicat la Brașov descoperirea unui mijloc eficient obținut de el împotriva holerei.Era vorba de un vaccin extras din planta Quasia amara. Deși planta avea să se dovedească până la urmă puțin eficientă în tratarea holerei, Honigberger a avut în această perioadă o altă realizare remarcabilă: chiar dacă denumirea de bacterie a fost introdusă de Robert Koch în 1869, Honigberger a conchis, încă din 1857, în broșura sa despre holeră, de care se vindecase singur prin metoda homeopatiei, că aceasta este provocată de „infuzori“, pe care îi numește „musculițe holerice“, alcătuite din substanță organică.
       În august 1858, Honigberger a plecat din Calcutta și, trecând prin Egipt, a ajuns la Londra, iar de aici la Paris, unde a sosit în luna octombrie a aceluiași an. Motivul principal al călătoriei fusese premiul de 100.000 de rupii oferit de Academia Franceză, dar care până la urmă i-a fost refuzat.Dezamăgit și bolnav, a plecat de la Paris în noiembrie 1858, spre Alger.Nutrea speranța că, datorită climei blânde a sudului, sănătatea sa se va ameliora.Nerefăcut în totalitate, Honigberger călătoreşte în Algeria, de-a lungul și de-a latul Africii și, plecând din Tunis în 1859, a trecut prin Sardinia, Genova, Milano, Veneția, Trieste, pentru a se opri la Viena.
      Imediat după aceea a vizitat, pentru scurt timp, Transilvania, a petrecut iarna următoare la Viena și a întreprins apoi o călătorie de studii la St.Petersburg.Cea de-a treia soție a sa, englezoaica Jeanette Robinson, cu care se căsătorise în India, unde aceasta fusese educatoarea celor două fiice ale sale din a doua căsătorie, și-a exprimat, în capitala Rusiei, dorința de a revedea Europa. Trecând prin Copenhaga, Londra, Dover și Calais, ei au ajuns, în septembrie 1860, la Paris.
      În noiembrie 1860 s-a îmbarcat din nou în direcția India. La Bombay n-a rămas decât cinci săptămâni, deoarece holera era pe cale să se stingă.Honigberger s-a stabilit, pentru o vreme, la Calcutta, unde trăia și nepotul său, Wilhelm Honigberger.Acesta lucrase anterior ca farmacist la Brăila și Galați și îl urmase pe unchiul său la Calcutta. În vara anului 1862, a însoțit-o pe soția sa în Anglia. Întrucât amândoi erau bolnavi, au hotărât să petreacă acolo iarna 1863-1864, iar vara următoare la Veneția și Viena. De aici au plecat în Elveția, din nou la Napoli și la băile sulfuroase de la poalele Pirineilor. Când s-au mai întremat, Honigberger s-a hotărât să efectueze cea de-a cincea călătorie a sa în Asia. Au stat o vreme în Valea Nynee, o așezare balneară la poalele Himalayei, unde soția sa deţinea o casă și un teren. La început, clima blândă le-a priit amândurora. Penultima înștiințare pe care Honigberger a trimis-o din Asia rudelor sale braşovene includea vestea că soția sa a murit la 16 iulie 1868. Honigberger s-a îmbolnăvit, la rândul său, de cancer pulmonar.
          Scrierile medicului Honigberger demonstrează că acesta era inițiat în filozofia ascetică și mistica indiană, devenind un reputat și controversat doctor și orientalist, a cărui viață rămâne, totuşi, învăluită în mister. Honigberger a introdus pentru prima dată în India tratamentul homeopatic al dr. Samuel Hahnemann, considerat părintele homeopatiei, și a popularizat, totodată, medicina alternativă prin cercetare, experimente și tratamente. Colecții de plante  și numismatică aduse de Honigberger din Asia se găsesc la Paris, Londra, Sankt Petersburg și Viena.Un exemplu elocvent îl reprezintă colecția de 24 de monede Johann Martin Honigberger ce poate fi admirată la British Museum.
        De-a lungul vieții a avut preocupări legate de medicină (cu diferite ramuri în care se specializează pe rând, chiar și chirurgie), arheologie, numismatică și botanică.Numele său este legat de tratamentul unor boli răspândite ale perioadei, precum variola, holera și ciuma.Nu este lipsit de importanţă să menţionăm că Honigberger cunoștea nu mai puţin de şaptesprezece limbi, printre care germana,româna, maghiara, latina, franceza, engleza, turca, araba, sanscrita, persana (farsi), hindi și dialectul vorbit în Cașmir etc.
       Gazeta săsească braşoveană Kronstädter Zeitung din 31 martie 1869  relatează că Honigberger a sosit pe 6 martie al aceluiași an la Marsilia, împreună cu fiica sa mai mică, Adelaide, intenționând ulterior să călătorească la Paris, Londra și New York.Starea sănătății sale, care se înrăutățea văzând cu ochii, l-a făcut să abandoneze călătoria și s-a întors, în vara anului 1869, la Brașov.S-a mutat în casa aflată la intersecția străzilor Kornzeile și Purzengasse de atunci, iar vara și-a căutat vindecarea în localitatea balneară Zizin, foarte aproape de Braşov. A murit la 18 decembrie 1869, la vârsta de 74 ani, și a fost înmormântat în cimitirul cimitirul evanghelic din centrul Brașovului orașului. Boala a învins, în cele din urmă, medicul.

