Un român din Bacău – desemnat “Youth Goodwill Ambassador” al Danemarcei

roman din bacauAlexandru Ceocea, în vârstă de 26 ani, din Bacău (nord-est de Bucureşti), a fost desemnat ,,Youth Goodwill Ambassador’ al Danemarcei, stat nordic ce se mândreşte cu titlul de ,,Cea mai fericită ţară din lume’.

,,E o onoare şi mă simt entuziasmat pentru oportunitatea ce mi s-a oferit. Dar mă simt minunat şi ca român. Este pentru prima dată când un român este învestit cu această calitate în Danemarca’, a declarat Alexandru Ceocea, telefonic, în exclusivitate ,marţi, după desemnarea sa în funcţia onorifică.

Printre atribuţiile noului ambasador onorific al tineretului danez se află promovarea mobilităţii studenţilor pe plan internaţional, dar şi a Danemarcei în rândurile celor interesaţi din punct de vedere al oportunităţilor de învăţământ pe care le oferă respectivul stat, crearea şi susţinerea unor noi legături între studenţii internaţionali şi mediul de învăţământ danez, precum şi promovarea oportunităţilor legate de carieră pentru tinerii europeni.

Alexandru Ceocea a absolvit Facultatea de inginerie electronică şi telecomunicaţii din cadrul Academiei Militare din Bucureşti în anul 2011, finalizând în acelaşi an şi studiile de relaţii economice internaţionale ale Universităţii Româno – americane din Bucureşti. Cu lucrarea ,,Strategia de securitate modernă pentru România şi Europa de Sud-Est”, a absolvit, anul trecut, un masterat la Academia Naţională de Informaţii ,,Mihai Viteazu”, iar din acest an a devenit masterand la Universitatea din Aalborg, Danemarca, unde se pregăteşte în cadrul cursurilor de ,,Reţele şi Sisteme Distribuţie Electronice”.

,,Danemarca este recunoscută, potrivit unui studiu al Uniunii Europene, drept ,,Cea mai fericită naţiune a lumii’, pentru nivelul înalt al educaţiei, sistemul de asistenţă socială şi de sănătate foarte bine puse la punct şi, de asemenea, pentru respectul acordat mediului înconjurător şi producţiei de energie ‘verde’ din surse alternative. Cele mai cunoscute companii daneze sunt Maersk Shipping şi cea care produce bine cunoscutele jucării LEGO”, a indicat Alexandru Ceocea.

,,Prin Youth Goodwill Ambassador Corps, încercăm să includem talente de pe tot globul. Luând în considerare economia globală de astăzi, mobilitatea talentelor este un factor excelent în promovarea schimburilor interculturale, pentru inovaţie şi pentru exporturi. Lucrând în strânsă legătură cu Ambasadorii noştri, reuşim să creăm conexiuni între Danemarca şi ţările din care vin studenţii care învaţă în Danemarca, fapt ce a demonstrat rezultate semnificative’, a declarat ministrul danez al educaţiei, Morten Řstergaard, la festivitatea de învestire a noilor ambasadori.

 Sursa: AGERPRES

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here