       Numele său este cunoscut în România în special datorită faptului că, în martie și aprilie 1940, Mircea Eliade a publicat în „Revista Fundațiilor Regale” nuvela fantastică „Secretul doctorului Honigberger”, în care redă o parte din experiențele în Orient ale doctorului sas. În această nuvelă, personajul principal reușește să dispară pur și simplu în tărâmul mitic Shambala.După mărturisirea proprie, Eliade a combinat evenimente reale (existența istorică a lui Honigberger, experiențele sale personale din Rishikesh) și elemente imaginare.

       Johann Martin Honigberger, personajul real, acest veritabil globe trotter dar şi pionier al medicine moderne, a fost numit de publicaţia Bombay Times „cel mai cunoscut și mai respectat doctor al Indiei”.Metodele sale de de tratament, îmbinând original medicina alopată și cea homeopată i-a adus recunoaștere, dar și controverse, fiind adesea privit cu suspiciune. Memoriile sale pot constitui, din anumite perspective,un liant între Europa și Asia, liant spiritual pe care Mircea Eliade îl va desăvârși prin cercetările sale. Până la un punct, Honigberger doctorul pasionat de medicină alternativă, cercetătorul, antropologul și Mircea Eliade, filosoful, istoricul religiilor au fost „chemați” în Asia cam de aceleași perocupări.
      Mircea Eliade a descoperit povestea fascinantă a doctorului care a și inspirat nuvela sa, „Secretul doctorului Honigberger”, publicată în 1940 în „Revista Fundațiilor Regale”. Fireşte că trebuie să facem distincţie între personajul istoric, farmacistul şi medicul Johann Martin Honigberger, călător în Orient, și personajul de ficțiune creionat de Eliade în scierea sa. Pe scurt, nuvela lui Mircea Eliade încearcă să descifreze misterul dispariției unui biograf al lui Honigberger, care, cercetând activitatea doctorului, reușește prin tehnici oculte să practice catalepsia, levitația și chiar invizibilitatea, până când într-o bună zi dispare cu totul.După mărturisirea proprie, Eliade a creat nuvela pornind de la evenimente reale, existența istorică a doctorului Honigberger și experiențele sale personale din Rishikesh.
        Eliade a scris, la un moment dat despre acesta, spunând că:„Adevărul este că anevoie te puteai sustrage farmecului misterios al acestui doctor sas, doctor prin buna lui hotărâre, căci nu avusese, oficial, decât o diplomă de farmacist. Honigberger își petrecuse mai mult de jumătate din lunga lui viață în Orient. Ajunsese într-un rând medicul Curții, farmacistul, directorul Arsenalului și amiralul maharajahului Ranjit-Singh din Lahore. De mai multe ori a adunat averi considerabile și le-a pierdut.Aventurier de mare clasă, Honigberger nu fusese niciodată, totuși, șarlatan. Era un om cultivat în foarte multe științe, profane și oculte, și colecțiile sale etnografice, botanice, numismatice și artistice au îmbogățit multe muzee ilustre.
        Nuvela „Secretul doctorului Honigberger” face parte din proza fantastică, de inspiraţie indică, a lui Mircea Eliade, la fel ca și „Nopțile la Serampore”. Viața plină de mister a lui Honigberger, căutătorul de comori și revelații în India a fost atrăgătoare pentru Eliade căci pentru el „India nu reprezintă o ruptura, ci o prelungire a amniosului matern. Ea l-a învăţat pe Eliade două lucruri de o importanță decisivă: …ce era aceea o societate tradițională; în al doilea rând pînă la ce grad de libertate putea ajunge individul cu ajutorul tehnicilor mistico-magice.”
        Nuvela lui Eliade descrie cum, a începutul secolului al XX-lea, un medic bucureștean pe nume Zerlendi începe să se intereseze de viața doctorului sas brașovean Johann Martin Honigberger cu scopul de a scrie o biografie a acestuia. Pe măsură ce se documentează cu privire la viața lui Honigberger, Zerlendi descoperă că acesta avea preocupări ocultiste, care au depășit cu mult stadiul unei inițieri de bază.Zerlendi și-a închinat ani din viață reconstituirii și descifrării adevăratei biografii a doctorului Honigberger, ajungând să întocmească o bibliotecă completă privind științele oculte, filosofia și istoria Orientului. Pe măsură ce înaintează în cercetare, doctorul Zerlendi începe să se intereseze de practicile oculte, lăsând în plan secund scrierea biografiei. Acesta începe un stil de viață ascetic și încearcă o serie de practici yoghine (catalepsia, levitația, invizibilitatea etc.).
       În cele din urmă, Zerlendi dispare fără urmă la 10 septembrie 1910, neluându-și cu el nici o haină, bani sau documente. Nedumerită de dispariția doctorului, soția sa îi păstrează biroul și biblioteca exact cum erau în ziua dispariției sale, invitând o serie de specialiști să-i consulte biblioteca. La doi ani după dispariția doctorului a murit și fratele doamnei, după ce venise cu un învățat francez pentru a cerceta biblioteca. În toamna anului 1934, doamna Zerlendi îi scrie personajului-narator al nuvelei, care tocmai se întorsese din Orient, invitându-l să cerceteze colecțiile orientale adunate de soțul ei. Curios, acesta se deplasează la casa familiei Zerlendi. Doamna îi vorbește de pasiunea soțului ei pentru India, rugându-l să se documenteze pentru a valorifica munca neterminată a soțului ei.
      Studiind materialele adunate de Zerlendi, naratorul își dă seama că manuscrisul se întrerupea odată cu reîntoarcerea lui Honigberger la Alep, prin 1822, materialele scrise alcătuind abia un sfert din biografia propriu-zisă. Într-una din zile, în camera în care studia materialele despre Honigberger intră Smaranda, fiica soților Zerlendi. Tânăra îi spune că moartea tatălui ei nu e o certitudine, ci că a dispărut de acasă în ziua de 10 septembrie 1910, nelăsând nici o scrisoare soției sale sau vreunui prieten. Doctorul nu a mai fost văzut de atunci de nimeni și nici nu s-a mai auzit nimic de el. De asemenea, un ofițer german pe nume Hans, rămas în București după ocupație, a murit în anul 1921 într-un accident de vânătoare, la o moșie a familiei Zerlendi, după ce afirmase că începe să înțeleagă „tainele” lui Honigberger. Surprins de cele auzite, naratorul renunță să se mai documenteze cu privire la Honigberger și începe să studieze caietele personale ale doctorului cu traduceri din limba sanscrită. Surprins, descoperă că acel caiet era un jurnal al doctorului Zerlendi început la 10 ianuarie 1908 și scris cu caractere sanscrite.
         Citind caietul cu însemnări, naratorul află că doctorul Zerlendi ajunsese să stăpânească o serie de practici yoghine, căutând căile de a atinge ținutul mitic Shambala. Zerlendi încearcă exerciții de a se face invizibil, stare din care nu mai reușește să revină întotdeauna prin voință. Ultima însemnare din jurnalul doctorului este următoarea:„12 septembrie.De alaltăieri noaptea, nu mă mai pot întoarce. Am luat caietul acesta, și creionul, și scriu pe scara care duce la pod.Îl voi ascunde, apoi, printre caietele mele de studii.Mă cuprinde însă groaza la gândul că aș putea totuși rătăci drumul spre Shambala”. Însemnarea este făcută la două zile după dispariție.Surprins de descoperire, naratorul decide să îi citească jurnalul în întregime doamnei Zerlendi.
        Timp de câteva săptămâni nu reușește să o găsească, servitoarea spunându-i că doamna ori este bolnavă ori este plecată la moșie. Abia pe la sfârșitul lui februarie 1935, este primit în casă de Smaranda și de doamna Zerlendi, dar constată că interiorul casei era schimbat, nimeni nu-l mai recunoaște, iar amănuntele pe care el le invocă aparțin unei realități existente cu zeci de ani în urmă. Cele două femei îi spun că biblioteca fusese risipită cu aproape 20 de ani în urmă, iar servitoarea șchioapă murise cu 15 ani în urmă. Plimbându-se buimac pe străzi, autorul pretinde că „numai după ce am rătăcit multă vreme pe străzi și mi-am venit în fire, mi s-a părut că înțeleg tâlcul acestei uluitoare întâmplări. Dar n-am îndrăznit să-l mărturisesc nimănui, și nici în această povestire nu îl voi destăinui. Viața mea și așa a fost îndestul de încercată, în urma tainelor pe care d-na Zerlendi m-a îndemnat să le cercetez, fără să aibă dezlegarea doctorului …”.
      Mesajul nuvelei lui Mircea Eliade este o cheie și pentru viața tumultoasă și cercetările neconvenționale ale doctorului Honigberger: există taine care se dezvăluie, după o îndelungată iniţiere, numai aceluia care li se dedică total, lăsându-se absorbiţi cu întreaga lor viaţă. Iar aceste taine nu pot fi comunicate altora, la modul exterior, neparticipativ. Marile taine îşi iau cu ele definitiv descoperitorii sau, mai bine zis, iniţiaţii. Nu există cercetători al căror devotament de cunoaştere, explorare şi iniţiere să nu se fi sfârşit cu confiscarea definitivă, dispariţia în cealaltă lume, cu totul contrarie celei pe care o vedem cu ochii trupului.
      În România, interesul pentru personalitatea medicului sas a crescut în zilele noastre odată cu traducerea și publicarea memoriilor sale, Treizeci și cinci de ani în Est, de către Eugen Ciurtin, în 2004 la Editura Polirom. Deși se pare că este o ediție căreia unii i-ar fi găsit multe neajunsuri și lacune, are meritul de a fi popularizat studiile unuia dintre cei mai interesanți orientaliști de la noi.Titlul și subtitlul german original al lucrării este Früchte aus dem Morgenlande oder Reise-Erlebnisse, nebst naturhistorisch-medizinischen Erfahrungen, einigen hundert erprobten Arzneimitteln und einer neuen Heilart, dem Medial-System, mit vierzig Tafeln, endlich als Anhang ein medizinisches Wörterbuch in mehreren europäischen und orientalischen Sprachen, Wien 1851, ediția a doua 1853.

      Ediția engleză, publicată un an mai târziu în Europa, America și Asia are titlul și subtitlul Thirty five Years in the East. Adventures, Descoveries, Experiments and Historical Sketches, relating to the Punjab and Cashmere; in connection with Medicine, Botany, Pharmacy etc. together with an original Materia medica, and a medical Vocabulary, in four European and five Eastern Languages by John Martin Honigberger, Late Physician to the Court of Lahore, London, New York and Calcutta 1852.

      Secretul doctorului Honigberger este mult mai simplu: este „secretul” unei vieți împlinite în slujba semenilor aflați în suferință; în acest scop, doctorul Honigberger a căutat și a practicat cele mai bune metode de tratament ale vremii sale, peste tot prin lume. De aceea, motto‑ul vieții sale, extras vhiar din scrierile sale, ar putea fi: „Nulla re homo proprius accedit ad Deum, quam salute hominibus danda” (Nimic nu îl apropie mai mult pe om de Dumnezeu decât ajutorul dat semenilor pentru a-și redobândi sănătatea), cuvinte pe care le-a menționat în cartea sa, „Treizeci și cinci de ani în Orient”. Aceste cuvinte au fost gravate pe placa memorială amplasată de către Societatea Română de Homeopatie pe mormântul său ce a fost descoperit relativ recent, în anul 2013, în urma studierii arhivelor Bisericii Negre din Brașov de către câţiva medici adepţi ai homeopatiei, sub coordonarea dr. Andreea Hampel-Binder.

        Despre cele citite aici puteţi găsi mai multe şi mai detaliate în sursele de mai jos. Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Alte articole găsiţi aici.

 

Surse:

Johann Martin Honigberger,Treizeci și cinci de ani în Orient, Polirom, Iași, 2004, 448 pagini, ediție, studiu introductiv, note, addenda și postfață de Eugen Ciurtin, traducere de Eugen Ciurtin, Ciprian Lupu și Ana Lupașcu.

Liviu Bordas, Memoriile orientale ale lui Johann Martin Honigberger.

Liviu Bordas, Memoriile orientale ale lui Johann Martin Honigberger. Posteritate istorică şi actualitate ficţională în Acta Mvsei Porolissensis, XXVII, 2005,https://www.academia.edu/425432/Memoriile_orientale_ale_lui_Johann_Martin_Honigberger._Posteritate_istoric%C4%83_%C5%9Fi_actualitate_fic%C5%A3ional%C4%83_Acta_Mvsei_Porolissensis_XXVII_2005_pp._507-532_

Mircea Eliade.Secretul doctorului Honigberger, Ed. Humanitas, 2008.

Robert Sigaléa. Johann Martin Honigberger, médecin et aventurier de l’Asie. – Paris: l’Harmattan, 2003.

Udo W. Acker, Johann Martin Honigberger, Kultur Portal West-Ost

Hans Barth, art.Ein Grosser Siebenbuerger Sachse,„Siebenbuergische Zeitung“, nr. 3, 2005, Siebenbuerger.de

-Eugen Ciurtin. Către Afganistan, din Transilvania prin Johann Martin Honigberger (1795-1869); C. Silv., 2002.

http://www.siebenbuerger.de/zeitung/artikel/alteartikel/4004-ein-grosser-siebenbuerger-sachse-den.html

https://www.academia.edu/425432/Memoriile_orientale_ale_lui_Johann_Martin_Honigberger._Posteritate_istoric%C4%83_%C5%9Fi_actualitate_fic%C5%A3ional%C4%83_Acta_Mvsei_Porolissensis_XXVII_2005_pp._507-532_

HONIGBERGER, Johann Martin

https://www.medichub.ro/reviste/farmacist-ro/johann-martin-honigberger-intre-mit-si-realitate-id-223-cmsid-62

Johann Martin Honigberger – „Pelerinul epidemiilor”

Johann Martin Honigberger

https://www.deutsche-biographie.de/pnd118706926.html

https://www.coursehero.com/file/21412002/Memoriile-orientale-ale-lui-Johann-Marti/

MARIUS COSMEANU https://romanialibera.ro/aldine/fascinanta-viata-a-unui-explorator-de-neoprit-doctorul-honigberger-din-brasov-710564

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here